REPORTAJ/Mureş: Tractoare agricole de epocă, recondiţionate şi perfect funcţionale, într-un muzeu în aer liber la Sâncraiu de Mureş

Un pasionat de mecanică din comuna Sâncraiu de Mureş, Attila Irsai, a inaugurat, marţi, un inedit muzeu în aer liber care cuprinde 13 tractoare de epocă, din perioada 1938-1959, pe care le-a cumpărat de-a lungul anilor şi le-a recondiţionat cu piese originale, făcându-le perfect funcţionale.
"Pasiunea a apărut de vreo 15 ani, am moştenit-o de la bunicul care a fost tractorist în anii '50. Eram copil mic şi mă dădeam cu el, cu tractorul, pe câmpuri şi atunci m-am îndrăgostit de tractoare. După ce am crescut mi-am dat seama că tractoarele au o vechime considerabilă şi oamenilor o să le placă. Am început să achiziţionez de vreo 10 ani, câte unul pe un an. E foarte mult de lucru cu ele şi nu pot să fac deosebire între ele, dar fiecare are o anumită vârstă şi valoare, deci îmi plac toate la fel. Primul tractor pe care l-am achiziţionat este acest STEYR 180 A, l-am făcut din două bucăţi, fiindcă din una nu reuşeam. Unul l-am găsit la un domn care dorea să îl dea la fier vechi şi l-am achiziţionat, mai ales că a avut actele originale. Majoritatea tractoarelor din expoziţie, 90% dintre ele, au actele originale din ţările în care s-au fabricat, iar asta e foarte important", a declarat Attila Irsai.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Pasionatul de tractoare a spus că a achiziţionat din ţară două sau trei bucăţi, restul fiind aduse din străinătate, cumpărate la diverse licitaţii, mai ales că toate exponatele sunt fabricate în Germania, Austria, Franţa şi unul în SUA, România neavând producţie de tractoare în acea perioadă.
"Întrucât s-au adunat multe tractoare, 13 sunt aici şi mai avem unul în recondiţionare, am dorit să le parchez la un loc şi să se bucure şi alţii de ele. Aşa m-am gândit să fac un parc, un fel de muzeu unde să vadă oamenii cum se făcea agricultură cu tractoare între anii '30-'40. Majoritatea sunt germane şi austriece. Am unul din Statele Unite care foarte, foarte interesant, cele mai multe s-au făcut în Germania în fostele fabrici de armament. Nu s-au mai făcut tancuri şi armament, au început să facă tractoare şi astfel piesele sunt foarte rezistente", a arătat Attila Israi.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
Colecţionarul de tractoare de epocă nu ştie dacă în Transilvania sau în ţară mai există vreun astfel de parc, însă nu are de gând să se oprească aici.
Vedeta expoziţiei de la Sâncraiu de Mureş este un tractor Porsche Diesel Standard produs în 1959, achiziţionat din România, chiar de pe un câmp unde acesta era întrebuinţat de un agricultor.
"Acest Porsche are motor în doi cilindri, răcire pe aer, este un Porsche mai de lux, are 34 cai de putere şi, ce-i foarte important, are actele originale. Am folosit numai piese originale şi pentru unele modele au fost perioade destul de lungi când am aşteptat să primesc piese de schimb. Pentru un astfel de tractor preţul de catalog la licitaţii se situează între 10.000 şi 40000 de euro. Dar cel mai vechi tractor de aici vine din SUA, un CASE din 1938, pe benzină. Este un motor pe benzină, cu răcire pe aer, cu 4 pistoane. L-am cumpărat la licitaţie din Olanda, în Europa aceste modele sunt rare, nu a durat prea mult recondiţionarea, chiar puţin a trebuit vopsit, fiindcă starea lui era în general foarte bună. Nu ştiu cum a ajuns în Europa, dar a fost bătaie pe el fiindcă mai sunt în Europa colecţionari. Dar eu am reuşit să îl iau şi să-l transport acasă. Mi-aş dori foarte mult să am în colecţie şi un Ford cu roţile de fier, acestea sunt fabricate în anii 1920, îl caut încă fiindcă e greu de găsit", a mai spus colecţionarul.
În muzeul de la Sâncraiu de Mureş, alături de Porsche, CASE şi STYER, regăsim şi un tractor franţuzesc, McCormick Farmall din 1948, un Hanomag 1959, un Deutz 1959, Eicher 1954, Kramer 1958, Lanz Aulendorf 1954, Guldner 1954, de asemenea tractoare MAN şi Fendt din anii '50.
Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES
În pasiunea sa pentru tractoare, Attila Irsai a fost ajutat încă de la început de doi colegi de-ai săi, mecanici de profesie, Cosmin Pasc şi Zoltan Tokes, împreună cu care a reuşit să recondiţioneze, în urmă cu 10 ani, primul tractor din expoziţie, STEYR 180 A, pe care aproape l-au reconstruit.
Prietenii lui Attila Irsai ştiau de pasiunea acestuia pentru recondiţionarea tractoarelor vechi, dar au fost luaţi prin suprindere de faptul că a decis să le expună public şi să înfiinţeze un muzeu în aer liber.
