logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prahova: Medic de la SJU Ploiești, filmat certându-se cu pacienții; președintele CMR - atitudinea nu e cea mai potrivită

Imagine din galeria Agerpres

Un medic de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, care se afla la finalul programului, a fost filmat în timp ce se certa cu pacienții, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Cătălina Poiană, spunând că atitudinea acestuia 'nu e cea mai potrivită', dar și că fiecare medic poate avea un anumit grad de 'burnout' (surmenaj).

Conform imaginilor care au apărut în spațiul public, un medic ORL se ceartă cu pacienții, spunându-le acestora că programul lui s-a terminat și nu face muncă patriotică pentru că nu îl plătește nimeni pentru ea.

Președintele CMR a transmis o serie de precizări referitoare la acest incident.

Astfel, prof. dr. Cătălina Poiană arată că până la acest moment nu a fost înregistrată nicio plângere oficială referitoare la comportamentul medicului respectiv și punctează că atitudinea care trebuie să guverneze relația dintre medic și pacient în timpul exercitării profesiei medicale, dar și în afara orelor de program trebuie să fie una de respect reciproc.

'Atitudinea domnului doctor relevată efectiv din dialogul filmat și prezentat în mass-media, personal, consider că nu este cea mai potrivită. Nu trebuie țipat, sau, mai corect, consider că trebuie evitat orice fel de conflict, inclusiv cel verbal și orice situație care poate genera o discuție în contradictoriu. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că fiecare medic poate avea o anumită încărcătură, un anumit grad de burnout, iar din ce am înțeles - repet, din ce a fost prezentat în mass-media, domnul doctor terminase programul de consultații și consultase deja un număr mare de pacienți aflați, probabil, în cadrul programărilor existente, dar și un număr de pacienți aflați în afara programărilor (din ce am înțeles din relatări)', menționează președintele CMR.

Aceasta mai spune că, dacă vreunul dintre acei pacienți care nu erau pe listă putea să reprezinte o urgență care să fie amenințătoare de viață, medicul sau orice alt coleg trebuia să intervină.

'Aici cred că vorbim, în primul rând, de o problemă de sistem, de a avea în ambulatoriu ture cu medici de aceeași specialitate, dar, bineînțeles, știm cu toții că, în marea majoritate a situațiilor, există o lipsă de medici. Asistența medicală în Ambulatoriu este una dintre activitățile care pot fi deficitare din cauza finanțării inadecvate și pot exista situații în care medicii să prefere să lucreze în sistemul privat. Medicul, ca orice alt angajat, are un program care presupune un anumit timp de lucru și ore de odihnă. Cred că trebuie găsite soluții ca programările să decurgă eficient, atât pentru medic, dar și ca pacienții să nu fie nevoiți să aștepte la cozi. În același timp, și pe pacienți îi rog, cu considerație, să înțeleagă că trebuie să se programeze conform unui orar bine stabilit. Consider că una dintre cauzele disfuncționalităților, în situațiile în care medicul își finalizează programul normat, dar se confruntă cu un număr mare de pacienți care așteaptă în continuare la ușa cabinetului, reprezintă o problemă de sistem, care poate fi soluționată și printr-o eficientizare administrativă, inclusiv locală: identificarea unei alte ture cu medic, un sistem de programări online, poate inclusiv o comunicare și o intervenție mai bună și a medicului, dar în primul rând a instituției unde lucrează medicul', a mai afirmat medicul Cătălina Poiană.

Aceasta a făcut și 'un apel major' către toți medicii ca, în general, să evite discuțiile contradictorii cu pacienții, iar mai ales în situațiile ce țin de aspecte administrative, să solicite conducerii unităților medicale unde activează, sprijin și măsuri care vizează inclusiv planificarea și distribuirea programărilor, pentru a preveni tensiunile și a menține un climat de încredere și respect în relația medic-pacient.

Directorul medical al SJU Ploiești, Andrei Ilinca, a precizat, pentru AGERPRES, că în urma incidentului a fost deschisă o anchetă administrativă care încă nu a fost finalizată, medicul respectiv fiind așteptat să transmită un punct de vedere.

De asemenea, el subliniază că trebuie să se țină cont de mai mulți factori, respectiv de faptul că medicul deja depășise numărul de consultații plătite de CAS (28), făcând 37, că era sfârșitul programului, dar și de de tonul cu care i s-a adresat pacienta.

Totodată, acesta a arătat că pacienții cărora li s-a adresat nu erau programați. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 509

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 15-11-2026 19:52

Timiș: Fraudă la Rezidențiat; trei candidați, reținuți 24 de ore, pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu

Trei candidați la examenul de Rezidențiat din Timișoara au fost reținuți, duminică, pentru 24 de ore, pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tri

Sanatate 15-11-2026 19:04

Iași: Două transplanturi renale făcute la Spitalul 'Parhon' după premiera de la SCJU Suceava

Medicii de la Spitalul 'Dr. C.I.Parhon' Iași au efectuat două transplanturi renale după ce familia unui bărbat în vârstă de 45 de ani, aflat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Suceava din cauza unui traumatism cranio-cerebral grav, a fost de acord cu prelevarea de organe, beneficiarii fiind din Iași și Huși. Coordon

Sanatate 15-11-2026 16:53

Rogobete: Cele mai mari punctaje la Rezidențiat sunt 943 la Medicină, 936 la Medicină dentară și 925 la Farmacie

