LIVE UPDATE VIDEO De luni, vaccinarea anti-COVID-19 se extinde în ţară în 90% din cele 370 de centre destinate personalului medical

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.
* UPDATE ORA 21.38 Vaslui: 135 de cadre medicale au fost imunizate în prima zi a campaniei de vaccinare
Foto: (c) SILVIUI MATEI / AGERPRES FOTO
Un număr de 135 de cadre medicale din judeţul Vaslui au fost imunizate împotriva SARS-CoV-2, luni, în prima zi a campaniei de vaccinare, potrivit datelor furnizate de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
"55 de persoane au fost vaccinate în cele două centre amenajate în municipiul Bârlad, 35 au fost imunizate la Spitalul Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, 15 la Spitalul Murgeni şi 30 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat directorul executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
* UPDATE ORA 21.07 Vâlcea: Campania de vaccinare a început pentru angajaţii din spitale şi personalul DGASPC
Vaccinarea anti-COVID a personalului medical şi a personalului din centrele Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea a început luni, în patru centre din unităţi sanitare, prima persoană vaccinată fiind directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul Dan Ponoran.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, în această săptămână se vor administra în judeţ 975 de doze de vaccin pentru angajaţi ai unităţilor medicale şi personal medico-sanitar din cadrul DGASPC şi al centrelor private de îngrijire.
* UPDATE ORA 21.03 Alba: O pierdere de vaccin şi fără reacţii adverse raportate în prima zi a campaniei de imunizare împotriva COVID-19
Nicio reacţie adversă nu a fost raportată în prima zi a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în judeţ, când au fost imunizate 364 de cadre medicale, fiind înregistrată şi o pierdere de vaccin la spitalul din Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis, luni seara, AGERPRES de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.
"În prima zi de vaccinare anti-COVID, în judeţul Alba s-au vaccinat 364 de persoane din sistemul medical. Având în vedere numărul mare al persoanelor care au ales să se vaccineze, dar şi faptul că până la acest moment nu au fost raportate reacţii adverse şi a existat o singură pierdere de vaccin, prima zi de vaccinare anti-COVID în judeţul Alba poate fi considerată un succes", se menţionează în comunicatul citat.
* UPDATE ORA 20.07 Olt: A început campania de vaccinare în spitalele din judeţ; 975 de doze de vaccin - distribuite
Campania de vaccinare anti-COVID a început luni în spitalele din judeţul Olt, fiind vizat personalul medical din Slatina, Caracal, Corabia şi Balş.
Primii vaccinaţi au fost medicul epidemiolog Cătălin Pătru, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, chirurgul Radu Ene, precum şi directorul de îngrijiri de la aceeaşi unitate sanitară, Mirela Stăncioiu.
* UPDATE ORA 19.09 MApN: Vaccinarea anti-COVID se desfăşoară de luni în toate spitalele militare din ţară
În toate spitalele militare din ţară se realizează, începând de luni, vaccinarea cadrelor medicale, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
MApN aminteşte, într-un comunicat transmis AGERPRES, că prima fază de vaccinare anti-COVID pentru personalul medical din unităţile sale sanitare a debutat miercurea trecută la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" din Timişoara, iar joi - la Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov şi la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Augustin" din Sibiu. De luni, imunizarea a început şi la celelalte spitale militare din ţară.
* UPDATE ORA 18:01 Campania de vaccinare anti-COVID/ 11.912 de persoane - imunizate în ultimele 24 de ore
Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 11.912 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 25.508 de persoane.
La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 reacţii comune şi minore, dintre care o reacţie de tip local şi nouă reacţii generale.
* UPDATE ORA 18:01 Centrul de vaccinare COVID-19 din Spitalul Militar Central este operaţional
Foto: (c) Col. Oana Ciobanu, Col. Daniel Iancu/ scumc.ro
Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) din Capitală a devenit operaţional începând de luni, iar conform datelor colectate până în prezent, peste 70% din personalul unităţii medicale optează pentru a se vaccina.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei medicale, primele 30 de doze de vaccin au sosit deja şi sunt planificate pentru administrare.
