Ministrul de externe al Iranului, vizită surpriză în SUA
Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, a efectuat o vizită surpriză în SUA, legat de conflictul din Gaza, relatează joi dpa, citând MAE de la Teheran.
Vizitele înalţilor oficiali iranieni în Statele Unite, considerate duşman de moarte al republicii islamice, sunt un lucru rar, notează dpa.
Şeful diplomaţiei iraniene a sosit la New York miercuri seara, a precizat Ministerul de Externe al Iranului, într-un comunicat care menţionează că acesta intenţionează să susţină interesele palestinienilor la o reuniune a ONU.
Israelul a răspuns cu intense raiduri aeriene asupra Fâşiei Gaza, controlată de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la atacul sângeros al acesteia din 7 octombrie în localităţi din sudul Israelului, în apropiere de graniţă, soldat cu circa 1400 de morţi, în majoritate civili.
Ulterior, au avut loc şi schimburi de focuri la graniţa dintre Israel şi Liban, înregistrându-se decese de ambele părţi.
Israelul şi SUA au avertizat mişcarea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, să nu deschidă un al doilea front în acest război.
Liderii iranieni au salutat atacurile Hamas asupra Israelului, dar au negat complicitatea directă.
Adunarea Generală a ONU va aborda acest dosar în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi şi vineri. Ţările arabe au propus un text care ar putea fi supus la vot în această săptămână.
Acest proiect solicită, în special, o "încetare imediată a focului" şi un acces umanitar "nestingherit" în Fâşia Gaza.
Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU şi-a expus încă o dată divizările interne în problema israeliano-palestiniană, respingând două proiecte de rezoluţie privind războiul dintre Israel şi Hamas, propuse de Rusia, respectiv SUA. În mai puţin de două săptămâni, Consiliul de Securitate a respins patru proiecte de rezoluţie. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Explozii de mine în zona demilitarizată: Coreea de Nord respinge acuzațiile Seulului
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a respins acuzațiile sud-coreene potrivit cărora Phenianul ar fi responsabil pentru explozia unor mine care au rănit trei soldați în zona demilitarizată săptămâna trecută, a raportat miercuri presa de stat, transmite AFP. Această acuzație a Seulului 'este josnică
Statele Unite înăspresc din nou sancțiunile împotriva Cubei
Statele Unite au anunțat marți înăsprirea sancțiunilor împotriva Cubei, cu noi restricții privind operațiunile financiare legate de insula comunistă și o reducere a autorizațiilor de călătorie pentru cetățenii americani, transmite AFP. Sancțiunile, actualizate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din subordinea Depa
Senatul spaniol respinge ratificarea tratatului de prietenie cu Franța, în plină vizită a lui Macron la Madrid
Senatul spaniol, dominat de opoziția de dreapta, a respins marți seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania și Franța, în plină vizită de stat a președintelui Emmanuel Macron la Madrid, notează AFP. În detaliu, 142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) și de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestu
Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată
Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame
Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie
Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcție și i-a încredințat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marți agenția de știri marocană MAP, preluată de dpa. El Mansouri, î
SUA: Șeful Pentagonului, pe cale să anunțe noi reduceri de posturi de ofițeri superiori
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să anunțe o reducere cu 20% a numărului de posturi pentru generali și amirali, în cadrul unei discuții cu sute de cadre militare cu grade inferioare la Quantico, statul Virginia, au declarat marți pentru Reuters doi oficiali americani. Hegseth va susține miercuri un discurs în
Marea Britanie: Poliția afirmă că nu au fost găsite dispozitive explozive în urma verificărilor de la baza aeriană Fairford
Poliția antiteroristă britanică a anunțat marți că nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate în cadrul anchetei privind un presupus complot care viza o bază aeriană britanică folosită de forțele americane pentru a lansa atacuri asupra Iranului, relatează Reuters și AFP. Poliția a precizat că, în timpul perchezițiilor, a f
Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', consideră premierul britanic
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', a consemnat dpa. Sugerând că ar putea renunța la 'l
#Ucraina: Rusia 'nu este deloc interesată' de negocieri, în pofida schimbului de opinii cu Berlinul la ONU, declară Merz
Întâlnirea între miniștrii german și rus de externe la New York a demonstrat că Rusia 'nu este deloc interesată de negocieri serioase' cu privire la Ucraina, a declarat marți cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP. 'Depunem eforturi diplomatice intense', a declarat cancelarul german într-o confer
Statele Unite permit pelerinilor iranieni să zboare în Irak
Statele Unite au acordat derogări unor companii aeriene irakiene, permițându-le să transporte pelerini iranieni către și dinspre orașul irakian Najaf, un loc sfânt al islamului șiit, au declarat pentru AFP un oficial guvernamental irakian și o sursă de la aeroport, transmite marți AFP. 'Companiile aeriene irakiene au obținut o
Cehii ar fi pregătiți să răspundă la un atac asupra țărilor baltice, afirmă prim-ministrul Babis
Republica Cehă ar fi pregătită să-și onoreze angajamentele față de NATO în eventualitatea unui atac rusesc asupra unei țări baltice, a declarat marți prim-ministrul Andrej Babis pentru un site de știri ceh, informează Reuters. Babis, al cărui guvern include un partid prorus antiimigrație, a sistat contribuțiile cehe la asistența militară
Germania: O dispută legată de sediu obligă personalul AfD să lucreze de acasă, la Berlin
Personalul administrativ al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) lucrează de acasă după ce o decizie judecătorească, survenită în urma unui litigiu privind contractul de închiriere, i-a obligat pe angajați să părăsească sediul din Berlin, a făcut cunoscut marți un purtător de cuvânt al partidului, relatează dpa.
UE face apel la #Ucraina să continue reformele pentru a-i continua finanțarea
Uniunea Europeană a lansat marți un apel către Ucraina, cerându-i să continue aplicarea reformelor, o condiție esențială pentru menținerea ajutorului financiar în acest an, în contextul în care Kievul afirmă că are nevoie de cel puțin 20 miliarde de dolari, relatează AFP. 'Mesajul nostru către prietenii noștri ucrai
Germania îndeamnă Slovacia la mai multă solidaritate în privința sancțiunilor împotriva Rusiei
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a îndemnat Slovacia să susțină mai activ măsurile UE care vizează Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, în timpul unei vizite efectuate marți la Bratislava, informează dpa. Cele două țări și-au reafirmat 'sprijinul deplin pentru Ucraina', a declarat Wadephul după disc














