LIVE UPDATE Război Israel-Hamas / Un nou eşec la Consiliul de Securitate al ONU, odată cu respingerea a două rezoluţii privind situaţia din Gaza
Consiliul de Securitate al ONU a eşuat din nou în încercările sale de a opri războiul dintre Israel şi Hamas, iar membrii acestuia nu au reuşit să adopte o rezoluţie propusă de SUA, care a cerut stabilirea de "pauze umanitare", şi o alta din partea Rusiei, care a cerut o încetare imediată a focului. Sunt deja patru încercări eşuate ale Consiliului de Securitate, ceea ce arată gradul sever de confruntare în cadrul Consiliului, împărţit între Rusia şi China, pe de o parte, şi Statele Unite, pe de altă parte, ceea ce a dus la blocajul actual din înaltul organism al Naţiunilor Unite.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reafirmat că "va fi o intervenţie la sol în Gaza" şi că "lucrează contra cronometru" în pregătirile pentru distrugerea grupării islamiste palestiniene Hamas, autorul atacurilor împotriva Israelului din 7 octombrie, soldate cu 1.400. morţi şi peste 200 de răpiţi. "Suntem într-un război pentru suveranitatea noastră, pentru existenţa noastră şi ne-am stabilit două obiective fundamentale: să eradicăm capacităţile militare şi guvernamentale ale Hamas şi să facem tot posibilul pentru a aduce acasă" ostaticii deţinuţi de grupul islamist palestinian, a declarat miercuri seară Netanyahu, într-un discurs televizat. "Toţi membrii Hamas sunt condamnaţi - deasupra pamântului, sub pamânt, în Gaza şi în afara Gazei", a avertizat premierul Netanyahu.
Armata israeliană şi miliţiile din sudul Libanului s-au înfruntat din nou la graniţă, cu noi schimburi de focuri care au inclus tiruri de rachete şi cel puţin o rachetă antitanc către Israel, care a răspuns cu bombardamente şi artilerie. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a raportat miercuri seară că trupele sale au atacat două "celule teroriste" care încercau să lanseze proiectile pe teritoriul israelian în diferite puncte de-a lungul graniţei.
UPDATE 27.10.2023 ORA 00:54 Război Israel-Hamas/Gaza: Liderii UE cer ''coridoare umanitare'' şi ''pauze''
Liderii europeni, reuniţi în cadrul unui summit la Bruxelles, şi-au exprimat joi "îngrijorarea" cu privire la deteriorarea situaţiei umanitare în Gaza şi au cerut stabilirea de "coridoare umanitare" şi "pauze" pentru a răspunde nevoilor umanitare, relatează AFP.
Foto: (c) Yves Herman/REUTERS
"Consiliul European îşi exprimă cea mai profundă îngrijorare cu privire la deteriorarea situaţiei umanitare din Gaza şi solicită accesul umanitar continuu, rapid, sigur şi nestingherit (...) pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie prin toate mijloacele necesare, inclusiv prin coridoare şi pauze pentru nevoi umanitare", indică textul, fără a detalia sensul exact al acestor "pauze".
UPDATE ORA 21:16 Război Israel-Hamas/Israelul afirmă că nu doreşte extinderea războiului, iar invazia din Gaza va avea loc la momentul potrivit