* UPDATE ORA 17:17 Bistriţa-Năsăud: Mai puţin de jumătate dintre angajaţii de la Ambulanţă au anunţat că se vaccinează anti-COVID
Mai puţin de jumătate dintre cei 170 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud şi-au exprimat, până în prezent, acordul de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit datelor comunicate luni de către managerul acestei instituţii, Annabella Muzsi.
Este vorba despre 74 de salariaţi, care reprezintă 43,5% din totalul personalului, primii opt fiind vaccinaţi în data de 31 decembrie 2020, iar restul urmând să se vaccineze în această săptămână.
Printre cei care şi-au dat acordul pentru a primi vaccinul anti-COVID se numără şi salariaţi care în trecut au fost testaţi pozitiv la SARS-CoV-2.
* UPDATE ORA 16:47 Covasna: 375 de doze de vaccin anti-COVID-19, distribuite celor cinci spitale din judeţ
Un număr de 375 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns luni în judeţul Covasna şi au fost distribuite celor cinci spitale în care au fost înfiinţate centre de vaccinare pentru imunizarea cadrelor medicale. Potrivit sursei citate, prima persoană vaccinată a fost Halász Csilla, asistentă medicală în cadrul secţiei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
* UPDATE ORA 16:17 Bistriţa-Năsăud: Procesul de vaccinare anti-COVID, reluat luni; anterior s-au vaccinat 250 de persoane
Procesul de vaccinare anti-COVID a fost reluat, luni, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, după primirea unei noi tranşe de vaccinuri ce constă într-un număr de 440 de doze, potrivit datelor transmise de Instituţia Prefectului.
Noua tranşă de vaccinuri a fost distribuită la centrele de vaccinare din Bistriţa, Năsăud şi Beclean.
* UPDATE ORA 16:17 A început vaccinarea anti-COVID la Spitalul Colentina
Vaccinarea anti-COVID a început, luni, la Spitalul Colentina, 890 dintre cei 1.400 de angajaţi optând pentru imunizare, a declarat managerul instituţiei medicale, Victor Cauni.
El şi-a exprimat speranţa ca o parte cât mai mare din personalul spitalului să se vaccineze. "Chiar sper şi la nivel naţional ca în această campanie să se vaccineze cât mai mulţi, sper ca oamenii să nu creadă toate aceste teorii ale conspiraţiei, pentru că noi am văzut într-adevăr ce face acest virus şi noi credem că acest vaccin va fi o soluţie la această problemă", a afirmat managerul Spitalului Colentina.
Potrivit lui Victor Cauni, în această unitate medicală au fost trataţi aproximativ 3.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cu cazuri medii şi severe.
* UPDATE ORA 16:06 Constanţa: Aproape 1.000 doze de vaccin împotriva COVID-19 distribuite în şase centre de vaccinare
Aproape 1.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost distribuite luni în şase centre de vaccinare înfiinţate în judeţul Constanţa, pentru demararea primei etape a campaniei de vaccinare, urmând să fie imunizate peste 4.000 de persoane din domeniile medical şi social, a informat Instituţia Prefectului.
Potrivit sursei citate, sunt centre de vaccinare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", Spitalul Municipal Mangalia, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, Spitalul Municipal Medgidia şi Spitalul Militar de Urgenţă "Al. Gafencu" - SMMIT.
* UPDATE ORA 15:30 Covasna: Spitalul Judeţean de Urgenţă a primit 125 de doze de vaccin pentru imunizarea cadrelor medicale
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a primit luni 125 de doze de vaccin anti-COVID-19, iar prima angajată vaccinată a fost o asistentă medicală de la secţia de Urgenţă.
