Stratul de zăpadă de pe ghețarii elvețieni este sub medie, potrivit măsurătorilor
Cantitatea de zăpadă care acoperea ghețarii elvețieni la sfârșitul iernii a fost cu 13% mai redusă comparativ cu media înregistrată între 2010 și 2020, a anunțat luni un grup de experți responsabili de aceste măsurători, transmite AFP.
Ca în fiecare an în această perioadă a anului, când stratul de zăpadă atinge nivelul maxim, Matthias Huss, șeful Rețelei elvețiene de măsurători glaciologice (Glamos), și echipa sa au colectat date de pe ghețarii elvețieni, în aprilie și mai.
În cazul celor 21 de ghețari unde au fost efectuate măsurători, cantitățile de zăpadă s-au situat între 0 și 52% sub valoarea de referință, cu straturi de zăpadă între unu și patru metri, a indicat Glamos într-un raport.
Extrapolarea acestor măsurători la toți cei 1.400 de ghețari elvețieni studiați indică faptul că 'deficitul de ninsori din timpul iernii este de minus 13% comparativ cu perioada 2010-2020'.
'Această valoare este mai puțin negativă în comparație cu iernile foarte secetoase din 2022 și 2023', a notat Glamos.
Măsurătorile, care analizează adâncimea și densitatea zăpezii, oferă un indiciu cu privire la viitorul sezon de topire.
'În general, măsurătorile stratului de zăpadă de pe ghețari indică un an secetos, cu repercusiuni semnificative pentru topirea ghețarilor în vara următoare', a avertizat Huss pe rețeaua socială X.
'Încă un an dificil pentru ghețari', a adăugat el.
Stratul de zăpadă este esențial pentru ghețari din două puncte de vedere, el ajutând la 'reîncărcarea' masei acestora și protejându-i totodată de căldură și de razele soarelui, primăvara și vara.
Măsurătorile efectuate în acest an arată, conform raportului, 'diferențe regionale puternice', cu un strat de zăpadă foarte redus pe ghețarii din nord-estul Elveției, însă apropiat de valorile medii în sud și sud-vest, datorită ninsorilor excepționale care au căzut în această regiune la jumătatea lunii aprilie.
Ghețarii elvețieni, grav afectați de schimbările climatice, s-au topit în 2022 și 2023 la fel de mult ca între 1960 și 1990, pierzând în total aproximativ 10% din volumul lor.
În pofida unei ierni cu ninsori abundente, în 2024, acești ghețari au pierdut totuși 2,4% din volum lor anul trecut, în timpul verii, o topire accelerată de praful saharian. Acest strat de culoare închisă depus pe gheață duce la o reducere a efectului de albedo, conform căruia cu cât o suprafață este mai deschisă la culoare, cu atât reflectă mai multă lumină și, prin urmare, căldură. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul epidemiei de Ebola în RDC se apropie de 5.000 de morți
Bilanțul deceselor cauzate de epidemia de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se apropie de 5.000, potrivit celui mai recent raport oficial publicat vineri, în timp ce Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) i-au adus un omagiu unui medic care a murit din cauza acestei boli în estul țării, o zonă afectată de conf
Grecia: O grevă de 24 de ore paralizează toate legăturile feroviare
O grevă de 24 de ore a paralizat vineri toate trenurile din Grecia, greviștii solicitând mai mult personal și îmbunătățiri ale siguranței, în timp ce o altă grevă pentru salarii și condiții de muncă menține blocat traficul de pasageri în șapte porturi ale țării, informează EFE. 'Considerăm imperativ să consolidăm im
Poliția scoțiană anchetează un sejur al fostului prinț Andrew și al infractorului Jeffrey Epstein la Castelul Balmoral
Poliția scoțiană anchetează un sejur din 1999 al fostului prinț Andrew și al infractorului sexual american Jeffrey Epstein pe domeniul regal de la Balmoral, în Scoția, potrivit presei britanice, informează AFP. 'Am primit informații și verificările sunt în curs de desfășurare, însă ele se află într-un stadiu incipie
Coreea de Sud va înăspri sancțiunile pentru fraudarea examenelor cu ajutorul ochelarilor inteligenți
