logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

Acțiuni intensificate pentru combaterea vandalizării bunurilor publice

Direcția Generală Poliția Locală Constanța continuă acțiunile de prevenire și sancționare a faptelor de deteriorare a bunurilor de folosință comună, prin aplicarea măsurilor legale celor care încalcă normele privind păstrarea curățeniei și integrității spațiului public.

La data de 22 aprilie 2025, ora 16:18, un echipaj de polițiști locali aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona intersecției bulevardului Aurel Vlaicu cu Aleea Stadionului, în apropierea pieței Badea Cârțan, a surprins două persoane care imprimau desene și înscrisuri pe un gard de folosință comună.

Persoanele în cauză, o femeie și un bărbat, aveau asupra lor 12 tuburi tip spray cu vopsea în culori diferite. Acestea au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru stabilirea identității și întocmirea documentelor aferente.

În urma celor constatate, cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum de 3.000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea faptei și obligarea contravenienților la înlăturarea desenelor și readucerea gardului la starea inițială, în termen de 48 de ore, în baza proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.

Le-a fost comunicat faptul că, în cazul nerespectării acestei obligații, autoritatea locală poate reabilita bunul afectat din fonduri proprii și va avea drept de acțiune în regres împotriva persoanelor responsabile, conform prevederilor legale în vigoare.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește cetățenilor că deteriorarea sau inscripționarea neautorizată a bunurilor publice reprezintă contravenții sancționate de lege și afectează grav imaginea orașului. Acțiunile de prevenire și control vor continua și în perioada următoare.

Vă rugăm să ne semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de mail: [email protected].

Serviciul Relații Internaționale, Comunicare și Turism
Direcția Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanța

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].