Donald Trump şi Theresa May consideră că utilizarea de arme chimice nu trebuie să rămână 'fără răspuns'

Guvernul sirian 'a stabilit un model de comportament periculos în ceea ce priveşte utilizarea armelor chimice', consideră preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Theresa May, care au avut joi o convorbire telefonică, potrivit dpa.
Cei doi oameni de stat 'au convenit că este vital ca utilizarea armelor chimice să nu treacă fără răspuns şi cu privire la necesitatea de a descuraja în continuare utilizarea de arme chimice de către regimul lui Al-Assad', potrivit unui comunicat difuzat de Downing Street.
Theresa May şi Donald Trump 'au convenit să continue să lucreze strâns pentru un răspuns internaţional', se mai spune în textul despre această discuţie ce a urmat unei reuniuni de urgenţă a guvernului britanic pe tema atacului chimic de sâmbăta trecută din Siria.
Guvernul britanic a declarat că 'este necesar să se ia măsuri' împotriva utilizării armelor chimice în Siria, dar se bazează pe 'coordonarea unui răspuns internaţional' în cadrul unei reuniuni de urgenţă ce a avut loc joi la Londra, potrivit AFP. Executivul a subliniat că premierul Theresa May 'trebuie să continue să lucreze cu aliaţii - SUA şi Franţa - pentru a coordona un răspuns internaţional'. El consideră ca 'foarte probabilă' responsabilitatea Damascului în presupusul atac chimic comis la 7 aprilie în oraşul Douma, când au fost ucise 'până la 75 de persoane' , conform AFP.
De sâmbătă, chiar dacă a condamnat atacul, Marea Britanie a rămas totuşi prudentă faţă de posibilele represalii. Cu puţin timp înainte de reuniunea guvernului britanic joi, ministrul responsabil pentru Brexit, David Davis, a recunoscut că 'circumstanţele sunt foarte, foarte delicate' , îndemnând executivul să ia o decizie într-un mod 'foarte prudent, foarte echilibrat, foarte gândit'. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul devastator (Trump)
Statele Unite vor 'ajuta' Myanmarul după cutremurul teribil care a lovit vineri această țară asiatică, unde cel puțin 144 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat vineri președintele Donald Trump, relatează AFP. 'O să-i ajutăm (...) Este groaznic ce se întâmplă', a declarat președintele american presei la Casa Alb
VIDEO Breșă de securitate: Niciun responsabil american nu va fi demis, promite JD Vance
Niciun responsabil american nu va fi demis după breșa de securitate spectaculoasă legată de un grup de mesagerie Signal, la care un jurnalist a fost adăugat din greșeală în timp ce înalți responsabili americani discutau despre viitoarele lovituri asupra rebelilor houthi în Yemen, a asigurat vineri vicepreședintele SUA, JD Vance, relatează AFP.
VIDEO În Groenlanda, vicepreședintele american JD Vance critică aspru Danemarca
Vicepreședintele american JD Vance a criticat aspru presupusa lipsă de acțiune a Danemarcei în Groenlanda, pe care Donald Trump a reafirmat că vrea să o anexeze, în cursul vizitei sale vineri la singura bază militară americană din teritoriu, relatează AFP. 'Mesajul nostru către Danemarca este foarte simplu: nu ați făcut o treab
Statele Unite au nevoie să preia Groenlanda pentru 'pacea mondială', susține Trump
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald Trump dorința sa de a anexa acest teritoriu autonom danez din regiunea arctică, susținând că în zonă se află nave rusești sau chineze pe care Washingtonul nu le poate lăsa în 'grija' Danemarcei sau a altcuiva, relatează age
Din cauza lui Trump, aliații Washingtonului redeschid dezbaterea asupra armelor nucleare (analiză AFP)
Atacurile lui Donald Trump împotriva NATO și a ordinii stabilite subminează încrederea aliaților săi în umbrela nucleară americană, alimentând temeri privind o proliferare pe termen lung a armelor nucleare, potrivit experților citați într-o analiză France Presse. 'Încrederea în umbrela nucleară americană a fost pro
SUA: Trump cere Curții Supreme să autorizeze expulzările migranților în virtutea unei legi din 1798
Administrația Donald Trump a cerut vineri Curții Supreme a SUA să autorizeze expulzarea migranților în virtutea unei legi din 1798 privind 'inamicii străini', folosită până acum doar în timp de război, o decizie împotriva căreia a fost emisă o hotărâre judecătorească, relatează AFP. Judecătorul federal Jam
Zelenski, nemulțumit de noul acord privind mineralele propus de SUA, care ar putea amenința aderarea Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că noul proiect de acord propus de SUA pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene este 'complet diferit' de versiunea anterioară și necesită o evaluare aprofundată din partea juriștilor Kievului înaintea unei decizii de semnare a documentului, relatează agențiile AFP și Reuters.
