Statele baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor apărării de 2,5% din PIB

Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenţia EFE.
Statele NATO şi-au asumat în cadrul Alianţei angajamentul de a aloca fiecare apărării un buget de minim 2% din PIB, dar numai 11 din cele 32 de ţări membre au atins anul trecut această ţintă.
Deşi nici măcar acest procent de 2% nu este îndeplinit de majoritatea ţărilor membre, statele baltice foste republici sovietice şi care se tem de Rusia consideră că pragul minim al bugetelor apărării ţărilor NATO ar trebui crescut cel puţin cu 0,5%.
În ce priveşte propriile bugete ale apărării, Lituania, Letonia şi Estonia s-au angajat să aloce chiar aproximativ 3% din PIB. Şi alţi aliaţi "sunt bineveniţi să se alăture clubului de 3%", a declarat miercuri ministrul eston al apărării, Hannu Pevkur, care s-a întâlnit în oraşul lituanian Palanga cu omologii săi lituanian şi leton.
Vorbind la o conferinţă de presă după reuniune, ministrul lituanian Laurynas Kasciunas a spus că pentru ţările baltice o temă importantă la summitul NATO va fi implementarea planurilor de apărare a acestor ţări elaborate după ultimul summit al Alianţei.
"Apărarea prin negare este esenţială", a indicat ministrul lituanian, concept care, a explicat el, presupune existenţa unor trupe, echipamente şi alte măsuri suficiente pentru a împiedica inamicul (rus) să pătrundă şi să ocupe vreun teritoriu al celor trei state baltice.
În acest sens, Lituania va anunţa detaliile care privesc partea sa din "linia baltică de apărare comună" contra Rusiei convenită de cele trei ţări la începutul anului. Lituania are astfel în vedere construirea unor fortificaţii fixe, dar şi a unor aşa-numite "parcuri de contra-mobilitate", unde trupe şi echipamente, inclusiv mine antitanc şi antipersonal, vor putea fi concentrate rapid în zonele ameninţate.
La rândul său, ministrul eston Hannu Pevkur a spus că ţara sa deja lucrează la primele poziţii defensive la graniţa cu Rusia, în timp ce ministrul leton Andris Spruds a menţionat că cele trei state baltice vor amenaja infrastructuri care să permită fiecăreia găzduirea unei brigăzi NATO complete.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA suspendă ajutorul militar pentru #Ucraina (Casa Albă)
Statele Unite ale Americii suspendă ajutorul militar pentru Ucraina după disputa dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, au confirmat luni oficiali de la Casa
Vicepreședintele american JD Vance se declară încrezător că Zelenski va accepta în final să discute despre pace
Vicepreședintele american JD Vance a declarat luni că este încrezător că liderul ucrainean Volodimir Zelenski va accepta în cele din urmă să discute despre pace cu Rusia, după eșecul întâlnirii sale de vineri cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. Într-un interviu acordat Fox News, el a spus că președintele ucrai
VIDEO #Ucraina: Zelenski insistă că dorește ca războiul să se încheie 'cât mai repede posibil'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat luni că dorește ca războiul cu Rusia să se încheie 'cât mai curând posibil', declarație făcută pe fondul tensiunilor cu omologul său american Donald Trump, care îl acuză că 'nu dorește pacea', relatează AFP. 'Este foarte important că încercăm
Trump crește la 20% taxele vamale la produsele chinezești (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump a semnat luni un decret care crește la 20% de la 10% până acum taxele vamale la produsele chinezești care intră în Statele Unite, criticând Beijingul că nu a acționat suficient pentru a limita fluxul de fentanil către Statele Unite, relatează AFP. Aceste taxe vamale, anunțate inițial la 1 fe
VIDEO Mexicul și Canada 'nu mai au spațiu de manevră' pentru a evita taxele vamale, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Mexicul și Canada 'nu mai au spațiu de manevră' pentru a evita taxele vamale care urmează să intre în vigoare în noaptea de luni spre marți, relatează AFP. 'Nu mai este spațiu de manevră pentru Mexic și Canada. Taxele vamale sunt un fapt. Ele vor intra în vigoa
O invazie a Taiwanului de către China ar fi 'catastrofală', afirmă Trump
O invazie a Taiwanului de către China ar fi 'catastrofală', a declarat luni președintele american Donald Trump, anunțând o investiție masivă în Statele Unite a gigantului taiwanez al producției de semiconductori TSMC, relatează AFP. 'Ar fi evident un
Trump: Zelenski 'ar trebui să fie mai recunoscător'
Președintele SUA Donald Trump a afirmat luni că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski 'ar trebui să fie mai recunoscător', subliniind că acordul privind mineralele ucrainene poate fi încă încheiat, relatează AFP. Trump a afirmat că nu a menționat încă o încetare a ajutorului militar al SUA pentru Ucraina.
