Modelul Claude, asistentul AI al Anthropic, a accesat autonom date despre alegătorii din statul american Georgia
Modelul Claude al Anthropic a ocolit din proprie inițiativă accesul plătit la un site al statului american Georgia pentru a citi date despre alegătorii locali, a anunțat compania de inteligență artificială, conform AFP.
Această informație, raportată duminică de Axios citând un purtător de cuvânt al Anthropic, riscă să întărească temerile că AI ar putea scăpa de sub controlul uman, cu mai puțin de o săptămână înainte de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
În acest caz, modelul Claude, în timp ce era antrenat ca parte a unui proiect intern de cercetare statistică, a accesat numărarea voturilor în statul Georgia, unde peste un milion de alegători și-au exprimat deja anticipat opțiunea electorală înainte de scrutinul din 3 noiembrie.
Aceste date sunt publice, dar necesită plată, iar Claude le-a accesat ocolind sistemul și fără a solicita permisiunea creatorilor acestuia.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Anthropic, Claude nu a accesat totuși sistemul de înregistrare a alegătorilor și nu a modificat sau descărcat nicio informație despre voturile lor.
Anthropic, OpenAI și Google au raportat recent mai multe incidente care au implicat derapaje grave ale programelor lor inteligență artificială.
De exemplu, agenți AI de la OpenAI, programe capabile să efectueze autonom acțiuni, s-au infiltrat singuri în platformele administrației americane.
Confruntați cu numărul tot mai mare de incidente de securitate legate de inteligența artificială (AI), giganții tehnologici americani au semnat un cod de conduită fără caracter obligatoriu la Casa Albă la sfârșitul lunii septembrie.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Columbia: Un judecător cere Congresului să îl ancheteze pe președinte
Un judecător columbian a cerut duminică unei comisii a Congresului să îl ancheteze pe președintele Abelardo De la Espriella pentru că a folosit în public 'expresii disprețuitoare' la adresa unor presupuși infractori aflați în detenție, notează AFP. Liderul de dreapta publică adesea pe rețelele sociale videoclipuri &ic
Israel: Pentru Eisenkot, Netanyahu nu mai poate rămâne în funcție 'niciun minut în plus'
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu, a afirmat, duminică, că acesta din urmă 'nu mai poate rămâne în fruntea guvernului niciun minut în plus', în urma unui reportaj care le atribuie unor apropiați ai premierului în exercițiu o manipulare împotriva partidelor arabe, notează AFP. La cât
VIDEO Londra și trei țări occidentale cer Israelului să permită un acces umanitar 'imediat' și 'neîngrădit' în Gaza
Șefii diplomațiilor din patru țări occidentale, printre care și Londra, au cerut duminică Israelului, într-un comunicat comun, să acorde organizațiilor de ajutor umanitar un acces 'imediat, rapid și neîngrădit' în Gaza, lovită de ploi torențiale, notează AFP. 'Îndemnăm astăzi guvernul Israelului (...) să per
Zelenski anunță că este în curs de pregătire o întâlnire pentru a stabili poziția europeană în negocierile cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat duminică că o reuniune a 'Coaliției de Voință', ce reunește aliații Kievului, este în curs de pregătire, calificând-o drept potențial 'istorică', transmite AFP. Potrivit liderului ucrainean, scopul vizează definirea poziției europene în negocierile pentru a p
ASEAN și China nu au reușit să încheie negocierile privind un cod de conduită în Marea Chinei de Sud
Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și China nu au reușit duminică să încheie negocierile privind un cod de conduită mult întârziat în Marea Chinei de Sud, sub președinția filipineză a organizației regionale, în pofida faptului că au ajuns la un acord provizoriu asupra a aproximativ 80% din proiect, conform unei declar
Letonia: Prim-ministrul Andris Kulbergs va forma o coaliție de centru-dreapta cu naționaliștii
Partidul prim-ministrului leton în exercițiu Andris Kulbergs, Lista Unită (AS), de centru-dreapta, a ajuns la un acord pentru a forma o coaliție de guvernare cu Alianța-Națională (NA), de orientare naționalist-conservatoare, a informat duminică, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a șefului executivului, Elina Sverna, relatează EFE.