Coreea de Sud va iniția proceduri penale împotriva elevilor care trișează cu ajutorul ochelarilor inteligenți la examenul național de admitere la universitate și va înăspri sancțiunile legate de utilizarea acestora, a declarat vineri un responsabil guvernamental pentru AFP. ''Ministerul va iniția proceduri penale contra ele
Spania/accident: Trenul Renfe circula cu cel puțin 160 km/h în momentul coliziunii (raport preliminar)
Trenul care a lovit din spate o garnitură feroviară oprită pe linia Madrid-Sevilla, miercuri, se deplasa cu o viteză de cel puțin 160 km/h, conform unui raport preliminar cu privire la accidentul în care și-au pierdut
Grecia: Autoritățile au arestat trei suspecți în cazul unei explozii care a ucis șase persoane la Atena
Autoritățile elene au anunțat vineri că au arestat doi cetățeni greci și un albanez suspectați de furtul unor țevi de gaz din cupru, provocând astfel o scurgere care a cauzat o explozie mortală în centrul Atenei luna trecută, informează Reuters. Șase persoane, printre care patru americani, și-au pierdut viața în explozia produsă la 25 s
Noua Zeelandă/ Șapte din 10 produse de protecție solară testate nu respectă nivelul de SPF indicat pe etichetă
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50, oferea o protecție echivalentă doar cu SPF14, informează vineri agenția d
UPDATE Doi morți după o alunecare de teren produsă de ploile abundente în Capadocia, Turcia
O alunecare de teren declanșată de ploi abundente a provocat prăbușirea joi a unui 'horn de zâne' - o formațiune stâncoasă asemănătoare unei coloane, creată prin eroziune - ucigând două persoane și rănind cinci în regiunea turistică Capadocia din Turcia, transmite AFP care citează oficiali locali. 'Am recupe
Agenția finlandeză de presă STT își încetează activitatea principală după 139 de ani
Agenția națională de presă STT din Finlanda a anunțat joi că își va înceta activitatea principală la sfârșitul lui martie 2027, după 139 de ani, transmite Xinhua. Consiliul de administrație al STT a confirmat decizia după negocierile cu angajații impuse de lege. Sistarea fluxurilor de știri și fotografii de presă va elimina 8
Episcop polonez condamnat pentru că nu a raportat posibile abuzuri sexuale comise de doi preoți din dioceza sa
Episcopul polonez Andrzej Jez a fost condamnat joi pentru vina de a nu fi înștiințat autoritățile în legătură cu abuzurile sexuale asupra unor minori pe care le-au comis doi preoți din dioceza sa, în cel mai important caz de acest fel în care este implicat un lider al Bisericii Catolice din Polonia, transmit joi Reuters și EFE.
Spania: Căutările continuă în speranța găsirii de supraviețuitori după catastrofa feroviară; numărul morților a ajuns la 69
Echipe de salvare continuă să caute joi printre resturile vagoanelor de tren în speranța, tot mai precară, de a mai găsi supraviețuitori ai celei de-a doua catastrofe feroviare produse în Spania în acest an, în care bilanțul victimelor a ajuns, până acum, la 69 de morți și peste 100 de răniți, transmite Reuters. E
O singură ședință de saună poate declanșa o reacție surprinzătoare a sistemului imunitar (studiu)
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la identificarea și combaterea infecțiilor și a altor posibile ame
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS) a demisionat după victoria în alegeri a mișcării studențești
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat demisia miercuri seara,
Nava portcontainer lovită miercuri de drone în largul Bulgariei s-a scufundat
Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit agenției EFE. Cargoul, deținut de o companie greacă și care plecase di
COP17: 252 de milioane de hectare de natură reabilitate, un nivel fără precedent, potrivit ONU
Statele lumii reabilitează în prezent circa 252 de milioane de hectare de natură, un nivel fără precedent, potrivit unui raport ONU publicat joi, însă insuficient din perspectiva îndeplinirii obiectivelor globale stabilite pentru 2030, informează AFP. ''Acest raport vorbește despre cea mai mare operațiune de reabilita








