Marius Budăi: Românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, miercuri, că românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect, iar declarațiile liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, care îi acuză pe aceștia că 'jefuiesc sistemul social', sunt 'nedrepte și profund îngrijorătoare'.
'Românii din Germania muncesc, contribuie și merită respect! Declarațiile doamnei Alice Weidel, care îi acuză pe românii din Germania că 'jefuiesc' sistemul social, sunt nedrepte și profund îngrijorătoare. Am fost ministrul Muncii și am fost în Germania. Am văzut cum muncesc românii de acolo, am discutat cu ei și am cunoscut eforturile pe care le fac pentru a-și construi un trai mai bun, departe de casă și de familii. Tot în acea perioadă am construit relații de colaborare și dialog cu autoritățile germane și cu reprezentanții sindicatelor. Știu că respectul reciproc și cooperarea sunt esențiale pentru protejarea drepturilor lucrătorilor', a scris Budăi pe Facebook.
Potrivit acestuia, relațiile dintre România și Germania în domeniul muncii trebuie construite pe dialog, cooperare și respect reciproc.
'Așa am procedat în mandatul meu de ministru și cred că aceasta este singura cale corectă de a proteja drepturile lucrătorilor români și de a consolida parteneriatul dintre cele două țări. De aceea, asemenea acuzații trebuie confruntate cu faptele, nu cu prejudecățile. La sfârșitul anului 2025, în Germania erau înregistrați peste 903.000 de cetățeni români. Iar datele oficiale germane arată că, în octombrie 2025, peste 531.000 de români aveau locuri de muncă pentru care se plăteau contribuții sociale. Acești oameni nu contribuie doar la finanțarea sistemului social german. Prin munca lor susțin companiile, produc bunuri și servicii, plătesc taxe și contribuie la prosperitatea Germaniei. Sunt angajați, specialiști, medici, personal de îngrijire și oameni care își câștigă cinstit existența, departe de familiile lor. Desigur, orice fraudă trebuie verificată și sancționată. Dar responsabilitatea este individuală. Nu poți pune în cârca unui popor întreg faptele unor persoane și nu poți transforma originea națională într-un motiv de suspiciune', a subliniat deputatul.
Budăi a precizat că libera circulație și dreptul de a munci sunt drepturi europene, 'nu favoruri pe care cineva le acordă sau le retrage după interesul politic al momentului'.
'Românii nu cer privilegii. Cer respect pentru munca lor, pentru contribuțiile pe care le plătesc și pentru drepturile pe care le au. Iar respectul trebuie să fie reciproc, între europeni care muncesc, contribuie și construiesc împreună', a transmis deputatul PSD. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul - întâlnire cu reprezentanții investitorilor străini: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei
Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu în cadrul întâlnirii pe care a avut-o miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții investitorilor străini în România, mulțumindu-le acestora pentru rolul important în dezvoltarea țării noastre. Potrivit unui comunicat
Nicușor Dan și Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor. 'Am discutat despre securitatea din regiunea Mării Negre, eforturile României de a promova
MAE respinge orice instrumentare în scop politic a prezenței cetățenilor români în țările Uniunii Europene
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat miercuri că respinge 'orice instrumentare în scop politic a prezenței cetățenilor români în țările Uniunii Europene'. 'MAE are în atenție toate pozițiile publice relevante care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania. Aceasta are o contribuție
Grindeanu către Alice Weidel: Românii merită același respect pe care îl primesc germanii în întreaga Europă
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, i-a solicitat miercuri liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, să-și retragă afirmația conform căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al Germaniei și să își ceară scuze comunității românești din această țară. ''Doamnă Ali
Fifor: Declarațiile liderului AfD la adresa românilor care trăiesc și muncesc în Germania - profund ofensatoare și inacceptabile
Deputatul PSD Mihai Fifor a afirmat, miercuri, că Europa nu trebuie să se mai întoarcă niciodată la discursul xenofob care a împins-o, în secolul trecut, 'spre cea mai întunecată pagină a istoriei sale' și a catalogat ca 'profund ofensatoare și inacceptabile' declarațiile liderului AfD, Alice Weidel, la adresa românilor care trăi
Alin Tișe: Îmi asum candidatura la funcția de președinte al PNL, la viitorul Congres
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat, miercuri, că își asumă candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la viitorul Congres al formațiunii, susținând că partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. 'Asumarea candidaturii la președinția PNL. PNL se îndreaptă &
Grindeanu: Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că miercuri au fost deschiși circulației încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați - Glina, el afirmând că infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale. Grindeanu, care a deținut funcția de ministru al Transporturilor, a declarat că noua infrastructură rut
INSCOP: Peste jumătate din tinerii români nu știu de prezența militară franceză; ambasadorul Warnery: Încrederea e importantă
Peste jumătate din tinerii români nu știu de prezența militară franceză în țara noastră, dar majoritatea consideră că ea contribuie la securitatea României, arată un recent sondaj INSCOP prezentat miercuri la Reședința Franței, context în care ambasadorul Nicolas Warnery a apreciat că este necesară o campanie de informare. Campania are
Alegeri SUA/ Siegfried Mureșan: România trebuie să consolideze parteneriatul cu SUA pentru prezent și viitor
România trebuie să consolideze parteneriatul cu Statele Unite atât pentru prezent, cât și pentru viitor, a declarat, miercuri, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, menționând că rezultatele alegerilor pentru Congresul Statelor Unite influențează direct securitatea țării noastre. 'Ce impact au alegerile din State
Senat/ AUR a depus moțiunea simplă pe Finanțe
AUR a depus, miercuri, în Senat, moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Vă depunem moțiunea simplă intitulată: 'Bugetul statului la ora adevărului; Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles'. Ea este semnată de către 34 de senatori', a anunțat,
Alegeri SUA/ Fritz: Americanii au votat pentru o schimbare clară; au respins retorica de ură și politica egoistă
Președintele USR, Dominic Fritz, salută rezultatul scrutinului din Statele Unite, subliniind că alegătorii americani au respins 'retorica de ură și politica egoistă' care nu livrează rezultate pentru cetățeni. 'Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA - democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majori
Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe lidera opoziției din Belarus și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare
Președintele Nicușor Dan îi primește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, transmite Administrația Prezidențială. Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus, va fi primită de Nicușor Dan la ora 12:00.
Bolojan: Declarația liderei AfD e inacceptabilă; retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a criticat, marți, declarațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, el afirmând că retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism. ''Declarația liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia românii 'jef
Luca Niculescu: Parteneriatul strategic cu SUA este esențial pentru securitatea României
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, marți, că parteneriatul strategic cu Statele Unite este esențial pentru securitatea României, precizând că se va întâlni cu subsecretarul de stat american al Apărării, Elbridge Colby, în cursul vizitei pe care înaltul oficial american o va efectua începând de miercuri în R






