'Clădiri-fantomă și constatatori de weekend': Adevărul tehnic din spatele celor 180 de milioane de lei anunțați de Ministerul Sănătății

Federația Neguvernamentală Antidrog semnalează o fractură instituțională majoră în gestionarea crizei drogurilor din România. Analiza tehnică a noii arhitecturi guvernamentale relevă o eroare strategică profundă: proiectul de 36 de milioane de euro promovat de Ministerul Sănătății direcționează fondurile aproape exclusiv către pilonul imobiliar (betoane și dotări), abandonând complet prevenirea timpurie în comunități, pe fondul desființării structurilor teritoriale ale CPECCA.

Anunțul recent al autorităților privind definitivarea fișei de proiect pentru o linie de finanțare de 180 de milioane de lei (aproximativ 36 de milioane de euro) din fonduri europene scoate la iveală vulnerabilități de o gravitate extremă. Programele de prevenire timpurie și alternativele la consum destinate grupurilor de risc au rămas din punct de vedere administrativ 'ale nimănui', generând un vid instituțional fără precedent la nivel județean.

Experții în politici de sănătate publică și specialiștii din domeniu atrag atenția asupra a cinci deficiențe structurale critice care riscă să compromită iremediabil acest program național:

1. Vid instituțional major pe prevenire prin desființarea CPECCA

Odată cu desființarea structurilor teritoriale ale Centrelor de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECCA), rețeaua operativă din teritoriu a fost destructurată. Nou-înființata Agenție Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDA) acționează ca un aparat centralizat de concepție strategică, dar este lipsită complet de 'teorii operative' în județe. Prevenirea primară și secundară a rămas fragmentată între instituții locale (școli, primării) fără bugete dedicate, metodologii clare sau personal de specialitate.

2. Finanțarea exclusivă a 'ultimei redute' și excluderea grupurilor de risc

În bunele practici internaționale, prevenirea terțiară (asistența medicală și tratamentul de postcură) reprezintă ultima redută a politicilor publice - măsura de avarie aplicată atunci când primele două linii de apărare au eșuat deja. Programul Ministerului Sănătății se adresează exclusiv acestei faze finale. Proiectul exclude total finanțarea strategiilor de prevenire primară (care împiedică debutul consumului) și secundară (de intervenție rapidă în comunitățile marginalizate și grupuri vulnerabile predispuse consumului).

3. Ministerul Sănătății nu are specialiști și nici atribuții în alternative la consum

Mandatul legal și competența Ministerului Sănătății sunt strict medicale și clinice (detoxifiere, paturi de spital, tratamente de substituție). Aparatul medical nu poate și nu are atribuții legislative să dezvolte pilonul esențial al 'alternativelor la consum' - proiecte sociale, ocupaționale, sportive sau comunitare destinate tinerilor din mediile defavorizate pentru a-i menține departe de substanțe înainte ca adicția să se instaleze.

4. Reducerea resursei umane la statutul de 'constatatori' și riscul 'clădirilor-fantomă'

Peste 80% din bugetul de 36 de milioane de euro este direcționat strict către infrastructură rigidă (lucrări de construcții, amenajări și dotări), regulile europene interzicând folosirea acestor fonduri pentru plata salariilor medicilor pe termen lung. Pentru a bifa componenta umană, ministerul anunță instruirea a 2.500 de cadre conexe (profesori, asistenți sociali, consilieri) prin cursuri de scurtă durată. Aceștia vor deveni simpli 'constatatori' ai riscurilor, programul refuzând să rezolve deficitul cronic de medici psihiatri specializați în adicții, psihoterapeuți clinicieni și toxicologi.

5. Blocaj birocratic și orizont de timp nerealist

Proiectul se află în prezent doar în stadiul intern de 'fișă de concept'. Procedurile administrative obligatorii - redactarea Ghidurilor Solicitantului, perioadele de consultare publică, evaluarea tehnică a dosarelor, contractarea și derularea licitațiilor publice pe platforma SEAP pentru proiectare și execuție, alături de obținerea avizelor DSP și ISU - plasează deschiderea efectivă a primelor centre la un orizont de timp de minimum 3 ani (estimat 2029).

Până la operaționalizarea acestor circuite administrative lente și în absența unor structuri județene capabile să deruleze prevenire reală în stradă și în școli, gestionarea crizei adicțiilor și salvarea directă de vieți omenești rămân externalizate aproape integral către familii, clinici private și sectorul neguvernamental (ONG), care continuă să funcționeze fără subvenții consistente din partea statului român.

Președinte,
Gigel LAZÃR