"Azi dimineaţă la ora 8,30 am primit dozele, la ora 12 am început vaccinarea, nu au fost niciun fel de probleme. Până acum au fost vaccinate 23 de persoane, iar prima vaccinată a fost Halasz Csilla, în vârstă de 45 de ani, asistentă în cadrul secţiei de Urgenţă. (...) Ea s-a numărat printre primele cadre medicale care s-au programat pentru vaccinare", a declarat, pentru AGERPRES, Andras Nagy Robert.
* UPDATE ORA 15:20 Sibiu: 1.103 persoane vaccinate în judeţ, din 31 decembrie 2020
Sursa citată a precizat că pentru activitatea de vaccinare sunt vizate 8.585 de persoane din rândul personalului medic-sanitar, la nivelul judeţului Sibiu fiind incluse în faza întâi de vaccinare un număr de zece centre.
Un număr de 1.103 persoane, din rândul personalului medico-sanitar, s-au vaccinat în judeţul Sibiu, începând din data de 31 decembrie 2020, când a fost administrată prima doză din vaccinul Pfizer BioNTech, a informat Instituţia Prefectului.
* UPDATE ORA 15:08 Neamţ: O singură reacţie adversă după vaccinarea a 73 de cadre medicale împotriva COVID-19
O singură reacţie adversă a fost înregistrată după vaccinarea a 73 de cadre medicale împotriva COVID-19, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, doctorul Daniela Marcoci din cadrul DSP Neamţ.
Potrivit sursei citate, reacţia s-a înregistrat la nivelul palmelor şi a dispărut în circa 20 de minute.
* UPDATE ORA 14:11 Bacău: A început vaccinarea împotriva COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Sursa foto: Spitalul Judetean de Urgenta Bacau / Facebook
Vaccinarea împotriva COVID-19 a început, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, acolo unde au ajuns 300 de doze de vaccin, potrivit unui comunicat de presă al unităţii sanitare.
Centrul de vaccinare este amenajat în clădirea secţiei Dermato-venerologie şi va funcţiona cu un program de 12 ore pe zi.
* UPDATE ORA 13:57 Satu Mare: 615 doze de vaccin distribuite în centrele din judeţ; campania de vaccinare începe marţi
Centrele de vaccinare din judeţul Satu Mare vor fi aprovizionate luni cu un număr 615 doze de vaccin, iar campania de vaccinare din judeţ va începe marţi, 5 ianuarie, a anunţat Instituţia Prefectului.
"Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va debuta în judeţul Satu Mare începând cu data de 05 ianuarie, de la ora 08,00, în toate centrele de vaccinare a personalului sanitar. Astăzi, centrele de vaccinare vor fi aprovizionate cu 615 doze de vaccin necesare pentru zilele de marţi, miercuri şi joi. În funcţie de necesarul de doze de vaccin, conform planificărilor de pe platforma online https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare va solicita Centrului Regional de stocare arondat - respectiv centrul Cluj Napoca numărul de doze de vaccin pentru următoarele zile", precizează Prefectura Satu Mare.
* UPDATE ORA 13:55 Gorj: Prima persoană vaccinată anti-COVID-19 în judeţ - directorul medical al Spitalului Judeţean Târgu Jiu
Prima persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19 în judeţul Gorj a fost directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, Constantin Dinu.
"Am venit cu încredere şi cu speranţa într-o viaţă normală, nu a fost deloc dureros, avem încredere în acest vaccin, este practic ştiinţă, nu putem să nu avem încredere în ştiinţă şi cred că în momentul ăsta, pe lângă carantină, este singura variantă pentru o viaţă normală. Eu am avut încredere deplină în acest vaccin şi nu cred că putem contesta noi studiile făcute până la acest moment. Ce-i drept, aşa este, vaccinul este inventat de puţin timp şi de aceea şi colegii noştri au unele semne de întrebare vizavi de faptul că studiile sunt începute de puţin timp şi de aceea şi oarece lipsă de încredere", a spus luni, la începerea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în Gorj, Dinu.
* UPDATE ORA 12:45 Tulcea: A început campania de vaccinare anti-COVID-19
Circa 1.000 de cadre medicale din judeţul Tulcea sunt vaccinate anti-COVID-19, începând de luni, în cele patru centre amenajate în municipiul Tulcea şi în oraşul Măcin.
