Cameră - moţiune/Chesnoiu: În guvernările social-democrate şi în guvernarea Ciolacu avem cea mai mare alocare acordată Agriculturii
Deputatul PSD Adrian Chesnoiu a declarat luni că românii "o să aibă pâine", pentru că în guvernările social-democrate şi în guvernarea Marcel Ciolacu "avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată Agriculturii".
"Asistăm astăzi, într-o zi de mare sărbătoare, Buna Vestire, la un circ obişnuit peste care credeam că vom trece măcar spre finalul mandatului nostru, pentru că nu facem altceva decât să pierdem timpul. (...) Aşa cum spuneam, fiind Buna Vestire, o să încep cu o veste bună - o să avem pâine, pentru că în guvernările social-democrate şi, acum, în guvernarea Marcel Ciolacu, avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată Agriculturii, ca pion principal în securitatea statului român. Vorbim peste tot la televizor despre siguranţă naţională, despre cum trebuie să asigurăm alimente şi securitatea alimentară a poporului român, dar foarte puţin se vorbeşte despre soluţii şi mai mult despre ceea ce alţii nu sunt în stare să facă", a spus Chesnoiu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii.
El a adăugat că, probabil, în continuare "va fi circ" în Parlament, dar cu asta nu sunt responsabili nici social-democraţii, nici liberalii, nici cei de la UDMR, ci "sunt responsabili cei care atunci când au fost la guvernare ne-au arătat cum nu se poate".
"O să vă spun de ce au ieşit fermierii în stradă. În perioada 2019 - 2022, nu s-a pus în dezbatere un program extrem de important pentru societatea românească - mă refer la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am avut un PNRR ţinut la secret, iar pentru agricultură s-au alocat zero eurocenţi. Asta aţi dat, dragi colegi de la USR, fermierilor români şi satului românesc. Tot în 2019, pentru combaterea schimbărilor climatice s-au anulat 46 de licitaţii care fuseseră trecute prin toate procedurile şi doar trebuiau semnate contractele, astfel încât să înceapă reabilitarea infrastructurii de irigaţii pentru o suprafaţă ce acoperea peste un milion de hectare de teren arabil. Ar trebui să ieşiţi în faţa fermierilor din Moldova, din estul ţării, din Dobrogea, din Bărăgan şi să le spuneţi că voi, cei care aţi guvernat între 2019 şi 2022, sunteţi cei vinovaţi de acest lucru, pentru că i-aţi lăsat să lupte singuri cu seceta şi cu celelalte probleme. A fost nevoie să revenim la guvernare, să repunem în buget, să reluăm acele licitaţii şi astăzi să se lucreze la refacerea infrastructurii de irigaţii pentru o suprafaţă de aproximativ 1,4 milioane de hectare", a afirmat Chesnoiu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/Întâlnire Abrudean - ministrul albanez de Externe: Solidaritatea nu trebuie doar declarată, ci și susținută prin acțiuni
Parcursul european al Albaniei și perspectiva integrării statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană s-au numărat printre temele abordate, joi, de președintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe de la Tirana, Ferit Hoxha, aflat în vizită la București. Potrivit unui comunicat al Senatulu
Guvernul a decis constituirea unui grup de lucru pentru a îmbunătăți activitatea din punctele de trecere a frontierei
Guvernul a aprobat joi un memorandum în baza căruia va fi constituit un grup de lucru pentru îmbunătățirea activității din punctele de trecere a frontierei. Grupul de lucru interinstituțional va fi coordonat de Ministerul Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Guvernului.
Proiect: Bani de chirie pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț. Proiectul a fost depus de către deputații USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de p
Turcan: Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor - încă un serviciu făcut PSD; AUR parazitează guvernarea
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, joi, că moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor este 'încă un serviciu făcut PSD', menționând că atunci când social-democrații 'nu-și asumă pe față atacurile la miniștrii din propriul guvern, se ocupă AUR'. 'Când PSD nu-și asumă p
Mureșan: Miniștrii actulului Guvern - incapabili să negocieze cu CE finalizarea PNRR; Pîslaru: Lăsați povestea cu greaua moștenire
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat, joi, că miniștrii actualului Guvern au intrat în panică, deoarece sunt incapabili să negocieze cu Comisia Europeană finalizarea PNRR, în timp ce Dragoș Pîslaru, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, le-a transmis social-democraților că trebuie să și muncească, nu doar să 'bat
Peiu (AUR) spune că Alice Weidel, lidera AfD, atacă nedrept o întreagă comunitate de români
Senatorul AUR Petrișor Peiu condamnă 'ferm' declarațiile liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, pe care le consideră 'false, nedrepte, ridicole' și respinge stigmatizarea unei întregi comunități. Potrivit unui comunicat al AUR transmis, joi, AGERPRES, Pe
Abrudean - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare: Parteneriatul strategic cu SUA - ancoră a securității României
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a discutat, joi, la Senat, cu subsecretarul pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, despre securitatea la Marea Neagră și necesitatea ca aliații NATO să își asume un rol activ și sustenabil în propria apărare, arătând că Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne o ancoră a
VIDEO Niculescu: Banca de Investiții și Dezvoltare are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor și fermierilor; modificări prin HG
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor, start-up-urilor, micro-întreprinderilor și a fermierilor, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu în cadrul ședinței de Guvern, în care se propune modificarea regimului aplicabil mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de supraveghere și ai Directoratului BI
VIDEO Niculescu: Majoritatea românilor consideră instalarea Guvernului un pas bun; încrederea nu e un cec în alb
Premierul Luca Niculescu a comentat, joi, rezultatele unui sondaj conform căruia instalarea noului Guvern reprezintă un pas bun, pentru că pune capăt perioadei de criză.
VIDEO Niculescu: Avem în vedere un pachet de măsuri prin care să punem mai bine în valoare mixul energetic
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că i-a solicitat ministrului Energiei, Dumitru Chisăliță, un raport în baza căruia Guvernul să adopte un pachet de măsuri pentru o mai bună punere în valoare a mixului energetic.
MAE: Noul Pachet Extindere 2026 deschide perspectiva primirii unor noi membri în UE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră că noul Pachet Extindere 2026 reprezintă 'un reper esențial' pentru orientarea eforturilor statelor candidate și ale Uniunii Europene în vederea primirii unor noi membri, pentru prima dată după un deceniu și jumătate. Potrivit MAE, poziția este exprimată în contextul publicării,
Premierul - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare; discuțiile au vizat întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, aflat în vizită în țara noastră. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile aplicate au vizat modalitățile concrete de aprofundare a Parteneriatului Strategic dintre Rom&acir
Nicușor Dan, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia: Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul nostru
Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul României și al aliaților, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit, cu o zi înainte, cu Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus. 'Ieri am primit-o la Palatul Cotroceni pe lidera opoziției democratice din Belarus, Svetlana Tihano
Ședință de Guvern - joi ; HG privind Banca de Investiții și Dezvoltare, pe agendă
Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi, prin hotărâre, completarea articolului 4 din HG nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare - S.A. 'Prin proiectul de act normativ se propune modificarea regimului aplicabil mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de sup
AUR: 'Legea iernii' - sprijin financiar pentru românii vulnerabili (proiect)
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege care prevede acordarea unui sprijin financiar sezonier între 300 și 1.200 de lei pentru românii vulnerabili, în contextul creșterii prețurilor la energie. Propunerea legislativă, inițiată de către deputatul AUR Mihai Negoescu, denumită &