"Noi suntem prieteni buni şi de la început am ştiut că aceasta este o pasiune de-a lui mai veche, că adună tractoare vechi pe care le recondiţionează, dar că are de gând să facă o expoziţie, un muzeu, asta nu ştiam. Îmi place foarte mult ce văd fiindcă şi eu am pasiunea aceasta cu lucrurile vechi cărora le dau o viaţă nouă şi cred că şi Attila a reuşit să salveze ceea ce cândva pentru alţii era o ruină. A reuşit să facă din ele ceva frumos, ceva ce bucură inima altuia. Cred că se vor bucura oamenii în momentul în care vor vedea expoziţia. Mai cred că mulţi o să recunoască o pasiune veche din copilărie sau un tractor pe care l-a mai văzut cândva pe câmp", a declarat Ilona Balint, unul dintre primii vizitatori ai expoziţiei. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Adolescenta înecată în lacul Frumoasa s-ar fi speriat de un urs și s-a dezechilibrat, căzând în apă
Adolescenta care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime, se arată într-o inf
Tulcea: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea vizitatorilor străini, în ciuda gradului de rezervare pe care l-au avut de sărbătorile pascale, de 75%, și al celui pentru minivacanța de 1 mai, care se anunță a fi unul similar. Reprezentantul unui hotel d
Timiș: Retroparada Primăverii, cu modele ale 'automobilelor astronauților americani'
Piața Unirii din Timișoara a devenit, la sfârșitul săptămânii, un adevărat muzeu al eleganței pe patru roți, în cadrul primei ediții a Retroparadei Primăverii organizate în oraș. În Piața Unirii au poposit peste 150 de autovehicule de epocă, printre atracții numărându-se și modele ale 'automobilelor astronauților america
Primăria Capitalei anunță licitație pentru șapte microbuze electrice
Primăria Capitalei anunță pe SEAP licitație pentru achiziționarea a șapte microbuze electrice. Acestea vor fi folosite pentru transportul public metropolitan București - Ilfov. Mai exact, cinci microbuze pentru Municipiul București și două pentru comuna Snagov, informează PMB, luni, pe Facebook. De asemenea, vor fi achiziționate și stațiile de &
Maramureș: Două hectare de pădure și vegetație, distruse de incendiu la periferia comunei Suciu de Sus
Peste două hectare de pădure și vegetație uscată din zona Breaza, în vecinătatea comunei Suciu de Sus, au fost distruse de un incendiu în noaptea de duminică spre luni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta. 'După efectuarea recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 2 h
Buzău: Barajul Siriu își reface rezerva de apă după ce în 2024 nivelul a scăzut cu 11 m pe fondul secetei
Lacul de acumulare Siriu, cea mai importantă rezervă de apă dulce a județului Buzău, își reface volumul, după ce în anul 2024 pe fondul secetei nivelul scăzuse cu 11 metri, coeficientul de umplere în luna martie fiind de 98%. Potrivit Administrației Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, în județul Buzău în ultimii șapte ani au fos
Prahova: Apă tulbure și cu miros urât la Breaza; autoritățile au interzis consumul uman
Autoritățile prahovene au interzis consumul apei livrată prin sistemul public de alimentare în orașul Breaza, după ce au fost semnalate probleme legate de aspectul tulbure și mirosul urât al acesteia. Primarul orașului, Bogdan Novac, a declarat luni, pentru AGERPRES, că problemele au apărut vineri, iar sâmbătă au fost prelevate probe
Buzău: Sute de piloți și zeci de solicitări pentru drone; se zboară 'cu capul, nu cu inima'- îndeamnă un pasionat
Zeci de cereri pentru ridicarea dronelor deasupra unor puncte din județ au fost înregistrate în ultima perioadă, în contextul în care peste 500 de persoane operează sisteme aeriene fără pilot (UAS), unul dintre sfaturile cele mai importante oferite de către unul dintre operatorii înregistrați în Buzău fiind cel de a zbura aparatele cu capu
Sibiu: Trei persoane rănite în accidentul de pe DN14, între Șura Mare și Slimnic; trafic reluat
Trei persoane rănite în accidentul care a avut loc luni pe DN14, la kilometrul 11, între localitățile Șura Mare și Slimnic, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, traficu
Maramureș: Patru ucraineni recuperați de pe munte; unul a fost spitalizat
Patru cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului și care au cerut ajutorul salvamontiștilor au fost recuperați de pe munte în noaptea de duminică spre luni și predați autorităților, a informat directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Sibiu: Trafic blocat pe DN14, între Șura Mare și Slimnic din cauza unui accident rutier
Traficul rutier este blocat pe DN14 la kilometrul 11, între Șura Mare și Slimnic, în urma producerii unui accident rutier în care sunt implicate trei autovehicule, fiind rănite două persoane, potrivit primelor informații furnizate de către inspectoratele de Poliție și pentru Situații de Urgență. 'Din primele informații, o persoană are nev
Caraș-Severin: Pagubele produse de viitura din Dalboșeț vor fi evaluate de echipe mixte de specialiști
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, s-a deplasat duminică în Valea Almăjului pentru a constata la fața locului efectele inundațiilor care au avut loc în seara și noaptea precedente, când fenomenele hidrometeorologice au
ONRC: 1.565 de societăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru din 2025
Un număr de 1.565 de societăți cu participare străină la capitalul social au fost înființate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 1.565 de societăți noi a
Brașov: Mii de persoane la Parada Junilor; primarul George Scripcaru a primit buzduganul Junilor bătrâni
Mii de persoane au participat, duminică, în centrul istoric al Brașovului, la tradiționala Paradă călare a Junilor din Schei, eveniment care a avut loc anul acesta în cadrul Zilelor Brașovului, în pofida vremii ploioase. Reprezentanții celor șapte cete de juni din Scheii Brașovului au coborât călare în vechea Cetate, salutân
Suceava: Intervenție a pompierilor la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, în urma unui scurtcircuit
Un incendiu a izbucnit, duminică, la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, fumul inundând spații tehnice și holuri, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. ''Început de incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți'', a precizat ISU, care a ar