Imunizarea personalului medical se derulează fără probleme şi se va încheia vineri, potrivit autorităţilor.
Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES
"Vaccinul a ajuns la ora 8.00, în centru, iar debutul a fost cu emoţii, din cauză că trebuie să ne bazăm pe tehnologie şi nu am putut face simulări. Totul funcţionează însă bine. Programările s-au respectat şi nu au existat întârzieri", a declarat pentru AGERPRES coordonatorul centrului de vaccinare anti-COVID-19 amenajat în Spitalul de psihiatrie din municipiul Tulcea, medicul Eugen Iorga.
* UPDATE ORA 12:38 Galaţi: Medicul aflat de gardă când a fost confirmat primul caz COVID-19 în judeţ, prima persoană vaccinată
Doctorul Manuela Arbune, care a fost de gardă în noaptea în care a fost confirmat primul caz de COVID-19 în judeţul Galaţi, în urmă cu nouă luni, a fost prima persoană vaccinată împotriva acestei boli din judeţ, informează, luni, Prefectura Galaţi.
"Ne reîntâlnim după nouă luni după ce am dat o declaraţie despre primul caz COVID-19 la Galaţi. La acel moment era o provocare, o curiozitate, ceva nou, dar era şi teama de necunoscut, de posibile scenarii ale acestei pandemii. Vaccinul pe care îl avem la dispoziţie este benefic şi foarte necesar şi este singura soluţie în acest moment. Nu am niciun fel de emoţii, eu am încredere în vaccin şi pot să dau un mesaj al onestităţii, al sincerităţii şi al încrederii în acest mijloc de prevenţie, şi îi îndemn şi pe alţii să aibă curaj", a declarat Arbune.
Potrivit Prefecturii Galaţi, campania de vaccinare din judeţ a început la Spitalul de Boli Infecţioase "Cuvioasa Parascheva" din Galaţi, prin imunizarea a cinci medici de la această unitate, prima persoană vaccinată fiind doctorul Manuela Arbune.
* UPDATE ORA 12:31 Buzău: 975 de doze de vaccin anti-COVID-19 distribuite în cinci centre de vaccinare
Un număr de 975 de doze de vaccin anti-COVID-19 au sosit în judeţul Buzău, fiind distribuite către cinci centre de vaccinare amenajate în unităţi spitaliceşti, informează Instituţia Prefectului.
"În cursul nopţii trecute, în judeţul Buzău au ajuns 975 de doze de vaccin anti-COVID. Astăzi, dozele sunt distribuite către cele 5 centre de vaccinare amenajate la nivelul unităţilor sanitare, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, Spitalul Râmnicu Sărat, Spitalul de Boli Cronice Smeeni, Spitalul de Psihiatrie Săpoca şi Spitalul Orăşenesc Nehoiu. Până vineri toate dozele vor fi utilizate pentru imunizarea cadrelor medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia.
Potrivit acesteia, până în prezent circa 600 de cadre medicale din judeţ s-au înscris pe listele de vaccinare.
* UPDATE ORA 11:43 Harghita:Medicul epidemiolog al SJU Miercurea Ciuc şi managerul spitalului, primele persoane vaccinate împotriva COVID-19 în judeţ
Medicul epidemiolog al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, Sergiu Sîngeorzan, şi managerul unităţii medicale, Konrad Judit, sunt primele două persoane din judeţul Harghita care au fost vaccinate împotriva COVID-19.
Foto: (c) Gina Ştefan/AGERPRES
Campania de vaccinare din Harghita a început, luni dimineaţa, în centrul amenajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, acolo unde primul vaccinat a fost medicul epidemiolog al unităţii, Sergiu Sîngeorzan, care este şi coordonatorul centrului.