Cele mai mari punctaje obținute la nivel național, la examenul de Rezidențiat 2026, sunt 943 la Medicină, 936 la Medicină dentară și 925 la Farmacie, a anunțat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Examenul de Rezidențiat s-a încheiat, lucrările au fost corectate, iar punctajele maxime din toate cele șase centre universitare au fost cent

Sanatate 15-11-2026 15:29

Suceava: Recoltare de multi-organe și multi-țesuturi, premieră medicală în Spitalul Clinic Județean de Urgență

Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală a venit în sprijinul unor pacienți din țară și străinătate, a informat Spitalul Clinic Județean de Urgență 'Sf. Ioan cel Nou' din Suceava. Conform sursei citate, diagnosticarea morții cerebrale a fost realizată cu respectarea riguroasă a t

Sanatate 15-11-2026 13:01

Rogobete spune că numărul de locuri la rezidențiat a fost suplimentat, iar cel al candidaților a scăzut

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că, în acest an, numărul de locuri și de posturi pentru examenul de rezidențiat a fost suplimentat cu 110, față de anul trecut, în timp ce numărul candidaților este mai mic. 'Astăzi, pentru mulți dintre oameni pare, e doar o zi de duminică, însă pentru cei din săli, pentru cei 9.969 de a

Sanatate 15-11-2026 06:00

Concursul de Rezidențiat are loc duminică; aproape 10.000 de candidați

Concursul Național de Rezidențiat are loc duminică și reunește 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi. La începutul lunii noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunța că 7.180 de candidați s-au înscris la Medicină anul acesta, față de 6.956 anul trecut, iar numărul locurilor a crescut de la 4.354 la 4.4

Sanatate 14-11-2026 19:00

Rezidențiat2026/ Aproape 10.000 de candidați înscriși la concurs, din care 3.736 - la UMF 'Carol Davila' București

Aproape zece mii de candidați s-au înscris la concursul de intrare în Rezidențiat, care se va desfășura duminică în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. În București, s-au înscris 3.736 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie,

Sanatate 14-11-2026 18:37

Rogobete: O femeie ce a trecut prin cancerul de sân nu trebuie să ducă mai departe și povara barierelor birocratice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat sâmbătă că a solicitat angajaților din MS și celor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate să pregătească modificările necesare, astfel încât femeile diagnosticate cu cancer de sân, pentru care există indicație medicală de mastectomie bilaterală, inclusiv profilactică, să poată beneficia

Sanatate 13-11-2026 17:20

Rogobete: Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031 propune dezvoltarea Dosarului Electronic de Sănătate

Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031 intră în transparență decizională și este un document care stabilește obiective concrete, responsabilități, termene și indicatori prin care vor putea fi evaluate rezultatele, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Un pacient care ajunge de la un spital la al

Sanatate 13-11-2026 14:56

Vâlcea: Numărul persoanelor intoxicate cu clor în accidentul chimic de la Chimcomplex a ajuns la cinci; una e internată la ATI

Încă două persoane au ajuns vineri la spital cu simptome ale intoxicației cu clor în urma accidentului chimic produs vineri dimineața pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, astfel că numărul victimelor a crescut la cinci. Potrivit șefului Unității de Primiri Urgențe Vâlcea, dr. Florin Nicolae, în cazul a p

Sanatate 13-11-2026 14:48

CNAS: Proiectul de modificare a Contractului-cadru, actualizat

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat forma actualizată a proiectului de modificare și completare a Contractului-cadru, care reflectă rezultatele procesului de consultare și negociere desfășurat cu organizațiile profesionale, patronale și sindicale reprezentative din domeniul sănătății, precum și ale dezbaterii publice organizate de CNAS.

Sanatate 13-11-2026 14:34

Rogobete: Bugetul pentru anul viitor - în analiză; sperăm să începem cu același buget cu care închidem anul

Bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2027 nu este încă stabilit, în condițiile în care sunt în desfășurare analize privind execuția bugetară și proiecțiile financiare viitoare, a declarat ministrul Alexandru Rogobete, vineri, la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu - Rusescu', unde a fost prezent

Sanatate 13-11-2026 11:11

Iași: Institutul Socola continuă campania 'Tu alegi între uz și abuz de Internet', dedicată copiilor și adolescenților

Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași anunță că va continua campania de informare și conștientizare 'Tu alegi între uz și abuz de Internet', un demers dedicat prevenirii problemelor de sănătate mintală asociate utilizării excesive și necontrolate a tehnologiei în rândul copiilor și adolescenților. Campania se desfășoară prin

Sanatate 13-11-2026 11:01

Rata nașterilor premature la SUUB a crescut, în timp ce numărul total al nașterilor a scăzut

Spitalul Universitar de Urgență București a înregistrat în ultimii ani o scădere a numărului total de nașteri, de la 2.170 în anul 2020 la 1.385 din ianuarie până în prezent. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Prematurității, în anul 2025, în maternitatea SUUB au avut l

Sanatate 12-11-2026 20:07

Controale comune ale Ministerului Sănătății și CNAS în aproximativ 25 de ambulatorii publice și private din țară

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor desfășura controale comune în aproximativ 25 de ambulatorii publice și private din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a semnat ordinele necesare demarării verificărilor. ''Astăzi am semnat ordinele de ministru pentru demararea unor co