Negoiţă: Hala Laminor ar putea deveni funcţională peste 5 ani; ar urma să găzduiască inclusiv Primăria Sectorului 3
Edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, estimează că Hala Laminor ar putea deveni funcţională peste cinci ani şi menţionează că aici ar urma să se mute inclusiv Primăria Sectorului 3. Precizările au fost făcute miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Evenimentul a fost dedicat fina
Două tiruri cu produse, trimise în Kiev de Crucea Roşie Română - Filiala Alba
Un nou convoi umanitar cu bunuri pentru populaţia afectată de războiul din Ucraina a fost organizat de Crucea Roşie Română Filiala Alba, care, în premieră, s-a implicat direct în organizarea transportului, o echipă a filialei însoţind cele două tiruri cu ajutoare de primă necesitate până în Kiev, potrivit unui comunicat transmis miercuri A
Braşov: Peste 100 de jandarmi au donat sânge în cadrul campaniei naţionale, a treia din acest an
Peste 100 de jandarmi braşoveni au donat sânge în cadrul campaniei naţionale "Donează sânge! Salvează o viaţă!", ce s-a desfăşurat, zilele acestea, la toate unităţile Jandarmeriei Române. "Cei 102 jandarmi care au donat sânge zilele acestea au făcut-o convinşi că gestul lor mic cântăreşte foarte mult pentru vi
Traseul tramvaiului 21 va fi deviat pe mare parte din Şoseaua Colentina din Capitală, începând de vineri
Traseul liniei de tramvai 21 va fi deviat, începând de vineri, pe mare parte din Şoseaua Colentina, iar traficul auto general va folosi linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov, remis, miercuri, AGERPRES. Având în
IGPF: Aproximativ 500 de persoane, salvate din apele Mării Mediterane de poliţiştii de frontieră români
Aproximativ 500 de persoane au fost salvate de poliţiştii de frontieră români în urma unei operaţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei, la care au participat în Marea Mediterană timp de patru luni de zile. Potrivit unui comunicat al IGPF transmis, miercuri, AGERPRES, poliţiştii de frontieră români, membri ai echipa
Bihor: Traseul final al Drumului Expres Oradea - Arad a fost aprobat de Consiliul Judeţean
Traseul final al Drumului Expres Arad - Oradea, ce va avea o lungime de 120 de kilometri, a fost votat în unanimitate de consilierii judeţeni, a informat miercuri Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor. Modificările cuprinse în traseul final vor fi trimise spre avizare comisiilor de specialitate din cadrul Companiei Naţionale de Adminis
Strategie naţională pentru incluziunea socială a persoanelor fără adăpost, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat o propunere de politică publică privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost, elaborată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în urma derulării unui proiect european în cadrul căruia s-a făcut o evaluare a nevoilor acestor persoane şi a impactului pe care serviciile sociale existente îl au asupra calităţii vieţii acesto
Protest Declic la Palatul Victoria; zeci de participanţi au scandat împotriva sărăciei
Câteva zeci de persoane s-au adunat, miercuri, în faţa Palatului Victoria, la un protest organizat de comunitatea Declic, pentru a cere creşterea salariului minim pe economie, în vederea combaterii sărăciei. Cei prezenţi au afişat pancarte prin care le cer guvernanţilor salarii care să nu împingă angajaţii la limita sărăciei şi au strig
Ministerul Dezvoltării a aprobat 616 noi proiecte finanţate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) finanţează 616 noi investiţii, în 455 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Lista proiectelor finanţate, în valoare totală de 2.853.840.014,81 lei, a fost publicată p
A murit profesorul Michael Shafir, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului "Elie Wiesel"
Profesorul Michael Shafir, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului "Elie Wiesel", a murit miercuri, la vârsta de 78 de ani. "În această dimineaţă prof. univ. emerit Michael Shafir a plecat dintre noi! Om de o cultură incomensurabilă şi cu o vastă activitate academică, implicat întotdeauna în
Braşov: Revolta din 15 Noiembrie, comemorată, în premieră, în Parlament şi cu evenimente culturale şi sportive, timp de 4 zile
Evenimentele de comemorare a revoltei muncitoreşti de la Braşov din 15 noiembrie 1987 se vor întinde, anul acesta, pe durata a patru zile, printre acestea numărându-se, pentru prima dată, şi o şedinţă solemnă a Parlamentului, la care sunt invitaţi reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie Braşov. "Este datoria noastră, a comunită
Asociaţia CONIL dă startul înscrierilor la Festivalul Integrării - evenimentul va fi pe 3 - 4 decembrie la Circul Metropolitan Bucureşti
Asociaţia CONIL anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a XXI-a ediţie a CONIL Fest, Festivalul Integrării - Moş Nic la Circ, cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România, care va avea loc pe 3 - 4 decembrie, la Circul Metropolitan Bucureşti. "Asociaţia CONIL dă start înscrierilor la cel mai mare eveniment d
Sector 4: Au început forajele geotehnice pentru consolidarea planşeului de la Piaţa Unirii
Forajele geotehnice pentru consolidarea planşeului de la Piaţa Unirii au început, specialiştii fac săpături la mare adâncime pentru a verifica starea solului şi a fundaţiei pe care se sprijină structura planşeului vechi de 80 de ani, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, miercuri, AGERPRES. Planşeul de beton d
Planuri pentru redeschiderea Cetăţuii; Primăria Braşov mai are nevoie de o HG, după decizia ÎCCJ
Mai este nevoie de doar o Hotărâre de Guvern prin care Complexul Cetate de pe Dealul Straja sau Cetăţuia, cum este cunoscută braşovenilor, să reintre, după mai bine de opt decenii, în patrimoniul municipiului Braşov, după ce, marţi, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, imobilul a fost retransferat Statului Român
Boloş: În România, avem 1.188.000 de cazuri de oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, miercuri, în Prahova, că în România sunt 1.188.000 de cazuri de oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie, aceştia fiind beneficiari ai pachetelor alimentare achiziţionate din fonduri europene. "La nivel de România, avem 1.188.000