Foto: (c) Gina Ştefan/AGERPRES
* UPDATE ORA 11:21 Prahova: Primele 975 de doze de vaccin anti-COVID au fost epuizate; o nouă tranşă, primită luni
Primele 975 de doze de vaccin anti-COVID care au ajuns în judeţul Prahova au fost epuizate, o nouă tranşă fiind primită luni, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Liliana Minculescu Maxim.
Conform acesteia, în cea de-a doua tranşă au fost primite tot 975 de doze, ele urmând să fie distribuite în cele 14 centre de vaccinare organizate pentru faza I.
* UPDATE ORA 11:15 Peste 70% din personalul de la Spitalul "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" au optat pentru a se vaccina anti-COVID-19
Vaccinarea anti-COVID-19 a început luni la Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", peste 70% din personalul unităţii medicale optând pentru a se vaccina, a declarat directorul instituţiei, medicul Alida Moise.
"În următoarele zile se va vaccina aproape întreg personalul Spitalului Gerota - 271 de persoane - ceea ce înseamnă mai mult de 71% din personalul angajat al spitalului. În următoarele zile, colegii care acum sunt în concediu sau sunt în primele trei luni după boală ni se vor adăuga şi ei. Începem cu vaccinarea personalului propriu, dar nouă ne sunt repartizaţi angajaţii de la SMURD, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi paramedici pe care îi vaccinăm împreună cu Policlinica Kretzulescu, cealaltă unitate medicală din Bucureşti a MAI. Încă de când eram aici în carantină am sperat că într-o zi vaccinul acesta va fi gata, lucru care s-a întâmplat astăzi şi aţi observat că m-am şi vaccinat", a spus reprezentantul unităţii medicale.
* UPDATE ORA 11:10 Buzău: Şeful secţiei Boli Infecţioase, primul medic vaccinat la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău au demarat, luni, campania de vaccinare împotriva COVID-19, iar primul medic imunizat a fost şeful secţiei Boli Infecţioase, a anunţat conducerea instituţiei.
"Astăzi a început campania de vaccinare la SJU Buzău. Primul medic care s-a vaccinat este şeful secţiei Boli Infecţioase, Micu Bogdan. Tot astăzi vor mai fi vaccinate 50 de cadre medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Adriana Bunila.
Potrivit acesteia, până în prezent, 341 de cadre medicale din cadrul spitalului, din totalul celor aproximativ 1.400, s-au înscris pe liste pentru a se vaccina.
* UPDATE ORA 10:58 Vrancea: Directorul adjunct al DSP, prima persoană vaccinată în judeţ împotriva COVID-19
Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, medicul epidemiolog Janina Lazăr, a fost prima persoană din judeţ care s-a vaccinat, luni, împotriva virusului SARS-CoV-2.
"Am decis să fac acest vaccin pentru siguranţa mea şi pentru siguranţa familiei mele, dar şi pentru că îmi doresc să revin la o viaţă normală, aşa cum era înainte de pandemie. Recomand tuturor vrâncenilor să se vaccineze pentru a ne desfăşura activităţile în linişte, pentru a putea călători în siguranţă, pentru a fi protejaţi de infecţia cu SARS-CoV-2", a declarat Janina Lazăr.
În Vrancea au ajuns, în noaptea de duminică spre luni, 975 de doze de vaccin, care au fost repartizate către SJU Focşani şi Spitalul Militar Focşani şi vor fi inoculate în următoarele cinci zile.
* UPDATE ORA 10:55 Vaslui: A demarat campania de vaccinare a cadrelor medicale; în primele trei zile vor fi imunizate 400 de persoane
Campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 a demarat, luni, la nivelul judeţului Vaslui, în perioada 5 - 7 ianuarie urmând să fie administrate cele 400 de doze de vaccin care au ajuns în judeţ, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit directorului executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, luni, în intervalul orar 8,00 - 9,00 au fost vaccinate un număr de 28 de cadre medicale, campania de imunizare fiind în derulare.
