Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor după ce a contestat prelungirea controlului judiciar

Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineață, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
În apropierea instanței a fost amplasat un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei, fiind prezenți și câteva zeci de susținători ai lui Georgescu.
Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și are mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Autorul accidentui mortal cu un ATV, reținut de polițiști după externare
Bărbatul care a condus ATV-ul implicat duminică într-un accident soldat cu moartea unei persoane, pe raza localității Valea Mănăstirii, din comuna Râmeț, în Munții Trascăului, a fost reținut de polițiști după ce a fost externat marți din spital. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba a transmis marți că, în cursul
IGPR: Polițiștii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezența unui cadavru uman
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) precizează, marți, că polițiștii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezența unui cadavru uman, adăugând că Inspectoratul de Poliție Județean (IJP) Prahova a respectat toate normele legale în vigoare. Precizările au legătură cu speța referitoare la
CSM cere să fie consultat pe măsurile privind reducerea deficitului bugetar: Dialogul onest și transparent e esențial
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a transmis premierului, ministrului Justiției și președinților celor două Camere ale Parlamentului scrisori deschise prin care a solicitat consultarea prealabilă a CSM cu privire la măsurile preconizate pentru reducerea deficitului bugetar. ''Consiliul Superior al Magistraturii a luat ac
UPDATE Prahova: "Cadavrul" găsit în Ploieşti este, de fapt, un manechin; Poliţia a transmis clarificări
Cadavrul care ar fi fost găsit, marți, într-o clădire dezafectată din Ploiești s-a dovedit a fi, de fapt, un manechin, anunță Poliția Prahova. UPDATE ORA 15.49 Prahova: "Cadavrul" găsit în Ploieşti este, de fapt, un manechin; Poliţia a transmis clarificări Cadavrul care ar fi fost găs
IGPR: Minor de 15 ani cu risc de suicid, dispărut din Slovenia, depistat în România prin Biroul SIRENE
Un minor de 15 ani cu risc de suicid, dispărut din Slovenia, pe 20 iunie, a fost depistat în Autogara Militari din București, în urma unei colaborări între Biroul SIRENE România, Biroul SIRENE Slovenia, IGPR - Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 21 Poliție.
Prahova: Elena Udrea, aviz pentru liberarea condiționată; termen în instanță - 26 iunie
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a primit aviz favorabil de la Comisia pentru liberare condiționată a Penitenciarului Târgșor, au confirmat, marți, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești va dezbate, joi, de la ora 9:00, o cerere de liberare condiționată a Elenei Udrea.
Dolj/Verișorul Raisei, fetița de doi ani ucisă în comuna Breasta, 15 ani de detenție într-un centru de minori
Verișorul Raisei, fetița de doi ani și cinci luni, din comuna Breasta, județul Dolj, care a fost ucisă anul trecut cu mai multe lovituri de cuțit, fiind apoi strangulată, a fost condamnat la 15 ani de detenție într-un centru pentru minori. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Dolj s-a pronunțat, luni, pe fond în
VIDEO Ionuț Costea, fost director Eximbank, adus în țară de polițiști
Fostul director Eximbank, Ionuț Mircea Costea, a fost adus, marți, în țară, de ofițeri ai Poliției Române și va fi încarcerat într-o unitate din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit IGPR.
Ionuț Costea, fost director Eximbank, urmează să fie adus în țară; MJ: Un succes al autorităților române
Ministerul Justiției anunță că Ionuț Mircea Costea, fost director Eximbank, va fi adus marți în țară și predat autorităților române. Potrivit MJ, Costea este adus pe teritoriul național de către ofițerii Poliției Române, urmând a fi încarcerat într-o unitate din subordinea Administrației Naționale a Penitenc
Satu Mare/Peste 40 de percheziții într-o cauză privind operațiuni financiare frauduloase; prejudiciu - 3,5 milioane lei
Peste 40 de percheziții au avut loc marți în mai multe județe din țară, fiind vizată o rețea internațională care a obținut ilegal POS-uri și date bancare, prejudiciul fiind estimat la circa 3,5 milioane lei, informează Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadru
DIICOT: Percheziții în București și Ilfov la persoane bănuite de șantaj și amenințare în domeniul jocurilor de noroc
Procurorii DIICOT efectuează, marți, percheziții în municipiul București și în județul Ilfov într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop maximizarea, prin șantaj și acte de violență, a profiturilor unor agenții de pariuri. Potrivit unui comuni
Vaslui: Instanța obligă DNA să pună la dispoziție toate înregistrările în cazul fostului ministru Nelu Tătaru
Tribunalul Vaslui a admis cererea fostului ministru al Sănătății Nelu Tătaru privind suplimentarea probatoriului pus la dispoziție de DNA în dosarul în care este judecat pentru luare de mită, decizia fiind definitivă. Astfel, procurorii anticorupție trebuie să pună la dispoziție toate înregistrările audio-video efectuate în cauz
UPDATE Vaslui: Încă cinci persoane reţinute în cazul agresiunii produse în municipiul reşedinţă
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au anunțat că încă cinci persoane au fost reținute în cazul agresiunii produse duminică în centrul municipiului reședință, după ce în cursul zilei mai fuseseră reținute două persoane. Este vorba despre cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21
Lia Savonea, numită de CSM în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, luni, numirea judecătoarei Lia Savonea în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia a fost luată cu nouă voturi 'pentru' și unul 'împotrivă'. Va prelua funcția după jumătatea luni
Neamț: Doi bărbați care au furat 4.000 euro, prinși de polițiști cu ajutorul câinelui de urmă
Doi bărbați care au furat dintr-o casă din localitatea Girov suma de 4.000 euro, după ce l-au imobilizat de proprietar, au fost prinși cu ajutorul câinelui de urmă, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Sesizarea la Poliție a fost făcută de victimă, un bărbat în vârstă de 51 de ani, care a reclamat că, în timp