Giurgiu: Un motociclist de 42 de ani a murit în urma unui accident produs pe DN 61, la Dealu
Un motociclist în vârstă de 42 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 61, în localitatea Dealu din județul Giurgiu.
'ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină pe DN 61, în localitatea Dealu, în urma unui accident rutier în care a fost implicată o motocicletă, pe care se aflau două persoane. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ. În sprijin, a fost solicitat elicopterul SMURD pentru a transporta motociclistul rănit, în vârstă de 42 de ani, la un spital din capitală, dar, din nefericire, a fost declarat decesul acestuia la fața locului', se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu.
Pasagerul de pe motocicletă, un tânăr de 16 ani, a fost evaluat la fața locului și a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția polițiștilor pentru cercetări. AGERPRES/(AS - redactor: Camelia Bigan, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Doi tineri au murit carbonizați și alți doi au fost răniți într-un accident produs la Vârteșcoiu
Doi tineri au murit carbonizați și alți doi au fost răniți grav în urma unui accident rutier produs, în noaptea de marți spre miercuri, pe DJ 205C, în comuna Vârteșcoiu, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod și a fost cuprins de flăcări, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Potrivit Poliției, la
Tulcea: Veniturile la bugetul local vor crește cu 30 de milioane de lei
Veniturile atrase la bugetul municipiului Tulcea în baza prevederilor legislative în vigoare cresc anul acesta cu circa 30 de milioane de lei, sumele atrase urmând să fie alocate investițiilor în infrastructură, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului, Ștefan Ilie. Cele mai importante venituri suplimentare provin din impozite
Buzău: O alunecare de teren a afectat parțial circulația pe DN 10; drumarii acționează cu utilaje
În dreptul localității Gura Siriului s-a produs o alunecare de teren care a afectat parțial circulația pe DN 10, drumul care facilitează legătura dintre județele Buzău și Brașov, din cauza ploilor din ultimele ore mai mulți copaci și pământ alunecând de pe versanți pe suprafața carosabilă. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buz
Ședință CGMB: Consolidarea Circului Metropolitan și contractarea unui împrumut de 279 de milioane lei, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 10.00, pentru a dezbate proiecte care vizează: consolidarea și modernizarea Circului Metropolitan, precum și contractarea unui împrumut de până la 279 de milioane de lei. Pe ordinea de zi mai figurează: includerea în bugetul STB a cel mu
Romprest: Primăria Sectorului 1 denaturează adevărul judiciar, instanța nu a stabilit finalul contractului pe 30 iunie
Primăria Sectorului 1 denaturează adevărul judiciar, instanța nu a stabilit finalul contractului cu Romprest pe 30 iunie, iar afirmația autorității locale conform căreia 'Romprest pierde în instanță' este falsă și construită deliberat pentru a crea impresia unei decizii definitive care, în realitate, nu există, se afirmă într-un comunicat de
Neamț: Un urs a fost alungat de două ori de jandarmi, după ce a apărut în Piatra Neamț
Un urs a cărui prezență a fost semnalată în Piatra Neamț a fost alungat marți de două ori de jandarmi, după ce animalul a revenit în zonă la scurt timp de la prima intervenție. Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, ursul a fost văzut inițial pe strada Pârâul Doamnei, în apropierea Lacului Bâtc
VIDEO Vâlcea: Urs fugărit cu lopata, la Călimănești; jandarmii avertizează populația că astfel de situații sunt foarte periculoase
Jandarmii vâlceni fac apel la populație să evite să se apropie sau să alunge animalele sălbatice în cazul în care acestea le ies în cale, după ce în urmă cu câteva zile un urs s-a apropiat de o gospodărie din Călimănești, iar proprietarii acesteia au încercat să-l îndepărteze singuri. Potrivit re
Covasna: Locuitorii comunei Zăbala, terorizați de șase urși
Locuitorii comunei Zăbala sunt terorizați de șase urși care dau târcoale din preajmă și pătrund frecvent în perimetrul locuit, aceștia fiind văzuți plimbându-se pe străzi, prin gospodăriile oamenilor și chiar și prin curtea unei instituții de învățământ, a declarat marți, pentru AGERPRES, primarul Fejer Levente. P
Proiect pentru amenajarea unui spațiu cultural imersiv, pe ordinea de zi a CGMB
Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată, miercuri, un proiect care prevede amenajarea interioară a spațiului expozițional muzeal din Strada Lipscani nr. 26. Potrivit referatului de aprobare, Primăria Capitalei și Muzeul Național al Literaturii Române intenționează să depună o cerere pentru a obține finanțare prin Programul R
Bistrița-Năsăud: Cetățenii care hrănesc porumbei pe domeniul public, pasibili de amenzi; păsările, alungate cu lasere
Poliția Locală Bistrița a transmis, marți, un avertisment către cetățenii care hrănesc porumbei pe domeniul public, aceștia riscând să fie amendați cu până la 1.000 de lei pentru murdărirea trotuarelor sau a băncilor. În mesajul postat pe pagina de socializare a instituției se menționează că există numeroase sesizări din part
Sector 1: Concerte și ateliere creative, în weekend, în piețele Matache și Amzei
Concerte, ateliere creative și alte activități pentru copii vor avea loc, în weekend, în piețele Matache și Amzei, care se vor transforma în spații inspirate de atmosfera anilor 1900, cu decoruri de epocă și peste 10.000 de bujori, floarea națională a României. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marți, es
Primarul Aradului anunță că în curând transportul public cu 1 leu pe zi devine realitate
Primarul Aradului, Călin Bibarț, a anunțat, marți, că transportul public cu 1 leu pe zi va deveni realitate în curând, proiectul de hotărâre având toate avizele pentru a intra la vot în Consiliul Local Municipal. Primarul a declarat, într-o conferință de presă, că a fost finalizat proiectul cu finanțare europeană prin care a
Emil Boc: Clujul, din nou casa handbalului european de cel mai înalt nivel
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut o întâlnire cu noul președinte al Federației Române de Handbal, Bogdan Voina, ocazie cu care a arătat, într-o postare pe rețelele de socia
UPDATE Sibiu: Forţe suplimentare s-au alăturat operaţiunilor de căutare a băieţelului de cinci ani dispărut în Şebeşu de Jos
Încă 20 de pompieri au fost trimiși în misiunea de căutare a băiețelului în vârstă de cinci ani, dat dispărut luni după-amiaza, în localitatea Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Potrivit reprezentanților instituției, aceștia se vor alătura forțelor prezente deja la fața l
Sector 1: Contractul Romprest cu autoritatea locală se termină pe 30 iunie, după ce firma a pierdut în instanță
Contractul Romprest cu autoritatea locală se termină pe 30 iunie, după ce prima încercare a companiei de a muta finalul contractului s-a oprit în instanță. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marți, Tribunalul București a respins cererea Romprest privind actul adițional nr. 6, documentul în baza căruia contractul î









