Franţa/Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: Numeroase media îi îndeamnă pe alegători să-l voteze pe preşedintele în exerciţiu

Numeroase media franceze îi îndeamnă pe alegători să-l voteze pe preşedintele în exerciţiu, Emmanuel Macron, pentru un nou mandat la Palatul Elysee, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care are loc duminică, transmite dpa.
Observatorii din toată lumea urmăresc îndeaproape dacă eforturile concertate din ultimii ani ale rivalei lui Emmanuel Macron, lidera extremei drepte Marine Le Pen, de a-şi îmbunătăţi imaginea şi de a atrage electoratul se vor putea traduce printr-o schimbare politică majoră, ce ar fi resimţită în întreaga lume, notează dpa.
Preşedintele în funcţie s-a plasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, obţinând 27,85% din voturi, urmat de pe Marine Le Pen, cu 23,15%, conform rezultatelor finale.
Cotidianul Le Parisien lansează întrebarea dacă, în contextul războiului din Ucraina, "este potrivit să votezi pentru un candidat populist care, având în vedere dorinţa sa de a întoarce pagina trecutului, ar intensifica această criză".
O victorie pentru Marine Le Pen ar însemna opusul unităţii naţionale de care este nevoie acum, consideră Le Parisien, adăugând că acest lucru ar face din Franţa un partener în care nu se poate avea încredere.
Ziarele conservatoare Le Monde şi Le Figaro îi avertizează pe alegători să nu se complacă în faţa avansului lui Macron. "Este un singur mod de a o împiedica pe candida extremei drepte Marine Le Pen să vină la putere duminică: votaţi pentru adversarul ei, Emmanuel Macron", scrie Le Monde, menţionând că acest îndemn este aplicabil indiferent de greşelile lui Macron şi "responsabilitatea" acestuia pentru ascensiunea extremei drepte politice în Franţa.
"Nici abţinerea de vot nu ar fi deloc utilă pentru a salva ţara de la ce poate fi mai rău", subliniază Le Monde.
Rata de participare la scrutinul din 10 aprilie a fost de 73.69%, ceea ce înseamnă un absenteism de 26,31% dintre alegători, cel mai ridicat pentru un prim tur al prezidenţialelor după nivelul consemnat în 2002, de 28,4%.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO Franţa/alegeri: Macron favorit în turul al doilea (sondaje)
* VIDEO Franţa/alegeri: ''Nimic nu este jucat'', moment decisiv pentru ''Franţa şi Europa'' (Macron)
* VIDEO Franţa/alegeri: Indicaţii de vot pentru turul al doilea al prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Un purtător de cuvânt al lui Trump denunță 'judecătorii nealeși' după decizia de a bloca taxele vamale
Un purtător de cuvânt al Casei Albe a denunțat miercuri 'judecătorii nealeși' care 'nu au puterea de a decide cum să gestionezi corespunzător o urgență națională', după decizia unui tribunal de a bloca taxele vamale impuse de Donald Trump asupra tuturor produselor care intră în Statele Unite, transmite AFP. 'Pre
Musk confirmă plecarea după cum era 'prevăzut' din administrația Trump
Miliardarul Elon Musk a confirmat miercuri plecarea după cum era 'prevăzut' din administrația Donald Trump, unde a condus Departamentul pentru eficiența guvernamentală (DOGE) însărcinat cu reducerea cheltuielilor federale, stârnind numeroase critici în rândul clasei politice americane, relatează AFP. 'Deoare
Rubio îl îndeamnă pe șeful diplomației ruse să negocieze de 'bună-credință' cu #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a îndemnat miercuri Moscova să se angajeze în negocieri 'de bună-credință' cu Ucraina, în cursul unui apel telefonic cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, notează AFP. Șeful diplomației americane i-a reiterat ministr
Venezuela: Ministrul de interne vorbește despre o posibilă arestare a liderei opoziției
Ministrul venezuelean de interne Diosdado Cabello a evocat miercuri posibilitatea arestării liderei opoziției, Maria Corina Machado, care se ascunde de la alegerile prezidențiale din iulie 2024 și pe care a acuzat-o ca având legătură cu presupuse 'acte teroriste', notează AFP. Puterea, care denunță regulat comploturi imaginare sa
Legislative în Portugalia: Extrema dreaptă devine a două forță politică a țării (rezultate definitive)