Israelul nu are niciun interes să intre în război cu vreun alt inamic în afară de Hamas, iar invazia terestră în Gaza va avea loc atunci când vor fi condiţiile potrivite, a declarat joi ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, relatează Reuters. "Ducem un război pe frontul de sud împotriva Hamas, pregătiţi pentru orice evoluţie (a situaţiei) în nord, Hezbollah suferă multe pierderi. Cu toate acestea, nu avem niciun interes în extinderea războiului", le-a declarat Gallant jurnaliştilor, întrebat despre posibilitatea unei confruntări cu Iranul.
UPDATE ORA 20:46 Război Israel-Hamas/Ministerul Sănătăţii din Gaza a publicat o listă cu numele a 7.000 de persoane ucise în bombardamentele israeliene
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, teritoriu controlat de mişcarea islamistă Hamas, a publicat joi un document de 212 pagini care conţine, potrivit acestuia, numele şi codurile numerice personale a peste 7.000 de palestinieni ucişi în timpul bombardamentelor israeliene din Gaza, lansate ca represalii la atacul Hamas din 7 octombrie din Israel. Ministerul a publicat lista după ce preşedintele american Joe Biden şi armata israeliană au pus sub semnul întrebării cifrele privind victimele atacurilor aeriene israeliene publicate de autorităţile din Gaza.
UPDATE ORA 20:07 Război Israel-Hamas/Iranul ameninţă la ONU că SUA ''nu vor fi cruţate'' dacă războiul din Gaza continuă
Ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian a avertizat joi, la ONU, că dacă Israelul nu pune capăt represaliilor sale împotriva combatanţilor grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, SUA "nu vor cruţate de acest foc", relatează Reuters. Israelul a jurat să elimine Hamas, care controlează Fâşia Gaza, ca represalii la atacul din 7 octombrie, în urma căruia 1.400 de persoane au fost ucise şi sute au fost luate ostatice. Israelul a lovit Gaza din aer, a instituit un asediu total şi pregăteşte o invazie terestră. Hamas susţine că peste 7.000 de persoane au fost ucise în enclavă, dar această cifră nu poate fi verificată din surse independente.
UPDATE ORA 20:01 Război Israel-Hamas/Îngroziţi de atacul Hamas, israelienii îşi cumpără arme cu asentimentul guvernului
Îngroziţi după atacul şoc al Hamas în aşezări din sudul ţării, în care au fost ucise în jur de 1.400 de persoane, şi îngrijoraţi de reacţia lentă a armatei, israelienii se înarmează acum în număr record, cu binecuvântarea guvernului. Magazinele de arme şi poligoanele de tragere lucrează peste program pentru a face faţă creşterii bruşte a cererii, iar printre noii clienţi se află şi unii foşti avocaţi ai controlului mai strict al armelor de foc.
UPDATE ORA 19:43 Război Israel-Hamas/ Hamas cheamă la demonstraţii vineri în întreaga lume
Gruparea islamistă Hamas din Fâşia Gaza i-a chemat pe palestinieni, arabi şi musulmani din întreaga lume să demonstreze în weekend pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei Rafah către Egipt şi să se permită intrarea livrărilor de ajutoare, medicamente şi combustibil de care este nevoie urgentă în Gaza, informează joi agenţia germană de presă DPA.
Zeci de camioane care transportă apă potabilă, alimente şi medicamente au intrat de sâmbătă prin punctul de trecere a frontierei Rafah, dar Naţiunile Unite afirmă că sunt necesare aproximativ 100 de camioane pe zi pentru cei peste 2,2 milioane de locuitori din Fâşia Gaza.
Foto: (c) Khaled Elfiqi / EPA
Comunicatul Hamas, publicat joi, cere de asemenea încetarea "războiului genocid" al Israelului în Fâşia Gaza.
UPDATE ORA 19:13 Război Israel-Hamas/Rusia a cerut Hamas să-i elibereze "imediat" pe cetăţenii străini ţinuţi ostatici în Gaza
Rusia a cerut joi grupării islamiste Hamas să-i elibereze "imediat" pe străinii răpiţi şi ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza, în cursul discuţiilor purtate la Moscova cu reprezentanţi ai braţului politic al grupării palestiniene, informează EFE.

