Donald Trump și-a trimis emisarul special, pe Steve Witkoff, la Moscova pentru o nouă întâlnire cu Putin
Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a călătorit la Moscova pentru a treia oară, la cererea președintelui american Donald Trump, pentru a se întâlni cu șeful statului rus Vladimir Putin, a informat Axios, citat vineri de EFE.
Este de așteptat ca Witkoff să se întâlnească cu președintele rus vineri, au confirmat surse familiare cu vizita pentru presa americană.
Trump insistă pentru un armistițiu în războiul dintre Rusia și Ucraina și și-a exprimat frustrarea față de lipsa de progres în negocieri din ultimele săptămâni și chiar furia față de comentariile lui Putin despre Ucraina, relatează Axios.
Dacă nu se ajunge la un armistițiu până la sfârșitul lunii, Trump ar putea impune sancțiuni suplimentare Rusiei, fie prin emiterea unui ordin executiv, fie adresând o solicitare Congresului de a adopta o nouă legislație privind sancțiunile, a declarat pentru Axios o sursă familiarizată cu situația.
'Vom ști foarte curând, în câteva săptămâni, nu luni, dacă Rusia este sau nu serioasă în ceea ce privește pacea. Sper că da', a declarat secretarul de stat american Marco Rubio săptămâna trecută la summitul NATO de la Bruxelles.
Săptămâna trecută, Witkoff l-a primit la Washington pe trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev, în încercarea de a debloca situația diplomatică.
Deși Ucraina a acceptat propunerea lui Trump de încetare necondiționată a focului și ulterior a fost de acord cu planurile pentru o încetare la scară mai redusă a ostilităților pe mare, Rusia a prezentat o serie de noi cereri, inclusiv ridicarea unor sancțiuni americane.
'Mergem înainte. Sperăm să fim relativ aproape de a ajunge la un acord între Rusia și Ucraina pentru a opri luptele', a declarat Trump în timpul unei ședințe de cabinet de joi.
Acordurile fragile la care s-a ajuns până acum între cele două țări au fost rezultatul unei întâlniri anterioare dintre Witkoff și Putin din martie, potrivit Axios.
În plus, diplomați americani și ruși s-au întâlnit joi la Istanbul pentru a discuta despre normalizarea relațiilor dintre cele două țări. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Principalele puncte ale acordului dintre Iran și SUA
Memorandumul de înțelegere pentru încheierea conflictului dintre SUA și Iran a fost publicat de ambele părți și semnat de la distanță de președinții american și iranian, Donald Trump și Masoud Pezeshkian. Acordul-cadru va fi urmat de 60 de zile de negocieri pentru un acord cuprinzător și conține o serie de prevederi esențiale, conform unei sinteze publicate joi d
Liderii europeni au încercat să îl influențeze pe Trump cu idei dăunătoare la G7, crede consilierul de politică externă al Kremlinului
Consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a estimat joi că liderii europeni probabil i-au insuflat idei dăunătoare președintelui american Donald Trump la summitul G7 desfășurat săptămâna aceasta, dar Rusia mizează pe faptul că președintele SUA este un lider puternic stăpân pe propriile sale idei, relatează Reuters. La summitul G7
Iranul spune că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu SUA
Iranul a afirmat joi că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu Statele Unite, la o zi după semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Rachetele iraniene sunt menite să fie lansate, nu negociate', a declarat purtătorul de
Presa americană condamnă concesiile președintelui Trump pentru Iran (sinteză AFP)
Presa americană condamnă concesiile făcute Iranului de președintele Donald Trump, arătând că obiectivele declarate înainte de război au fost date uitării, puterea de la Teheran s-a întărit, costul conflictului este uriaș, iar detaliile acordului dintre SUA și Iran sunt încă neclare, consemnează joi AFP. Trump a semnat miercuri un protoc
Suedia, Norvegia și Canada anunță un nou pachet de ajutor militar în cadrul inițiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia și Canada au anunțat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a inițiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include achiziționarea de arme și muniții fabricate în Statele Unite, pe care Kievul le consideră esențiale pentru apărarea sa împotriva agresiunii rusești, informează EFE.
