Iulian Rotariu, câştigătorul 'Ultra Bolivia Race': 4.050 m altitudine e mult; singura mea dorinţă - să nu mor acolo

Pompierul Iulian Rotariu, care a câştigat, recent, ultra-maratonul din Bolivia, a fost întâmpinat, duminică, cu aplauze de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, dar şi de colegii săi.
El a primit din partea ISU un buchet de flori, dar şi un tort având deasupra sa imaginea sfârşitului cursei de la "Ultra Bolivia Race".
Rotariu a mărturisit că întrecerea din Bolivia a fost cea mai grea competiţie de acest gen la care a participat, în special din cauza altitudinii şi a presiunii atmosferice.
"4.050 de metri altitudine e mult. Eu m-am pregătit la noi în ţară la 2.500, la 2.600 de metri, la 2.700 de metri, dar 4.500 e mult. Stăteam aşezat în cort şi nu îmi permiteam să mă întind pentru că nu aveam aer şi mă înăduşeam. Singura mea dorinţă era să nu mor acolo, ci să mor la mine în ţară. În momentul în care am plecat din Bolivia şi am ajuns în Columbia şi era la aceeaşi altitudine ca şi în România, deja s-au terminat toate, puteam să respir, eram bucuros, totul era verde şi am zis că îi mulţumesc lui Dumnezeu că am trecut şi hopul acesta", a afirmat subofiţerul ISU.
Câştigătorul de la "Ultra Bolivia Race" susţine că a fost motivat să termine cursa, dar şi să o câştige de copiii cu autism, a căror cauză o reprezintă, subliniind că întotdeauna "învinge cel care se învinge".
"La sfârşitul acestei curse am zis tuturor: nu eu, Iulian Rotariu, am câştigat cursa din Bolivia, ci copiii cu autism a căror cauză o prezint sau o reprezint. (...) Un merit foarte mare în toată cursa asta, psihic, a fost cauza copiilor pe care îi reprezint. A fost foarte important pentru mine că organizatorul, Canal Aventure, nu a promis, dar încearcă să sprijine această cauză. Mereu am zis că aceşti copilaşi, care sunt ai noştri, nu îşi termină cursa şi eu mi-o termin", a adăugat pompierul campion.
La rândul său, şeful ISU Botoşani, Decebal Muraru, arată că "Iulian Rotariu reprezintă eroul care ne motivează şi nu ne limitează de a merge în orice acţiune".
"Este colegul nostru care ne-a motivat şi ne-a făcut să depăşim orice gând limitativ. (...) Suntem într-o familie aici şi asta este important", a precizat Muraru, care şi-a manifestat sprijinul pentru Iulian Rotariu, care intenţionează să participe la noi competiţii.
Iulian Rotariu a stabilit un nou record la "Ultra Bolivia Race", obţinând un timp cu 1 oră 32 de minute şi 17 secunde, mai bun decât al câştigătorului ediţiei din 2018.
