Dolj: Incendiu la o locuință din Ghindeni în urma exploziei unei butelii de gaz; 70 de persoane, evacuate
Un incendiu a izbucnit joi la o locuință din comuna Ghindeni în urma exploziei unei butelii GPL, 70 de persoane din zonă fiind evacuate până când pompierii au reușit să stingă focul.
Potrivit ISU Dolj, din cauza fumului dens, două persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor, dar au refuzat să meargă la spital.
Detașamentul 2 de Pompieri Craiova a intervenit cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
'La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la anexă, dar și la gazul din două butelii de GPL (una de 700 l și a doua de 1000 l). Imediat ce au constatat gravitatea incendiului au solicitat suplimentarea forțelor cu încă 4 autospeciale. Fumul dens a fost provocat de arderea unei cantități de ulei. Una din cele două butelii a explodat, iar cea de a doua ardea cu flacără redusă, fiind stinsă. Incendiul a fost în curtea interioară a proprietarului pe o suprafață de 150 mp. Și acoperișul casei pe o suprafață de 100 mp a ars. Un număr de 70 de cetățeni au fost evacuați din zona incendiului', a informat ISU Dolj.
Până în acest moment, 50 dintre persoanele evacuate au revenit la locuințele lor. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Capitalei: CET Vest e oprit; furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat marți că au început manevrele de pornire a instalațiilor CET Grozăvești, după explozia de la CET Vest, iar furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții. El a menționat că a discutat marți dimineață cu reprezentanții Termoenergetica și Elcen, considerân
Arad: Numărul locurilor de muncă vacante este la jumătate față de anul trecut
Numărul locurilor de muncă vacante din județul Arad este la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut și este în scădere continuă de aproximativ un an, în timp ce rata șomajului se menține la peste 2,3%, conform datelor disponibile pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Harghita: Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici, vaccinați antirabic
Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici au fost vaccinați antirabic în județul Harghita, în cadrul campaniei încheiate recent, arată datele furnizate AGERPRES de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Róbert István. Potrivit acestuia, cam
Prahova: Au fost reluate căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă
Pompierii au reluat, marți dimineață, căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă de pe raza comunei prahovene Boldești-Grădiștea, satul Boldești. Autoritățile au fost alertate în acest caz luni dimineață, printr-un apel la 112 fiind sesizat faptul că o persoană ar fi căzut dintr-o barcă &ici
Brigada Rutieră: Nu funcționează semafoarele în zece intersecții din București; cauza - o fluctuație de tensiune în rețeaua electrică
Brigada Rutieră a Capitalei a informat marți dimineața că, din cauza unei fluctuații de tensiune în rețeaua de energie electrică, nu funcționează semafoarele în zece intersecții. Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre: * Șoseaua Giurgiului - Strada Toporași; * Bulevardul I. C. Brătianu - B
ISUBIF: Pompierii intervin în continuare la CET Vest, după incendiul izbucnit luni seară
Dispozitivul de stingere a focului izbucnit la CET Vest din Capitală a fost redimensionat marți dimineață, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov (ISUBIF). ''Pe parcursul acestei dimineți a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent au rămas la fața locului 5 autospeciale de stingere pen
UPDATE ISUBIF: Incendiu la CET Vest din Capitală; două transformatoare electrice afectate
Un incendiu a izbucnit luni seara în incinta CET Vest din Capitală, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului. ''Pompierii ISUBIF intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două transformatoare electrice care utilizează ulei ca agent de răcire (aproximativ 30 de tone fiecare) și la o stație
VIDEO Hunedoara: Incendiu cu mare degajare de fum pe platforma fostului combinat siderurgic
Un incendiu de resturi vegetale și deșeuri de lemn, cu o mare degajare de fum, a izbucnit, luni seara, pe platforma fostului combinat siderurgic din municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Din primele informații, suprafața afectată este de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Întrucâ
Bistrița-Năsăud: Cinci femei rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 17C
Cinci femei au fost rănite, luni seara, într-un accident produs în cartierul Liviu Rebreanu al orașului Năsăud, în care un microbuz s-a răsturnat pe Drumul Național 17C. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, femeile prezentau traumatisme craniene cerebrale și faciale și dureri la nivelul pieptul
Cseke Attila: Programul 'Sfânta Ana', de construire a creșelor, va continua 'în mod sigur'
Programul guvernamental 'Sfânta Ana', de construire a creșelor în România, va continua 'în mod sigur', a declarat, luni, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, prezent în localitatea Sântămăria Orlea, din județul Hunedoara, cu prilejul inaugurării celei de-a 65-a unități de acest fel.
Asociația Comunelor din România preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est
Asociația Comunelor din România (ACoR) preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), în cadrul Adunării Generale organizate de luni până miercuri la Sibiu. Potrivit unui comunicat transmis luni, reuniunea are loc într-un context de continuitate instituțională, după mandatul exercitat în
VIDEO Manifestație pro-Bolojan în Piața Victoriei; câteva sute de persoane își arată susținerea pentru premier
Câteva sute de persoane s-au adunat, luni seară, în Piața Victoriei din Capitală pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic
Bugetul PMB, în dezbatere publică; 32% pentru investiții
Bugetul Primăriei Capitalei, care totalizează în acest an 8,4 miliarde de lei, se află în dezbatere publică, a informat luni municipalitatea. Bugetul este mai mare față de anul trecut, când s-a ridicat la 8,09 miliarde lei, a precizat PMB, pe pagina sa de Facebook.
Galați: Un șarpe de aproximativ 2 metri, descoperit într-o gospodărie din comuna gălățeană Vânători
Un șarpe de aproximativ 2 metri a pătruns luni într-o gospodărie din comuna gălățeană Vânători și a provocat panică, proprietara solicitând intervenția autorităților prin apel la 112. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, când femeia a semnalat prezența reptilei în locuință, aceasta ascunzându-se inițial sub un fo
MAE/ Atenționare de călătorie: Japonia - avertisment de tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Japonia asupra faptului că, în urma producerii unui cutremur cu intensitatea de 7,4 grade în largul Coastei Sanriku, autoritățile nipone au emis un avertisment de tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori.










