Comunicat de presă - Consulatul General al României în Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la CIIE Shanghai 2026. Pavilionul României vizitat de o delegație ministerială din Republica Moldova.
România participă, în premieră, la cea de-a IX-a ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China - CIIE (5-10 noiembrie 2026), cu două pavilioane expoziționale care grupează 15 companii românești.
Organizată anual, CIIE reprezintă cea mai mare expoziție din lume dedicată promovării importurilor pe piața chineză. Pavilioanele României - Național și Agroalimentar - sunt organizate cu sprijin financiar de la bugetul de stat, prin intermediul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), primul reunind șapte companii din industria vinului, cosmetică, chimică și design vestimentar, iar cel de-al doilea nouă companii din industria cărnii, lactate, conserve de fructe și legume și produse de patiserie.
Cu prilejul deschiderii expoziției, ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Dan-Horia Maxim, a participat la Ceremonia de deschidere a CIIE și a vizitat Pavilioanele României, unde a discutat cu reprezentanții companiilor participante despre oportunități și modalități concrete de acces pe piața chineză.
Parteneriatul și relațiile economice strânse dintre România și Repulica Moldova au fost evidențiate în cadrul unei întrevederi bilaterale desfășurate la Pavilionul Național al României. Din delegația Republicii Moldova au făcut parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și ambasadorul Republicii Moldova în R. P. Chineză, Petru Frunze.
Întrevederea a avut o semnificație aparte, România și Republica Moldova participând pentru prima dată concomitent cu pavilioane naționale la CIIE, aspect ce a oferit un prilej de reafirmare a angajamentului comun privind consolidarea parteneriatului economic bilateral, promovarea exporturilor și extinderea cooperării pe piețele internaționale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.