Organizată de Canal Aventure, cursa "Ultra Bolivia Race" s-a desfăşurat în perioada 20 - 26 septembrie la o altitudine de peste 4.000 de metri. Distanţa de 220 de kilometri a fost parcursă în şapte etape. Startul s-a dat de la Salinas, la 550 de kilometri Sud de La Paz, iar în a treia zi a competiţiei concurenţii au ajuns în inima sălbaticului Altiplano, un platou alpin din munţii Anzii Cordilieri, cel mai mare platou alpin de pe Terra după platoul Tibetului. AGERPRES/ (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Cristian Lupascu / AGERPRES
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sălaj: Eveniment dedicat marcării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste la Muzeul Holocaustului
'Glasul Libertății' s-a făcut auzit, duminică seara, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, fosta sinagogă din Șimleu Silvaniei, prin vocea actriței Maia Morgenstern, ce a susținut, alături de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, un spectacol dedicat aniversării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste
Brașov: Incendiu cu degajări mari de fum pe un șantier din municipiu
Un incendiu, care se manifestă cu degajări mari de fum, a izbucnit, luni dimineața, pe un șantier din municipiul Brașov, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, recomandând locuitorilor din zonă să își țină închise ferestrele pentru a evita pătrunderea fumului în interior. Conform pompierilor, f
IGSU: Cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade în Vrancea; nu au fost semnalate pagube sau victime
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. 'Până la acest moment, nu au fost primi
Prahova: Urși ajunși pe străzi din Sinaia și Cornu; au fost emise alerte
Doi urși au apărut, duminică seară, pe străzi din stațiunea Sinaia, respectiv comuna Cornu, sat Cornu de Jos, populația din aceste localități fiind avertizată prin mesaje RO-ALERT. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la Sinaia, animalul a fost văzut pe strada Horia Cloșca și Crișan. Cetățenii din cele do
Harghita: Misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș
Pompierii militari și civili desfășoară, duminică seara, o misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș, în municipiul Toplița, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Misiune de căutare - salvare a unei persoane, în râul Mureș, munic
Alba: Turist accidentat la un picior, într-o drumeție pe Piatra Secuiului
Un turist de 31 de ani s-a accidentat, duminică, în timpul unei drumeții pe Piatra Secuiului, la Rimetea, suferind un traumatism la piciorul drept. Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba, echipajul de serviciu a intervenit duminică pe un traseu de pe Piatra Secuiului în sprijinul unui turist
Alba: Proiect de valorificare turistică a traseului șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana
Șurile cu acoperiș de paie de pe Transapuseana, drum care străbate una dintre cele mai frumoase zone ale județului Alba, prin Munții Metaliferi, vor fi inventariate, cercetate și promovate prin proiectul 'Alba vernaculară', inițiat de Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia și sprijinit financiar de Consiliul Județean (CJ) Alba.
Giurgiu: Un motociclist de 42 de ani a murit în urma unui accident produs pe DN 61, la Dealu
Un motociclist în vârstă de 42 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 61, în localitatea Dealu din județul Giurgiu. 'ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină pe DN 61, în localitatea Dealu, în urma unui accident rutier în care a fost implic
Maramureș: Depozit de apartură casnică uzată, distrus de incendiu
Un depozit de aparatură casnică uzată din municipiul Baia Mare a fost distrus de un incendiu puternic, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. Incendiul a izbucnit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. 'Au ars o anexă &ici
UPDATE Maramureş: Ucrainenii blocaţi într-o ravenă, extraşi de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră
Cei trei cetățeni ucraineni blocați într-o ravenă din Munții Maramureșului, după ce au trecut granița în România, au fost extrași de salvamontiști și polițiștii de frontieră, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După o operațiune de căutare - salvare car
MAE/Atenționare de călătorie: Regatul Suediei reintroduce controlului la frontierele interne de stat
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai - 11 noiembrie 2025. 'Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor rom
Debitul Dunării la intrarea în țară ajunge la 5.200 mc/s, la finele săptămânii viitoare; media lunii mai-7.250 mc/s
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere în primele patru zile ale intervalului până la valoarea de 5.400 mc/s, apoi în scădere până la sfârșitul intervalului la valoarea de 5.200 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s), potrivit prognozei Institutului Național de Hidrolo
Prognoză ANM: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca până la 23 de grade, potrivit prognozei săptămânale emise de Admin
Sibiu: Urs accidentat mortal pe DN 1; circulația a fost afectată
Un urs a fost accidentat mortal de două autoturisme, duminică, pe DN 1, în zona localității sibiene Hula Bradului. 'Un urs a fost lovit de două autoturisme conduse din direcții opuse. Evenimentul s-a soldat cu decesul animalului și avarierea celor două autoturisme', au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean S
Sibiu: O femeie a decedat și alte două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe A1
O femeie a decedat în urma unui accident rutier produs la kilometrul 259 al autostrăzii A1, în zona localității Cristian, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Elena Welter. Alte două persoane, o femeie și un copil, au fost rănite în accident. 'În timp ce c