Ministerul rus de Externe a declarat agenţiilor locale de presă că Moscova a discutat, de asemenea, despre "evacuarea ruşilor şi a altor cetăţeni străini de pe teritoriul enclavei palestiniene" cu şeful adjunct al biroului politic al Hamas, Musa Abu Marzuq.
UPDATE ORA 19:00 Cancelarul german nu are ''nicio îndoială'' că Israelul respectă dreptul internaţional în războiul din Gaza
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că el are încredere că Israelul respectă dreptul internaţional în războiul împotriva grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, relatează agenţia DPA.
"Israelul este un stat democratic ghidat de principii foarte umanitare", a spus Scholz la sosirea la summitul european la Bruxelles.
"Prin urmare, puteţi fi siguri că armata israeliană, în acţiunile sale, va respecta de asemenea regulile care derivă din dreptul internaţional. Nu am nicio îndoială asupra acestui lucru", a asigurat şeful guvernului federal german.
UPDATE ORA 17:28 Război Israel-Hamas/ O delegaţie a Hamas se află în vizită la Moscova (Ministerul de Externe rus)
O delegaţie a Hamas, gruparea islamistă palestiniană care controlează Fâşia Gaza, se află într-o vizită la Moscova, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă, fără a oferi alte detalii, relatează Reuters.
Agenţia de ştiri Ria Novosti, care citează o sursă din delegaţia palestiniană, a declarat că Abu Marzook, un important oficial Hamas, se numără printre membrii delegaţiei aflate în vizită la Moscova.
UPDATE ORA 17:22 Miniştrii de externe din nouă state arabe condamnă atacarea civililor în Gaza
Miniştrii de externe din nouă state arabe - Emiratele Arabe Unite (EAU), Iordania, Bahrein, Arabia Saudită, Oman, Qatar, Kuweit, Egipt şi Maroc - au emis joi o declaraţie comună în care condamnă atacarea civililor şi încălcările dreptului internaţional în Gaza, aflată sub bombardamente israeliene, transmite Reuters.

Declaraţia comună afirmă că dreptul la autoapărare nu justifică încălcarea legii şi ignorarea drepturilor palestinienilor.
UPDATE ORA 16:22 Erdogan denunţă într-o discuţie cu Papa Francisc ''masacrul'' comis de Israel în Gaza
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat joi, într-o discuţie telefonică cu Papa Francisc, "masacrul" pe care Israelul îl comite în Fâşia Gaza ca represalii după atacul lansat de gruparea Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, relatează agenţia EFE.
"Atacurile Israelului în Gaza, care nu au justificare în niciun text sfânt, au ajuns la magnitudini de masacru", a semnalat Erdogan în convorbirea cu Suveranul Pontif.
UPDATE ORA 15:58 Israelul poartă un 'război de răzbunare' împotriva Gazei, afirmă ministrul palestinian de externe
Israelul poartă un "război de răzbunare" împotriva Gazei vizând distrugerea ei totală, a declarat joi ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki, în timp ce trupele israeliene bombardează enclava palestiniană ca răspuns la atacul devastator al Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, informează Reuters.

Israelul a anunţat că forţele sale terestre au intrat în timpul nopţii în Gaza pentru a ataca ţinte Hamas, în timp ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a spus că se "pregăteşte o invazie terestră", care ar putea fi una dintre mai multe.
UPDATE ORA 12:56 Război Israel-Hamas/ Gruparea Hamas cheamă la proteste vineri şi duminică pentru a cere deschiderea punctului de la Rafah

Gruparea islamistă Hamas le-a cerut joi palestinienilor să organizeze proteste în masă în teritoriile palestiniene şi în întreaga lume musulmană vineri şi duminică pentru a cere deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, care leagă Egiptul de Fâşia Gaza şi care a fost practic închis - cu mici excepţii - de la începutul războiului dintre Hamas şi Israel, transmite EFE.
"Facem apel la poporul nostru din întreaga patrie şi din străinătate, şi la toţi membrii naţiunii arabe şi islamice şi la popoarele libere din lume să intensifice mobilizarea populară în zilele următoare şi să manifeste activ vineri şi duminică", a cerut Hamas într-un comunicat.
UPDATE ORA 12:03 Război Israel-Hamas: Niciun loc nu este sigur în Gaza, avertizează coordonatoarea pentru afaceri umanitare a ONU

Coordonatoarea pentru afaceri umanitare a ONU în teritoriile palestiniene, Lynn Hastings, a avertizat joi că "niciun loc nu este sigur în Gaza" din cauza bombardamentelor israeliene asupra acestui teritoriu, întreprinse de la începutul războiului cu Hamas, pe 7 octombrie, informează AFP.