UE rămâne angajată față de o relație constructivă cu Israelul, asigură Kaja Kallas
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a declarat joi că blocul comunitar rămâne angajat față de o relație constructivă cu Israelul, după ce ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a afirmat că întrerupe orice contact cu șefa diplomației UE, relatează Reuters. 'Prețuiesc dialogu
Costul uriaș al celor 107 zile de război din Iran: peste 3.000 de morți și distrugeri la scară largă
Republica Islamică Iran rămâne în picioare după un război de 107 zile cu Statele Unite și Israelul, dar cu un cost ridicat de peste 3.000 de morți, distrugerea unor industrii importante și o criză economică care amenință mijloacele de trai ale iranienilor, scrie joi EFE într-o analiză. Pe 28 februarie, primele bombe americane
Emiratele Arabe Unite: Fără acces la social media sub 15 ani, decide guvernul
Emiratele Arabe Unite au stabilit o vârstă minimă de 15 ani pentru utilizarea social media, devenind astfel joi prima țară arabă care introduce o asemenea restricție, în contextul în care guvernele din întreaga lume sunt preocupate de impactul platformelor online asupra copiilor, relatează Reuters. Conform unei rezoluți
În opinia lui Trump, criticii acordului cu Iranul sunt 'geloși, oameni răi sau proști'
Președintele american Donald Trump i-a criticat joi, prin intermediul rețelei sale Truth Social, pe cei care critică memorandumul de înțelegere semnat cu o zi înainte cu Iranul pentru a pune capăt războiului, considerându-l prea favorabil Republicii Islamice. 'Acești proști, care cred că nu am fost suficient de dur cu Ira
Zelenski, după atacul de proporții asupra capitalei ruse: Dacă Ucraina arde, va arde și Moscova voastră
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris joi atacul armatei sale cu zeci de drone asupra Moscovei, efectuat dimineață devreme, ca fiind 'absolut justificat' și un răspuns la atacul rusesc asupra uneia dintre catedralele istorice din Kiev, de luni, informează EFE. 'Desigur, nu vrem ca Ucraina să ardă din cauza dușmanului,
AIE: Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă fără condiții
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a salutat joi memorandumul de încetare a războiului dintre SUA și Iran, cerând totodată redeschiderea fără condiții a strâmtorii Ormuz, relatează Reuters. Potrivit directorului AIE, mai multe țări își revizuiesc politicile energetice, deoarece este cl
Ministrul de externe israelian întrerupe orice contact cu Kaja Kallas, după ce aceasta a comparat tratamentul palestinienilor cu apartheidul
Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a anunțat joi întreruperea 'oricărui contact' cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, acuzând-o că a comparat tratamentul aplicat palestinienilor din Gaza și Cisiordania de către Israel cu apartheidul sud-african, informează EFE.
Grupul de Planificare Nucleară al NATO convine să-și modernizeze capacitățile de descurajare
Grupul de Planificare Nucleară al NATO, organismul de nivel înalt al alianței pentru chestiuni de descurajare nucleară, a convenit joi să își modernizeze capacitățile nucleare pentru a consolida descurajarea, potrivit unui comunicat publicat după o reuniune a grupului, informează EFE și Reuters. În cadrul întâlnir
Acord SUA/Iran: AIEA se declară pregătită să avanseze în privința măsurilor concrete
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) s-a declarat joi gata să înceapă definirea 'măsurilor concrete' care vor trebui luate în urma semnării acordului dintre Iran și Statele Unite, ce prevede diluarea stocurilor de uraniu iraniene sub supravegherea agenției nucleare a ONU, informează AFP. 'Acum trebuie să
Belgia intenționează să ofere Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare F-16
Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a anunțat joi că Belgia intenționează să ofere Ucrainei șapte avioane de vânătoare F-16 în 2026 și să trimită restul aeronavelor în anii următori, pe măsură ce țara trece la achiziționarea de avioane F-35, informează EFE. Anul acesta, Belgia va transfera pentru prima dată Ucrainei șa