"În primă fază, la nivelul judeţului Vaslui au sosit 400 de doze de vaccin şi în perioada următoare, în funcţie de numărul cadrelor medicale care îşi vor manifesta dorinţa de a se vaccina, vom face o evaluare şi vom lansa o nouă comandă, urmând ca apoi să se treacă la imunizare în cea de-a doua etapă", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Vlada.
* UPDATE ORA 10:43 Alba: 350 de cadre medicale vaccinate în prima zi a campaniei de imunizare în judeţ
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, Dan Crainic, şeful UPU, Aurel Crişan, şi asistenta-şefă a Secţiei de Boli Infecţioase, Marcela Vîlcan, se numără printre primele persoane vaccinate împotriva COVID-19 în Alba, judeţ în care campania a debutat luni, zi în care vor fi în jur de 350 de cadre medicale imunizate.
Prima persoană căreia i s-a administrat vaccinul a fost directorul medical al celui mai mare spital din Alba, medic primar în radiologie şi imagistică medicală, Dan Crainic, care face parte din echipa de coordonare a activităţii de tratare a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Medicul a afirmat că vaccinarea propriu-zisă este o "manevră simplă" şi că s-a simţit bine după administrarea dozei.
* UPDATE ORA 9:49 Arad: Primul medic imunizat - Am sperat la acest vaccin, nu am nicio îndoială că e eficient
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început, luni dimineaţă, în judeţul Arad în cinci centre special amenajate, iar primul cadru medical imunizat este Dana Olar, medic pneumolog de peste 40 de ani, aflat în linia întâi în lupta cu virusul încă de la apariţia primelor cazuri de îmbolnăvire.
Dana Olar a declarat că a avut speranţe să apară un vaccin încă de la primul pacient pe care l-a tratat şi a spus că nu a avut nicio reţinere să accepte imunizarea cu serul apărut recent.
"De la primul pacient COVID-19 pe care l-am tratat, am sperat la acest vaccin. Nu am nicio îndoială că e eficient. A fost o simplă înţepătură, nimic deosebit faţă de un vaccin antigripal. Acum nu putem decât să sperăm că se va sfârşi această pandemie, care ne-a bulversat vieţile. Chiar dacă ne vaccinăm, vom păstra toate măsurile de siguranţă, mască, distanţare, dezinfecţie cât mai frecventă", a spus medicul pneumolog.
* UPDATE ORA 9:44 Botoşani: Directorul DSP, prima persoană din judeţ care s-a vaccinat împotriva COVID-19
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, s-a vaccinat, luni dimineaţa, împotriva virusului SARS-CoV-2, fiind prima persoană din judeţ căreia i se administrează serul pentru imunizare.
Oficialul DSP, care este şi medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Mavromati", s-a vaccinat la Centrul de vaccinare pentru cadrele medicale, deschis la SJU.
* * *
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.
"Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (...) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi", a precizat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă.
El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.
Col dr Gheorghiţă a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.
"Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract", a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
"Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13,00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin", se arată într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES, de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite şi o distribuie, în consecinţă, către DSP-uri şi centrele de vaccinare. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Citeşte şi:
Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 4 ianuarie 2021
INSP: Definiţiile de caz pentru COVID-19 - actualizate
VIDEO Arafat: În România noi am zis că nu vom aplica discriminări pentru cei care nu s-au vaccinat
RETROSPECTIVĂ/ Cod roşu în Sănătate; pandemia de COVID-19 - marea provocare a sistemului sanitar
LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Giurgiu: Un bărbat care s-a electrocutat la pescuit, transportat la un spital din capitală cu elicopterul SMURD
Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din capitală după ce s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit, pe un canal din localitatea Greaca, au informat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). ''ISU Giurgiu a fost solicitat &
Dr. Beatrice Mahler: Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea noastră fizică și psihică
Somnul de calitate este esențial pentru sănătatea fizică și psihică a omului, iar un somn bun îmbunătățește capacitatea de concentrarea, atrage atenția medicul Beatrice Mahler, de la Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''. 'Știați că 32,8% dintre adulți nu dorm suficient, ceea ce înseamnă că aproximati
Galați: Premieră medicală - robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în țară, în dotarea Spitalului Județean
Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din țară, în urma unei investiții în valoare de peste 2 milioane lei, a informat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. 'Cel mai performant dispozitiv automatizat de preparare a
Timiș: Primul centru integrat de tratament al obezității din sistemul public se deschide la Spitalul Județean Timișoara
Spitalul Județean Timișoara va avea de luni, 17 martie, un Centru Integrat de Management al Obezității (CIMO), unde pacienții care suferă de această boală vor fi consultați, evaluați și îndrumați spre terapiile medicale adecvate, în urma diagnosticelor puse de specialiști din mai multe discipline implicate în tratarea acestei maladii.