Hastings a afirmat, citată într-un comunicat, că "avertismentele anticipate" lansate de armata israeliană populaţiei pentru a evacua zone pe care intenţionează să le vizeze "nu fac nicio diferenţă".

UPDATE ORA 11:54 Japonia îndeamnă Israelul să-şi suspende asaltul asupra Fâşiei Gaza

Japonia a îndemnat Israelul să-şi suspende asaltul asupra Fâşiei Gaza, pentru a permite intrarea ajutorului umanitar, transmite joi agenţia Reuters.

Solicitarea a fost făcută în cursul unei întâlniri miercuri seara între secretarul de stat nipon pentru afaceri externe Iwao Horii şi ambasadorul Israelului în Japonia, Gilad Cohen, potrivit unui comunicat al MAE de la Tokyo publicat joi.

UPDATE ORA 10:59 Război Israel-Hamas/Ucraina, între identificarea cu Israelul şi prietenia cu Turcia şi ţările arabe (comentariu EFE)
După atacul lansat de Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie, Ucraina a comparat gruparea islamistă palestiniană cu Rusia şi şi-a identificat propria cauză cu cea israeliană, abordare care ar putea îndepărta Turcia şi ţările arabe dacă va căpăta prea multă importanţă în discursul de la Kiev, comentează miercuri EFE.
Conform viziunii propuse iniţial de preşedintele Volodimir Zelenski, care coincide cu cea prezentată de Casa Albă pentru aprobarea unui pachet comun de ajutor pentru Israel şi Ucraina, Hamas şi Rusia nu doar că împărtăşesc o alianţă solidă cu Iranul. Ele sunt, de asemenea, în comuniune în scopul lor de a distruge două ţări democratice învecinate care fac parte din comunitatea politică occidentală.

Singurul răspuns posibil la această ameninţare, a apreciat Zelenski, care a apărat dreptul "indiscutabil" al Israelului de a se proteja, este înfrângerea teroriştilor care ucid, torturează, violează şi răpesc civili, fie în Izium, Herson şi Bucea, fie în kibbutzurile din sudul Israelului.
UPDATE ORA 10:11 Război Israel-Hamas: Emmanuel Macron va organiza un omagiu pentru victime franceze ale atacului Hamas în Israel
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va organiza "în următoarele săptămâni" un omagiu pentru victimele franceze ale atacului fără precedent întreprins de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Israel, a anunţat joi preşedinţia franceză, informează AFP.

"Preşedintele a decis să organizeze în următoarele săptămâni un omagiu pentru victimele franceze ale atacului terorist din 7 octombrie în Israel", a anunţat Palatul Elysee.
"Acest omagiu va avea loc la monumentul dedicat victimelor terorismului la Domul Invalizilor", în centrul Parisului, au adăugat surse din anturajul şefului statului, referindu-se la statuia intitulată "Cuvânt adus memoriei victimelor terorismului", a sculptorului Nicolas Alquin.
UPDATE ORA 09:42 Război Israel-Hamas / Israelul a întreprins în timpul nopţii "operaţiuni ţintite" cu tancuri în Gaza (armata israeliană)

Israelul a întreprins "operaţiuni ţintite" cu tancuri în nordul Fâşiei Gaza, în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat armata israeliană, informează AFP.
"În timpul nopţii, armata a întreprins un raid ţintit cu tancuri în nordul Fâşiei Gaza, în cadrul pregătirilor sale pentru următoarele etape de luptă", potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al armatei israeliene.

UPDATE ORA 09:02 Ministrul de externe al Iranului, vizită surpriză în SUA
Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, a efectuat o vizită surpriză în SUA, legat de conflictul din Gaza, relatează joi dpa, citând MAE de la Teheran.
Vizitele înalţilor oficiali iranieni în Statele Unite, considerate duşman de moarte al republicii islamice, sunt un lucru rar, notează dpa.
Şeful diplomaţiei iraniene a sosit la New York miercuri seara, a precizat Ministerul de Externe al Iranului, într-un comunicat care menţionează că acesta intenţionează să susţină interesele palestinienilor la o reuniune a ONU.
UPDATE ORA 09:01 Războiul Israel-Hamas/Familia unui jurnalist de la Al-Jazeera, ucisă în Gaza, potrivit postului de televiziune

