Erdogan denunţă într-o discuţie cu Papa Francisc ''masacrul'' comis de Israel în Gaza

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat joi, într-o discuţie telefonică cu Papa Francisc, "masacrul" pe care Israelul îl comite în Fâşia Gaza ca represalii după atacul lansat de gruparea Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, relatează agenţia EFE.
"Atacurile Israelului în Gaza, care nu au justificare în niciun text sfânt, au ajuns la magnitudini de masacru", a semnalat Erdogan în convorbirea cu Suveranul Pontif.
"Indiferenţa comunităţii internaţionale asupra a ceea ce se întâmplă este o ruşine pentru umanitate şi toate statele trebuie să ridice vocea împotriva acestei tragedii", a subliniat preşedintele turc.
Gruparea islamistă Hamas a ucis peste 1.400 de persoane şi a capturat circa 220 de ostatici într-un atac terorist pe scară largă efectuat pe 7 octombrie în sudul Israelului. Potrivit ONU, în urma represaliilor militare israeliene au fost ucise peste 6.500 de persoane în Fâşia Gaza, dintre care peste 2.700 sunt copii.
"O pace durabilă în regiune, unde sunt locurile sfinte ale celor trei religii abrahamice, va fi posibilă doar prin crearea unui stat palestinian independent, suveran şi integrat geografic în interiorul frontierelor din 1967, cu Ierusalimul de Est capitală", a mai spus în discuţia cu Papa Francisc preşedintele turc.
Acesta din urmă a asigurat că ţara sa face mari eforturi pentru a trimite ajutoare umanitare şi sanitare în Fâşia Gaza şi le-a cerut tuturor să sprijine aceste eforturi astfel încât să poată fi ajutaţi civilii nevinovaţi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Germania: Viitorul cancelar Friedrich Merz vrea să mențină numărul solicitanților de azil la sub 100.000 pe an
Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a declarat duminică că noul său guvern intenționează să reducă numărul de noi solicitanți de azil la sub 100.000 pe an, invocând presiuni asupra instituțiilor și a infrastructurii țării, relatează dpa. 'Presiunea asupra orașelor noastre, a școlilor, spitalelor și infrastructurii a ajuns la un pu
Zelenski îl îndeamnă pe Trump să vină în #Ucraina să vadă războiul declanșat de Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a îndemnat pe Donald Trump, într-un interviu difuzat duminică de canalul de televiziune american CBS, să se deplaseze în Ucraina pentru a constata devastarea cauzată de agresiunea rusă, informează AFP. Interviul, acordat pentru emisiunea 60 Minutes, a fost înregistrat înainte de atacul r
Rusia a atacat cu drone orașele Odesa și Harkov din #Ucraina
Rusia a atacat cu drone orașele ucrainene Odesa și Harkov în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora mai multe infrastructuri au fost avariate și s-au înregistrat răniți, informează luni EFE. Potrivit lui Ghenadi Truhanov, primarul portului Odesa din sudul Ucrainei, fragmentele unei drone au provocat pagube minore unei clinici,
Război tarifar: Președintele chinez denunță, la începutul turneului în Asia de Sud-Est, protecționismul care 'nu duce nicăieri'
Președintele chinez Xi Jinping a denunțat luni protecționismul care 'nu duce nicăieri', la începutul unui turneu în Asia de Sud-Est, menit să întărească relațiile comerciale ale Beijingului, în plin război tarifar cu Washingtonul, informează AFP. 'Niciun câștigător' nu poate rezulta dintr-un astfel de conflict come
SUA: Numit 'idiot' de Musk, consilierul pe comerț al lui Trump calmează spiritele
Peter Navarro, apropiat de președintele Donald Trump și arhitectul ofensivei sale vamale, a declarat că 'totul este în regulă' cu Elon Musk, care l-a numit 'idiot' la începutul săptămânii trecute, relatează AFP. 'Am fost numit și mai rău. Totul este în regulă cu Elon (Musk). Cred că Elon face o treabă foarte
Trump spune că vor exista tarife pentru semiconductori în curând și că le va anunța săptămâna aceasta