Partidul de extremă dreapta Chega a devenit oficial a doua forță politică a Portugaliei, înaintea Partidului Socialist, după ce a obținut 22,76% din voturi și 60 de locuri la alegerile parlamentare anticipate desfășurate pe 18 mai, conform rezultatelor finale publicate miercuri, notează AFP. Partidul condus de André Ventura a c&ac
Italia: Giorgia Meloni îl va primi pe Emmanuel Macron marți, la Roma
Premierul italian Giorgia Meloni îl va primi marți după-amiază, la Roma, pe președintele francez Emmanuel Macron, potrivit agendei publicate de biroul său, notează AFP. Această întâlnire este programată pentru marți, 3 iunie, la ora locală 18:00, (16:00 GMT), conform agendei care nu oferă detalii cu privire la programul discu
Israel: Mobilizare pentru ostaticii din Gaza în a 600-a zi de război
Mii de persoane s-au adunat miercuri seara la Tel Aviv în sprijinul ostaticilor din Fâșia Gaza, punctul culminant al unei mobilizări în a 600-a zi de război pentru a cere un armistițiu cu Hamas care să permită eliberarea lor, notează AFP. 'Poporul alături de ostatici', se putea citi pe pancartele purtate de mulțimea a
#Ucraina pregătită pentru negocieri cu Rusia cu condiția să cunoască în avans cererile sale
Ucraina s-a declarat miercuri pregătită pentru discuții mai directe cu Rusia luni, la Istanbul, Moscova trebuie, a spus ea, să furnizeze în avans condițiile sale pentru pace pentru ca întâlnirea să dea rezultate, notează AFP. 'Nu ne opunem unor noi reuniuni cu rușii și așteptăm memorandumul lor', a declarat ministrul
Germania/Coaliția guvernamentală a convenit asupra unui set de măsuri vizând susținerea creșterii, inclusiv reduceri de taxe
Liderii partidelor coaliției de guvernământ din Germania au anunțat că au convenit să adopte un program de acțiune imediată incluzând măsuri de reducere a taxelor și o reducere a taxei pe energie electrică în următoarele luni, în încercarea de a relansa economia, relatează miercuri Reuters. 'Acum lucrurile se
Trump exprimă ezitări față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei
Președintele american Donald Trump și-a exprimat miercuri ezitarea față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina, spunând că nu vrea ca sancțiunile să interfereze cu obținerea unei încetări a focului, relatează Reuters. 'Când cred că sunt aproape de a obține un acord, nu vreau să o dau î
Rusia a propus Ucrainei o dată și un loc pentru tratative de pace și așteaptă un răspuns
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse la negocierile de pace cu Ucraina, a afirmat miercuri că le-a trimis ucrainenilor propuneri cu o dată și un loc pentru un schimb de memorandumuri sau condiții pentru încetarea luptelor, transmite Reuters. Presate de președintele american Donald Trump să pună capăt celui mai sângeros conflict
Namibia cere din nou Germaniei reparații pentru genocidul populațiilor herero și nama
Președinta Namibiei, Netumbo Nandi-Ndaitwah, a reiterat miercuri cererea de reparații din partea Germaniei pentru genocidul comis împotriva populațiilor herero și nama, transmite AFP. Mii de herero și nama au fost masacrați de trupele coloniale germane între 1904 și 1908, în ceea ce este considerat de mulți istorici a fi prim
O nouă strategie prezentată de Comisia Europeană prevede crearea unui centru de securitate pentru Marea Neagră
Comisia Europeană a prezentat miercuri o nouă strategie care urmărește îmbunătățirea securității, cooperării și conectivității cu regiunea Mării Negre, regiune afectată în ultimii ani de consecințele invaziei ruse în Ucraina, relatează agențiile EFE și DPA. 'UE va stabili o cooperare mai strânsă cu Ucraina, Republic
Washingtonul le va refuza vizele responsabililor străini care îi 'cenzurează' pe americani
Washingtonul a anunțat miercuri noi restricții privind acordarea de vize oficialilor străini care îi 'cenzurează' pe americani pe rețelele de socializare, relatează AFP și Reuters. Secretarul de stat Marco Rubio - pe care unii îl acuză că a revocat vizele unor persoane care au criticat Israelul - a reclamat existența unor &
Siria: UE impune sancțiuni contra a două persoane și trei entități pentru violențele din martie
Uniunea Europeană a decis miercuri să sancționeze două persoane și trei entități pentru violențele din luna martie contra unor civili, în special din comunitatea alevită, indică un comunicat al Consiliului UE. Cele trei grupări și doi dintre liderii lor au fost vizați de aceste sancțiuni - înghețarea activelor lor din UE și interdi