Familia principalului corespondent al Al-Jazeera în Gaza a fost ucisă într-un atac israelian, a anunţat miercuri canalul de ştiri cu sediul în Qatar, transmite AFP.
Soţia şi cei doi copii ai jurnalistului Wael al-Dahdhou, care lucrează pentru canalul panarab, au fost ucişi în urma unei lovituri asupra taberei de refugiaţi Nuseirat din Fâşia Gaza, bombardată neîncetat de Israel de la atacul sângeros comis de mişcarea palestiniană Hamas pe teritoriul său, la 7 octombrie.
"Atacul nediscriminatoriu al forţelor de ocupaţie israeliene a dus la dispariţia tragică a soţiei, a fiului şi a fiicei sale, în timp ce restul familiei sale este sub dărâmături", a declarat postul de televiziune într-un comunicat.
UPDATE ORA 05:29 Războiul Israel-Hamas/Şeful diplomaţiei Autorităţii Naţionale Palestiniene în vizită la Curtea Penală Internaţională
Ministrul de Externe al Autorităţii Naţionale Palestiniene, Riyad al-Maliki, s-a întâlnit miercuri la Haga cu oficiali ai Curţii Penale Internaţionale (CPI), în plin conflict dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, transmite AFP.
"Astăzi, dr. Riyad al-Maliki (...) a vizitat CPI şi a avut întâlniri cu preşedintele, procurorul şi grefierul Curţii", a spus CPI într-un comunicat.
În ajun, domnul Maliki a deplâns inacţiunea Consiliului de Securitate al ONU în faţa "masacrelor" (...) comise de Israel", care a răspuns cu atacuri neîncetate asupra Fâşiei Gaza la atacul sângeros comis pe 7 octombrie în Israelul de către Hamas.

Vizita diplomatului palestinian nu fusese anunţată. O înregistrare video difuzată de CPI îl arată pe acesta dând mâna cu preşedintele Curţii Piotr Hofmanski, procurorul general Karim Khan şi grefierul Osvaldo Zavala Giler înainte de începerea discuţiilor.
UPDATE ORA 04:54 Războiul Israel-Hamas/Parlamentul instalat în estul Libiei a cerut plecarea ambasadorilor ţărilor care sprijină Israelul

Parlamentul instalat în estul Libiei a cerut miercuri plecarea imediată a ambasadorilor ţărilor care sprijină Israelul în războiul său împotriva Hamas, citând în special Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Italia, informează joi AFP.
Într-un comunicat de presă publicat miercuri pe site-ul său, această instituţie apropiată de tabără puternicului mareşal Khalifa Haftar a ameninţat de asemenea că va suspenda furnizarea de hidrocarburi către aceste ţări dacă nu se opreşte masacrarea palestinienilor.
"Solicităm ambasadorilor statelor care susţin entitatea sionistă în crimele sale să părăsească imediat teritoriul (libian)", se arată în comunicatul de presă al Parlamentului.
UPDATE ORA 04:16 Războiul Israel-Hamas/Iranul acuză Israelul de comiterea unui genocid în Gaza
Iranul a acuzat miercuri Israelul de comiterea unui genocid împotriva palestinienilor din Fâşia Gaza, în timp ce Israelul şi-a intensificat atacurile asupra acestui teritoriu palestinian ca răspuns la atacul sângeros al Hamas pe teritoriul său din 7 octombrie, transmite AFP.
"Atacurile regimului sionist au atins o asemenea intensitate încât se pare că obiectivul este masacrul poporului palestinian din Gaza", a declarat ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian într-o scrisoare adresată Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.
UPDATE ORA 03:45 Războiul Israel-Hamas/Armata israeliană anunţă o lovitură împotriva Libanului ca răspuns la un atac cu rachetă