Bihor: Sigilarea dinților împotriva cariei la copii, procedură derulată în premieră în cabinetele stomatologice școlare de la Oradea
Sigilarea dinților la copii a fost o noutate pe parcursul anului 2024 realizată de Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO) prin intermediul celor cinci medici stomatologi din cabinetele stomatologice școlare. Potrivit directorului DASO, Anca Sas, instituția pe care o conduce a derulat în anul 2024, pentru prima dată, o campanie de pr
Bihor: Premieră județeană în chirurgia oncologică la SCJU Oradea: chimioterapie hipertermică peritoneală
O orădeancă de 54 de ani, cu cancer ovarian și leziuni tumorale intraabdominale, a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, în premieră județeană, printr-o procedură chirurgicală deosebit de complexă, numită HIPEC, o inovație majoră în tratamentul metastazelor peritoneale. ''Până acum,
Prahova: Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele ultimelor analize efectuate pe probele prelevate din mai multe puncte din spital. ''Rețeaua este contaminată la Spitalul de Pediatrie. Din fericire, în amonte și în aval de Spitalul de Pediatrie n
INSP: 111.058 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 3 - 9 martie
Un număr de 111.058 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 3 - 9 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon este de 62. În ultima săptămână, nu a fost comunicat niciun dec
Mureș: A fost lansat proiectul 'Doctorii Clovni', pentru diminuarea temerilor copiilor față de procedurile medicale
Fundația Doctorii Clovni 'Piros Orr' din Ungaria și Asociația Nas Roșu au lansat la Târgu Mureș proiectul 'Doctorii Clovni', prin care își propun să ajute copiii să facă față cu bine unor proceduri medicale, fără a mai fi speriați. Primele obiective vizitate de echipa proiectului au fost Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) T&
Studiu: Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esențiale
Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esențiale - ROR și pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din mediul rural, arată studiul 'Bariere în calea vaccinării în mediul rural. Perspectivele medicilor de familie și ale asistenților medicali comunit
Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel, joi, pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce afectează viața a aproximativ 1 din 10 români. Potrivit statisticilor, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în
MApN: Trei pacienți români - transportați cu o aeronavă militară din România în Belgia și retur
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat miercuri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles (Belgia) - Otopeni, transmite MApN. Potrivit sursei citate, la plecarea spre Bruxelles, avionul a transportat un pacient cu arsuri iar la întoarcere, două persoane c
Prahova: Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa
Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă, consumul apei de la robinet a fost interzis, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unității sanitare. Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat, miercuri,
Angel Tîlvăr: Spitalul Militar Craiova va avea o secție modernă de terapie intensivă
Spitalul Clinic de Urgență Militar 'Dr. Ștefan Odobleja' din Craiova va dispune, din această toamnă, de una dintre cele mai moderne secții de terapie intensivă din România, a anunțat, miercuri, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Angel Tîlvăr a vizitat, miercuri, Spitalul Militar din Craiova, unde văzut pavilionul de medicină
'Provocarea Paracetamol', virală pe internet, este extrem de periculoasă și duce la consecințe severe (specialiști)
Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale atrage atenția asupra riscurilor dezinformării privind utilizarea paracetamolului sau a altor medicamente ce se eliberează fără prescripție medicală (OTC), după o 'provocare' cu paracetamol răspândită pe internet.