Israel: Premierul Netanyahu amenință Hamas cu consecințe inimaginabile dacă nu eliberează ostaticii
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat luni Hamas cu consecințe pe care mișcarea islamistă palestiniană 'nu le poate imagina' dacă nu eliberează ostaticii israelieni reținuți în Fâșia Gaza, relatează AFP. 'Am spus Hamas: dacă nu ne eliberați ostaticii, vor exista consecințe pe care nu le puteți imagina',
'America nu va mai tolera asta prea mult timp', comentează Trump o afirmație a lui Zelenski
Președintele american Donald Trump a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că 'America nu va mai tolera asta prea mult timp', referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters. Comentând un articol al agenției Associated Press cu titlul
Israel: Răniți după o altercație în Knesset între rudele unor victime ale atacului Hamas și agenții de securitate
Rudele unor victime ale atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 s-au ciocnit cu agenții de securitate în Knesset, parlamentul israelian, a relatat luni cotidianul Jerusalem Post, potrivit căruia cel puțin două persoane au fost rănite, transmite dpa. Potrivit cotidianului Haaretz, un bărbat al cărui fiu a fost ucis de teroriști la un
Germania: Cel puțin doi morți după ce o mașină a lovit mai mulți pietoni la Mannheim
Două persoane au murit luni și 10 au fost rănite, dintre care cinci grav după ce un automobil a intrat în pietoni, în orașul Mannheim din sud-vestul Germaniei, anunțat poliția, transmit dpa și AFP. Presupusul șofer, un cetățean german în vârstă de 40 de ani, a fost reținut și se află în spital, fiind rănit. Poliți
AFP: Reînarmarea Europei, o problemă bugetară și operațională dificilă
Majorarea bugetelor de apărare în Europa pentru a contrabalansa o dezangajare americană ridică probleme de finanțare și de capacități de producție, dar și de coordonare a mijloacelor militare, notează AFP într-un comentariu difuzat luni. Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre un obiectiv 'în jurul a 3-3,5% d
Serbia: Președintele Vucic își cere scuze după ce a jignit un jurnalist
Președintele sârb și-a cerut scuze luni pentru că a catalogat un jurnalist al radioteleviziunii publice RTS drept 'un imbecil care pactizează cu manifestanții', după o relatare de la o manifestație a studenților, relatează AFP. 'Independent de tortura pe care o îndur în fiecare zi, nu am dreptul de a numi pe nimen
Disputa de la Casa Albă a fost o 'escaladare deliberată', crede Friedrich Merz
Liderul conservator german Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar, crede că președintele american Donald Trump și vicepreședintele său, JD Vance, l-au provocat în mod deliberat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul discuției lor aprinse de la Casa Albă, relatează luni dpa. Merz a spus luni că a urmărit
Avansul forțelor ruse în #Ucraina a încetinit în februarie (ISW)
Forțele ruse au progresat mai puțin în Ucraina în februarie 2025 decât în lunile precedente, potrivit unei analize AFP asupra datelor Institutului american pentru studierea războiului (ISW). Acestea au cucerit 389 kmp în februarie, după un avans de 431 kmp în ianuarie, 476 kmp în decembrie și un v&acir