Yemen: Rebelii houthi sunt la 60 de kilometri de Aden, unde se află sediul guvernului yemenit
Rebelii houthi au ajuns la aproximativ 60 km de orașul Aden, sediul guvernului yemenit, după ce au avansat în guvernoratul Lahj din sudul Yemenului, au declarat duminică pentru AFP șase surse militare și guvernamentale. Patru surse militare din cadrul forțelor guvernamentale și două surse guvernamentale au raportat că rebelii houthi pro-
Un jurnalist colaborator al agenției France Presse a fost arestat de forțele israeliene în Cisiordania
Soldați israelieni au arestat duminică un jurnalist freelancer care colabora cu agenția France-Presse (AFP) în Cisiordania ocupată, în timpul unui raid de noapte la domiciliul său, au anunțat armata israeliană și soția lui, transmite AFP. Mohammad Ateeq (34 de ani), jurnalist video care colabora cu AFP de trei ani în Cisiorda
Rusia avertizează împotriva reluării testelor nucleare la nivel global
Reprezentantul permanent al Rusiei la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), Mihail Ulianov, a avertizat duminică împotriva reluării testelor nucleare și a amenințat cu un răspuns 'adecvat' din partea Moscovei dacă acest lucru s-ar întâmpla, informează EFE. 'Este esențial ca aceste țări (ce dețin ar
Trump îndeamnă Congresul să aprobe mai multe fonduri pentru a moderniza sistemul de control aerian al SUA
Președintele american Donald Trump a îndemnat duminică Congresul SUA să aprobe 'rapid' fonduri pentru modernizarea sistemului de control aerian al țării după defecțiunea ce a provocat suspendarea completă a decolărilor vineri, incident care, la două zile distanță, a determinat anularea a peste 1.500 de zboruri, informează EFE. &I
O judecătoare decide ca parcul pe care Trump vrea să îl transforme în teren de golf să rămână deschis publicului
O judecătoare americană a ordonat sâmbătă ca un parc situat în inima Washingtonului să rămână deschis publicului, aplicând o nouă înfrângere judiciară președintelui Donald Trump care încearcă să îl închidă pentru a-l transforma într-un teren de golf de lux, relatează duminică AFP. Pre
Estonia își va închide granița cu Rusia pe 1 decembrie după o presupusă tentativă de sabotaj
Guvernul Estoniei a anunțat duminică că a decis să închidă granița cu Rusia începând cu 1 decembrie, după ce sâmbătă a avut loc o presupusă tentativă de sabotaj împotriva unei fabrici de echipamente militare atribuită spionajului militar al Moscovei, informează EFE. 'După ce am obținut dovezi clare că serviciu
Marine Le Pen i-a răspuns președintelui Macron că Franța ar putea ajuta Ucraina dacă el nu ar fi 'ruinat-o'
Lidera franceză de extremă dreapta Marine Le Pen i-a răspuns duminică președintelui țării, Emmanuel Macron, că Franța ar putea continua să ajute financiar Ucraina dacă el nu ar fi 'ruinat' țara în cei zece ani de mandat, transmite AFP. 'Dacă președintele Republicii nu ar fi ruinat țara noastră în zece ani, ar rămâne marje de manev
Misiunea navală a UE a interceptat un petrolier 'suspectat' ca aparținând flotei fantomă a Rusiei în Marea Mediterană
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat duminică că operațiunea navală militară europeană din Marea Mediterană, cunoscută sub numele de EUNAVFOR MED IRINI, a abordat vineri un 'petrolier suspectat că aparține flotei fantomă rusești', relatează EFE. 'Abordarea, realizată în conformitate cu articolul 110 din Convenția Națiunilor Unite
Franța interzice vânzarea de dispozitive pirotehnice până pe 27 noiembrie
Guvernul francez a interzis până pe 27 noiembrie vânzarea și utilizarea dispozitivelor pirotehnice în toată țara din cauza înmulțirii incidentelor violente în timpul protestelor și blocajelor la instituțiile de învățământ care au avut loc în Franța de la mijlocul lunii septembrie, informează duminică EFE. Interdi













