logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - WIKI Club Breaza

WIKI Club Breaza

Șase copii, șase premii: WIKI Club Breaza aduce acasă două titluri de Campion de la Campionatul Internațional de Abac și Aritmetică Mentală de la Amsterdam

Breaza, 1 noiembrie 2026. Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României pe 31 octombrie 2026 la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, și s-au întorsacasă cu șase premii: două titluri de Campion, un loc I, două locuri II și un loc III. Competiția, organizată de Abacus at Kusaba, a reunit 195 de copii cu vârste între 5 și 16 ani din 11 țări: România, Elveția, Marea Britanie, Olanda, Moldova, Belgia, Franța, Germania, Polonia, Algeria și Egipt.

Rezultatele copiilor din Breaza:
- Vlad Tecșan (6 ani, grupa F1) - Campion
- Ianis Roy-Bachet (6 ani, grupa F2) - Campion
- Matei Șerban (10 ani, grupa F6) - Locul I
- Joshua Dumitrache (9 ani, grupa Open) - Locul II
- Matei Dinu (9 ani, grupa F5) - Locul II
- Karina Mântulescu (9 ani, grupa F5) - Locul III

Echipa a fost pregătită de profesoara Mihaela Feticu, coordonatoarea clubului, care a făcut parte și din echipa de evaluatori ai lucrărilor de la campionat. Amsterdam a fost a doua participare a WIKI Club Breaza la o competiție internațională, după un an cu rezultate remarcabile:
- Olimpiada Internațională de Aritmetică Mentală, București (octombrie 2025): două premii de Grand Campion, patru premii de Campion, un premiu I și două premii II;
- Olimpiada Națională de Aritmetică Mentală, Gura Humorului (iunie 2026): nouă premii I și două premii II.

'Sunt foarte mândră de micii mei campioni. La Amsterdam au arătat că dezvoltarea lor este la îndemâna noastră: cu răbdare, încurajare și lucru constant, un copil dintr-un oraș mic poate sta alături de colegi din 11 țări și poate urca pe podium. Rezultatele sunt ale lor, dar și ale părinților care i-au susținut la fiecare pas. Aritmetica mentală le dă copiilor ceva ce rămâne pentru toată viața: concentrare, curaj și încredere în propriile puteri.', a declarat Mihaela Feticu.

Înainte de premiere, Vlad Tecșan, unul dintre cei doi campioni, spunea: 'Credeam c-o să câștig, le-am făcut pe toate și cred că fără nicio greșeală și cred că o să primesc cupa.'

Despre WIKI Club Breaza

WIKI Club Breaza este un club de dezvoltare pentru copii, fondat în 2024 în orașul Breaza, Prahova, și coordonat de profesoara Mihaela Feticu. În club studiază 20 de copii, care urmează cursuri de aritmetică mentală, limba engleză și citire rapidă.

Afisari: 189

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.