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că tarifele pentru semiconductori vor fi aplicate 'în viitorul apropiat' și că le va anunța săptămâna aceasta, informează luni EFE. 'Tarifele vor intra în vigoare în viitorul apropiat. Pentru că, după cum știți, la fel cum am făcut cu oțelul, automobilele și aluminiul, c
Netanyahu consideră că Macron face o 'greșeală gravă' promovând ideea unui stat palestinian
Premierul israelian Benjamin Netanyahu consideră că președintele francez Emmanuel Macron face o 'greșeală gravă' prin promovarea ideii unui stat palestinian, relatează AFP. 'Președintele Macron face o greșeală gravă continuând să promoveze ideea unui stat palestinian în inima țării noastre - un stat a cărui singură aspi
Aderarea Ucrainei la UE, subiect care divizează societatea în Ungaria
Rivalul premierului ungar Viktor Orban, Peter Magyar, a prezentat duminică la Budapesta, în fața a mii de persoane, rezultatele unei mari consultări, una dintre mize fiind chestiunea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), relatează AFP. Subiectul este foarte sensibil în această țară vecină cu Ucraina, odată cu apropierea aleg
Washingtonul amenință că va 'lovi puternic' Iranul dacă discuțiile nucleare eșuează
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, amenință că Statele Unite ar putea 'lovi puternic' Iranul dacă negocierile nucleare eșuează, la o zi după discuțiile rare dintre cele două țări menite să împiedice Teheranul să obțină arme nucleare, relatează AFP. 'Dacă nu putem rezolva problema la masa negocierilor, există alte
Siria: Un puternic grup armat din sud își anunță integrarea în Ministerul Apărării
Un puternic grup armat care controlează regiunea Daraa din sudul Siriei și-a anunțat duminică dizolvarea și integrarea în Ministerul sirian al Apărării, printr-un comunicat citit de purtătorul său de cuvânt, conform AFP. 'Noi, ofițeri, soldați și membri ai Brigăzii a 8-a, anunțăm oficial dizolvarea completă a acestei formațiuni
Trump are o stare de sănătate 'excelentă', relevă un raport după prima sa vizită medicală de la revenirea în funcție
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, este într-o 'stare cognitivă și fizică excelentă', conform unui buletin de sănătate publicat de Casa Albă duminică, la două zile după prima vizită medicală de rutină a președintelui american de la revenirea sa în funcție în ianuarie, relatează AFP și Reuters. 'Preș
Macron, Meloni, Starmer și Scholz denunță atacul rusesc asupra orașului Sumî din Ucraina
Președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz au condamnat atacul rusesc cu rachete asupra orașului Sumî din Ucraina, care a făcut cel puțin 32 de morți și o sută de răniți, inclusiv copii, conform autorităților locale, relatează AFP și dpa. Macron
Atacul de la Sumî: Rusia 'depășește limitele decenței', denunță SUA
Atacul rusesc care a ucis cel puțin 34 de persoane în orașul Sumî din nord-estul Ucrainei, unul dintre cele mai mortale din ultimele luni din țară, 'depășește limitele decenței ', a declarat duminică trimisul american pentru Ucraina, Keith Kellogg, relatează AFP. 'Atacul forțelor ruse asupra țintelor civile din Sum&icir
#Ucraina: Bilanțul atacului aerian rus asupra orașului Sumî a urcat la 31 de morți și 84 de răniți
Atacul rus cu rachete asupra centrului orașului ucrainean Sumî (nord-est) a ucis cel puțin 31 de persoane, dintre care doi copii, și a rănit alte 84 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat de serviciile de salvare ucrainene, transmite AFP. ''Situația la 13:40 (10:40 GMT): 31 de persoane au fost ucise, din care doi copii. 8
Bulgaria a primit primul său avion de vânătoare american F-16
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării situate în flancul estic al NATO, informează AFP. ''Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul rând începutul moderniză