Letonia reintroduce serviciul militar obligatoriu

Ministrul leton al apărării Artis Pabriks a anunţat marţi reintroducerea serviciului militar obligatoriu pe fondul tensiunilor crescânde cu Rusia vecină şi a războiului din Ucraina, transmite miercuri AFP.
"Actualul sistem militar al Letoniei şi-a atins limitele. În acelaşi timp, nu avem niciun motiv să credem că Rusia îşi va schimba comportamentul', a declarat Pabriks reporterilor.
Letonia a renunţat la serviciul militar obligatoriu după aderarea la NATO. Din 2007, armata acestei ţări baltice membră a Uniunii Europene este formată din militari de carieră şi voluntari ai Gărzii Naţionale care servesc în infanterie cu jumătate de normă în timpul weekendului.
O ţara cu mai puţin de două milioane de locuitori care se învecinează cu Belarus şi Rusia, Letonia are în prezent doar 7.500 de soldaţi în serviciu activ şi membri ai Gărzii Naţionale, sprijiniţi de 1.500 de soldaţi NATO.
Conform ministrului leton al apărării, serviciul militar obligatoriu, care va viza doar bărbaţii, va fi reintrodus în 2023.
Gatis Priede, membru al Gărzii Naţionale, a salutat decizia drept "cea mai bună veste", apreciind că ea ar fi trebuit adoptată în momentul anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.
"Este cel mai bun lucru de făcut: să antrenăm mai mulţi rezervişti pentru armata noastră şi pentru întreaga forţă NATO, care încă lipseşte foarte mult în regiunea Europei de Nord şi a Mării Baltice", a declarat el pentru AFP.
Artis Pabriks a anunţat, de asemenea, un proiect de construire a unei baze militare în apropierea oraşului Jekabpils (sud-estul Letoniei), care va fi mai aproape de graniţa cu Rusia decât actuala bază de la Adazi. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Liderii UE vor începe să contureze următorul buget multianual, pe fondul a numeroase provocări
Șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene vor începe să contureze, la Consiliul European de săptămâna viitoare, liniile viitorului buget comunitar multianual pentru perioada 2028-2034, în contextul provocărilor cu privire la finanțarea unor noi priorități precum apărarea, informează vineri EFE. 'Având în
Franța, Regatul Unit și Italia au comandat de la producătorul european MBDA peste 200 de rachete antiariene Aster
Franța, Regatul Unit și Italia au făcut o comandă pentru 218 de rachete antiaeriene Aster a căror livrare va fi accelerată pentru a face față deteriorării situației de securitate pe continent, a anunțat vineri ministrul apărării francez, Sebastian Lecornu, informează AFP. Această achiziție comună se înscrie într-o comandă-cadru pen
#Ucraina anunță că a lovit infrastructuri militare și energetice în Rusia
Ucraina a declarat vineri că a lovit în timpul nopții de joi spre vineri un depozit de rachete și două stații de comprimare a gazelor în Rusia, la câteva ore după rezervele formulate de președintele rus Vladimir Putin cu privire la armistițiul propus de SUA și acceptat de Kiev, informează AFP. Forțele ucrainene atacă ținte mi
UE propune să se acorde prioritate armelor de fabricație europeană pentru a reduce dependența de SUA (proiect de document)
Șeful diplomației europene Kaja Kallas și comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius au propus ca țările europene să își reducă dependența de Statele Unite în ceea ce privește echipamentele militare importante din punct de vedere strategic, potrivit unui proiect de document obținut vineri de dpa. Proiectul pentru așa-numita
Taxe vamale: Ministrul economiei francez deplânge 'un război idiot' cu SUA
Ministrul economiei francez Eric Lombard a deplâns vineri 'un război idiot' cu SUA, după amenințările lui Donald Trump de a impune Franței și Uniunii Europene taxe vamale de 200% la vinuri, șampanie și alte produse alcoolice provenind din UE, informează AFP. 'Făcând aceasta, SUA își fac lor rău', a declarat Er
Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerțului)
Președintele american Donald Trump 'aspiră' să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câștigă mai puțin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerț, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei americane, informează EFE. 'Știu care este obiectivul lui (al lui Trump)...
SUA: Liderul minorității democrate din Senat va vota pentru proiectul de lege republican de finanțare a instituțiilor guvernamentale
Liderul minorității democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer, a afirmat joi că va vota în favoarea proiectului de lege republican de finanțare temporară a instituțiilor guvernamentale, semnalând că partidul său va asigura voturile necesare pentru a preveni un 'shutdown', relatează Reuters. 'Voi vota pentru a menține guv
Justin Trudeau le trimite un ultim mesaj concetățenilor săi în calitate de prim-ministru al Canadei
Premierul Canadei, Justin Trudeau, și-a luat rămas bun de la conaționalii săi, joi, într-un scurt videoclip cu nuanțe patriotice pe care l-a postat pe rețelele de socializare cu câteva ore înainte de a-și părăsi funcția, vineri, informează EFE. În mesajul său intitulat 'Un ultim lucru', Trudeau își exprimă
Diplomați UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru #Ucraina în acest an
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acțiune externă (SEAE), consultat de Reuters. Documentul, o versiune actualizată a unei prop
Beijingul critică presiunea 'nefondată' împotriva companiilor chineze din UE după ancheta belgiană privind Huawei
Guvernul chinez a cerut vineri să nu fie politizate chestiunile comerciale și să nu fie folosite măsuri 'nefondate' pentru a reprima companiile chineze care operează în străinătate, o referire la recenta anchetă belgiană privind presupuse fapte de corupție legate de Huawei în Parlamentul European, informează EFE. Purtătorul
Ungaria sprijină politica de apărare comună europeană, dar nu și ideea împrumuturilor comune făcute de UE
Ungaria ar trebui să participe la politica de apărare comună europeană și să contribuie la finanțarea sa, dar nu trebuie să fie de acord cu ideea de a lua bani cu împrumut în comun de către Uniunea Europeană, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, în intervenția sa săptămânală la postul de radio național Kossuth, transmite Reuters.
Rusia anunță că doborât patru drone ce au vizat Moscova; un alt atac a provocat un incendiu în Krasnodar
Rusia a anunțat vineri că a doborât patru drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, în timp ce un alt atac cu drone lansate de Ucraina a provocat un incendiu la un depozit de petrol în regiunea Krasnodar, în sud-vestul țării, informează AFP. Acest anunț a intervenit la numai câteva ore după ce președin
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după 'atacurile verbale' ale Moscovei contra președintelui Mattarella
Ministrul de externe italian Antonio Tajani a decis joi să îl convoace pe ambasadorul Rusiei după ''al n-lea atac verbal'' al diplomației de la Moscova la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, acuzat de ''minciună și dezinformare'', informează AFP și ANSA. ''Condamnare fermă a celui de-al
Vladimir Putin a discutat la telefon cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite
Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, în noaptea de joi spre vineri, cu prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman, pentru a aborda în special conflictul din Ucraina, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, informează AFP. Această convorbire cu Mohammad bin Salman a avut loc la scurt timp după ce Vladimir P
Finlanda: Verdict în procesul unui neonazist rus acuzat de crime de război în #Ucraina
Justiția finlandeză urmează să pronunțe vineri verdictul său în procesul unui cetățean rus judecat pentru o serie de crime de război comise în Ucraina în 2014, printre care desfigurarea unui prizonier ucrainean rănit, notează AFP. Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste 'Rusich group', a fost are