Armata israeliană a anunţat miercuri seară că avioanele sale au lovit Libanul ca măsură de represalii pentru lansarea unei rachete sol-aer, transmite AFP.
"Recent, reţeaua de apărare aeriană a armatei israeliene a interceptat o rachetă sol-aer trasă din Liban asupra unei drone a armatei israeliene", a spus armata într-un comunicat. "Ca răspuns, avioanele armatei israeliene au lovit sursa lansării".
UPDATE ORA 02:58 Războiul Israel-Hamas/ONU: Două noi rezoluţii respinse în Consiliul de Securitate

Consiliul de Securitate al ONU şi-a expus încă o dată diviziunile interne în problema israeliano-palestiniană, respingând două proiecte de rezoluţie privind războiul dintre Israel şi Hamas, propuse de Rusia, respectiv SUA, transmite AFP.
Proiectul elaborat de Statele Unite cerea "o extindere rapidă a ajutorului umanitar (...) pentru a răspunde nevoilor umanitare urgente ale palestinienilor din Gaza", a explicat ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas, Greenfield. Afirma, de asemenea, "dreptul tuturor statelor la autoapărare" şi pleda pentru "pauze umanitare".

Atacul comis de Hamas în Israel pe 7 octombrie şi represaliile efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza au făcut până acum peste 1.400 de morţi în Israel şi peste 6.500 în teritoriul palestinian, în principal civili de ambele părţi.
UPDATE ORA 01:52 Război Israel-Hamas/ Premierul Netanyahu ameninţă toţi membrii Hamas şi spune că Israelul se pregăteşte de atac la sol