Trupele ucrainene, care mai controlează câteva sate în Kursk, au trecut granița în regiunea rusă Belgorod
Armata ucraineană pierde treptat controlul asupra teritoriului ocupat anul trecut în regiunea rusă Kursk, dar desfășoară în paralel o incursiune în regiunea rusă învecinată Belgorod, confirmă bloggeri militari citați vineri de Reuters. Spre deosebire de ofensiva lansată în august anul trecut în Kursk, cea de
R. Moldova: Guvernatoarea prorusă a Găgăuziei, plasată în arest preventiv pentru 20 de zile
Guvernatoarea Unității Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia, prorusa Evghenia Guțul, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, va fi plasată în arest preventiv pentru 20 de zile, o decizie în acest sens fiind luată vineri de Judecătoria Chișinău, informează portalul Newsmaker, EFE și Deschide.md. Violina M
Trump spune că a avut o discuție 'productivă' cu premierul canadian și că s-au pus de acord asupra 'multor lucruri'
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că a avut o convorbire 'extrem de productivă' cu premierul canadian Mark Carney, cu care a spus că a căzut de acord asupra mai 'multor lucruri', adăugând că se vor întâlni 'imediat după' alegerile parlamentare din Canada, programate pentru 28 aprilie, relatează EFE.
Partidul Democrat din SUA organizează proteste anti-Trump în Europa
Partidul Democrat din SUA a convocat pentru sâmbătă manifestații în Europa împotriva președintelui republican Donald Trump, opozanții acestuia denunțând ceea ce ei consideră a fi atacurile la adresa democrației prin promovarea intereselor de afaceri ale unor magnați precum Elon Musk sau măsuri precum eliminarea 'genului X' de pe pașapo
Discuție între Donald Trump și premierul canadian Mark Carney, anunțată pentru vineri de un responsabil american
Un responsabil al Casei Albe a anunțat că președintele american Donald Trump urmează să poarte vineri o discuție cu premierul canadian Mark Carney, pe fondul crizei legate de taxele vamale și al dorinței afișate de Trump de a anexa țara vecină, relatează AFP. 'O convorbire telefonică era preconizată pentru dimineață', a declarat agenți
#Ucraina/Refuzul europenilor de a ridica sancțiunile arată că ei nu vor pace, susține Kremlinul
Refuzul țărilor europene de a ridica sancțiunile impuse Rusiei din cauza invaziei sale, neprovocate și nelegitime, împotriva Ucrainei arată că 'ele nu vor să urmeze calea păcii', a acuzat vineri Kremlinul, citat de AFP. 'Dacă țările europene nu vor să urmeze calea păcii, aceasta înseamnă că ele nu vor să urmeze calea pă
Radio Europa Liberă va continua să funcționeze după ce Washingtonul i-a restabilit subvenția pentru anul acesta
Guvernul american a comunicat joi seară postului Radio Europa Liberă că îi restabilește subvenția de 77 de milioane de dolari pentru anul acesta, subvenție tăiată în urmă cu două săptămâni de președintele Donald Trump printr-un ordin executiv pe care postul l-a contestat în justiție, relatează vineri agenția EFE. Ordinu
#Ucraina: Kremlinul susține că Zelenski a pierdut controlul armatei; Kievul îi recomandă lui Putin 'să ia pastile'
Kremlinul a explicat vineri propunerea președintelui rus Vladimir Putin de a institui temporar o administrație externă sub tutela ONU prin faptul că liderul ucrainean Volodimir Zelenski ar fi pierdut controlul asupra forțelor sale armate, relatează EFE și The Kyiv Independent. Într-o primă reacție, consilierul prezidențial ucrainean, Dmi