Un Guvern se învestește prin încredere, nu prin necesitate

Opt avize favorabile, opt avize negative, iar în plen 182 de voturi pentru învestire și 15 împotrivă, în condițiile în care majoritatea constituțională necesară era de 233 de voturi, alcătuiesc nu doar bilanțul parlamentar al Cabinetului propus de Vasile Mureșan, dar expresia unei construcții politice care nu a reușit să transforme propriile intenții programatice într-o majoritate capabilă să și le asume. Guvernul nu a fost învestit.

Cele șaisprezece audieri ministeriale, încheiate cu o împărțire perfect egală între avize favorabile și avize negative, au anticipat această dificultate politică, deoarece au arătat cât de strânsă a fost relația dintre evaluarea candidaților și configurația majorităților din comisii, până acolo încât, în anumite situații, un singur vot a despărțit avizul favorabil de cel negativ, fără ca experiența profesională, programul prezentat ori profilul candidatului să fi suferit vreo modificare între cele două posibilități.

Dar votul meu împotriva învestirii nu s-a întemeiat exclusiv pe rezultatul audierilor, pentru că învestirea unui Guvern presupune o judecată asupra întregii concepții de guvernare, iar programul prezentat Parlamentului, deși impresionant prin dimensiunea sa formală, cu 372 de măsuri repartizate în 28 de capitole, trebuia analizat nu prin cantitatea angajamentelor enunțate, ci prin coerența dintre obiective, resurse, consecințe sociale și posibilitatea reală de aplicare.

Programul propunea restructurarea administrației centrale și locale, reducerea personalului acolo unde autorii considerau că aceasta se justifică, reorganizarea și, după caz, listarea, privatizarea ori închiderea unor companii de stat, continuarea consolidării fiscale prin limitarea cheltuielilor și creșterea colectării, modificări privind piața muncii și beneficiile sociale, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, precum și o nouă lege a salarizării unitare, toate acestea configurând o intervenție amplă asupra raportului dintre stat, economie și cetățean.

Nu contest legitimitatea unor obiective precum reducerea risipei, combaterea evaziunii, profesionalizarea administrației, corectarea inechităților salariale sau utilizarea mai eficientă a resurselor publice, însă pentru mine disciplina fiscală nu poate deveni o filosofie suficientă a guvernării, după cum eficiența administrativă nu poate fi desprinsă de obligația statului de a conserva echilibrul social, de a proteja categoriile vulnerabile și de a evita transformarea reformei într-o succesiune de ajustări suportate disproporționat de cei care dispun de cele mai puține mijloace pentru a le absorbi.

Programul însuși stabilea că restructurarea aparatului public trebuie continuată, că resursele de muncă disponibile trebuie orientate către economia privată și că sistemul de protecție socială trebuie deplasat de la ceea ce documentul numește un model 'pasiv' către unul 'proactiv', în timp ce politica fiscal-bugetară proiectată limita creșterea unor categorii de cheltuieli și condiționa noi angajamente permanente de existența unor surse permanente de finanțare, opțiuni care pot fi susținute politic, dar care reclamă, tocmai prin amploarea efectelor lor, o majoritate parlamentară solidă și o legitimitate politică neechivocă.

Am votat împotriva învestirii pentru că nu am considerat că Parlamentul trebuie să acorde încredere unui Cabinet numai pentru că acesta prezintă un document amplu și o listă completă de miniștri, atunci când atât audierile, cât și rezultatul votului au arătat absența unei convergențe politice suficiente pentru asumarea unei asemenea transformări a administrației, economiei și politicilor sociale.

Într-o democrație parlamentară, programul de guvernare nu este un exercițiu intelectual autonom și nici o colecție de promisiuni desprinse de raportul real de forțe, ci contractul politic în temeiul căruia un executiv solicită autoritatea de a interveni asupra societății, iar cu cât această intervenție este mai profundă, cu atât exigența legitimității parlamentare trebuie să fie mai ridicată.

De aceea, votul meu împotrivă nu a reprezentat refuzul ideii de reformă, ci refuzul de a confunda reforma cu simpla ei proclamare, stabilitatea cu simpla existență a unui Cabinet și legitimitatea cu speranța că o majoritate care nu s-a constituit înaintea învestirii va apărea ulterior, deoarece guvernarea democratică începe nu prin numărul măsurilor înscrise într-un program, ci prin capacitatea de a obține încrederea necesară pentru a răspunde politic pentru ele.

Deputat de Vaslui
Raisa Enachi

30 septembrie 2026