Într-un discurs televizat miercuri seară, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a ameninţat pe membrii Hamas, din Fâşia Gaza şi din afara acesteia, informează dpa.
"Toţi membrii Hamas sunt condamnaţi - deasupra pământului, sub pământ, în Gaza şi în afara Gazei", a spus premierul Netanyahu. Israelul se află în mijlocul unei "lupte pentru existenţa sa", a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat miercuri în legătură cu riscul extinderii conflictului dintre Israel şi Hamas cu mult dincolo de Orientul Mijlociu şi a spus că este greşit ca femeile, copiii şi bătrânii nevinovaţi din Fâşia Gaza să fie pedepsiţi pentru crimele comise de alţii, informează Reuters.
Preşedintele Putin, care a făcut aceste declaraţii la o întâlnire organizată la Kremlin cu lideri religioşi ruşi de diferite credinţe, a spus că vărsarea de sânge în regiune trebuie să înceteze. El a mai spus că le-a comunicat altor lideri mondiali prin apeluri telefonice că, în caz contrar, există riscul unei conflagraţii mult mai ample.
AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Citiţi şi:
LIVE UPDATE Război Hamas-Israel/ Vineri se aşteaptă sosirea ajutoarelor umanitare în Gaza
LIVE UPDATE Război Hamas-Israel/ Egiptul, de acord să permită trecerea de ajutor umanitar în Gaza
LIVE UPDATE Proviziile se epuizează în Gaza, ONU cere Israelului să anuleze ordinul de evacuare
LIVE UPDATE Războiul Hamas - Israel se anunţă de durată
LIVE UPDATE Război Hamas-Israel: Violenţele continuă şi orice negocieri sunt deocamdată excluse
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere din sudul Rusiei și incendiu la o rafinărie din Krasnodar
Atacuri cu drone ucrainene au vizat vineri mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei, declanșând un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, au declarat autoritățile ruse, adăugând că 376 de drone ucrainene au fost distruse în timpul nopții, relatează AFP. 'În urma căderii de resturi de drone, un incendiu a izbucni
Iranul califică drept 'motivate politic' declarațiile NATO privind programul său nuclear
Iranul a calificat vineri drept 'motivate politic' declarațiile liderilor NATO cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, precum și la libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, făcute în cadrul summitului Alianței Nord-Atlantice din Turcia, potrivit unui comunicat al ambasadei iraniene la Ankara, citat de EFE. Î
Israelul a informat SUA că Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump (presă)
Israelul i-a transmis Washingtonului informații ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregătește un nou plan pentru asasinarea președintelui american Donald Trump, au relatat joi Wall Street Journal și CNN, citând surse sub rezerva anonimatului, relatează AFP. Cele două mass-media americane au furnizat puține detalii. Potrivit unei surse c
SUA: Trump îi demite pe șefii unei agenții electorale înainte de alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american Donald Trump i-a demis joi pe ultimii doi oficiali ai unei agenții federale însărcinate cu asigurarea bunei desfășurări a operațiunilor de votare în Statele Unite, conform relatărilor din presă, în contextul în care alegerile cruciale de la jumătatea mandatului urmează să aibă loc în noiembrie, informează AFP.
Coreea de Nord vrea să își consolideze forța nucleară
Coreea de Nord vrea îmbunătățirea capacităților sale nucleare 'atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ' în cadrul modernizării armatei sale și al consolidării stării sale de pregătire pentru luptă, a raportat vineri agenția oficială KCNA, relatează AFP. Acest anunț a fost făcut joi în cadrul
UPDATE Atentate la Damasc: Celula responsabilă pentru explozii era afiliată SI (autorități)
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea membrilor unei celule 'afiliate organizației Stat Islamic' (SI) responsabili pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP. 'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vi
VIDEO Iran: Ghidul suprem Ali Khamenei a fost înmormântat (IRIB)
Fostul lider suprem iranian Ali Khamenei a fost înmormântat vineri dimineață la Mashhad, a raportat televiziunea de stat iraniană IRIB, citată de AFP.
Trump l-a informat pe Netanyahu despre 'ultimele mișcări' americane în Golf
Președintele american Donald Trump a discutat joi seară cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l informa despre 'ultimele mișcări' americane în Golf, a anunțat cabinetul lui Netanyahu, citat de AFP. Această conversație a avut loc 'în cadrul contactelor regulate' dintre cei doi lideri care au reafirmat cu
VIDEO Iran: O instalație militară de lângă Bushehr a fost lovită de un atac (presă)
O instalație militară din apropierea orașului Bushehr (sud), care adăpostește singura centrală nucleară activă din Iran, a fost ținta unui atac, a afirmat joi un oficial iranian, citat de agenția oficială IRNA, notează AFP. 'O instalație militară din împrejurimile orașului Bushehr a fost atacată și lovită de un proiectil al inamiculu
VIDEO În căutare de parteneri, Canada nu vrea 'să dea lecții' Riadului cu privire la drepturile omului
Canada, în căutare de noi parteneri pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, vrea să dezvolte relații cu Arabia Saudită și nu îi va 'da lecții de la distanță' cu privire la drepturile omului, a declarat joi prim-ministrul său, Mark Carney, aflat în vizită în această țară, notează AFP. Această deplasare a lui Mark
VIDEO Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei a ajuns la locul de înhumare
Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian ucis în atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, a ajuns joi pentru înhumare la cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, unde s-a adunat o mulțime uriașă, relatează Reuters. Unii participanți purtau pancarte pe care scria 'Îl vom ucid
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summi
Strâmtoarea Ormuz: Traficul maritim se prăbușește după schimbul de lovituri între SUA și Iran
Traficul în Strâmtoarea Ormuz s-a diminuat puternic de miercuri, în special pe ruta maritimă omaneză susținută de ONU, după atacuri care au vizat mai multe nave mai devreme în cursul săptămânii și noul schimb de lovituri între Iran și SUA, au anunțat analiștii, relatează AFP. Traficul prin această cale marit
Netanyahu: Războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat joi că războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat', adăugând că armata israeliană, în special forțele sale aeriene, sunt pregătite pentru orice scenariu, transmite agenția EFE. 'Axa iraniană este mai slăbită ca niciodată, în timp ce Israelul est
#Ucraina: Aproximativ 1,6 milioane de copii sunt supuși militarizării ruse (raport OSCE)
Aproximativ 1,6 milioane de copii care trăiesc în regiuni ucrainene aflate sub controlul Rusiei sunt expuși unui sistem de îndoctrinare și de militarizare ce ar putea fi asimilat cu persecuția ca infracțiune de război, potrivit concluziilor unui raport elaborat de experți independenți mandatați de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa















