Trump spune că a avut o discuție 'productivă' cu premierul canadian și că s-au pus de acord asupra 'multor lucruri'
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că a avut o convorbire 'extrem de productivă' cu premierul canadian Mark Carney, cu care a spus că a căzut de acord asupra mai 'multor lucruri', adăugând că se vor întâlni 'imediat după' alegerile parlamentare din Canada, programate pentru 28 aprilie, relatează EFE.
'A fost o discuție extrem de productivă, am fost de acord în privința multor lucruri și ne vom întâlni imediat după viitoarele alegeri din Canada pentru a lucra la politici, afaceri și alți factori care vor fi în beneficiul SUA și al Canadei', a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Trump nu a precizat dacă a ajuns la vreun acord cu Carney cu privire la tarifele de 25 % pe care Washingtonul intenționează să le impună de săptămâna viitoare tuturor automobilelor exportate în SUA, ceea ce ar putea afecta în special industria auto canadiană, care este strâns legată de SUA.
Este prima convorbire între cei doi lideri din 14 martie, când Mark Carney l-a înlocuit pe Justin Trudeau în funcția de prim-ministru.
Carney declarase deja într-o conferință de presă joi că intenționează să vorbească cu Trump 'în curând', în următoarele 24 sau 48 de ore.
Președintele american a semnat un ordin executiv de punere în aplicare a unui tarif de 25 % la importurile de automobile, care va intra în vigoare pe 3 aprilie.
Casa Albă susține că această măsură va încuraja producția internă, dar ar putea duce de asemenea la creșterea prețurilor pentru consumatorii americani și i-ar putea afecta pe marii producători auto americani care se bazează pe lanțuri de aprovizionare globale.
Într-o tentativă de a atenua impactul asupra industriei auto din SUA, Trump a decis ca piesele auto fabricate în Mexic și Canada să fie scutite temporar de taxele de 25 %.
Carney, care candidează la alegerile din Canada în 28 aprilie, a promis că țara sa va lua măsuri de retorsiune dacă Trump se va decide să aplice tarifele de săptămâna viitoare.
Canada traversează o criză fără precedent în istoria sa de când Donald Trump a lansat un război comercial împotriva sa și nu încetează să declare că vrea să o transforme în cel de-al '51-lea stat american'.
Această poziție a stârnit un val de indignare în Canada, cu inițiative de promovare a consumului de produse interne și de apărare a suveranității țării. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lidera opoziției de la Caracas, Maria Corina Machado, a revenit în Venezuela după aproape un an în exil
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, s-a repatriat duminică după aproape un an în exil, transmite Reuters. 'Venezuela! Mă bucur foarte mult să anunț că lidera noastră, draga mea Maria Corina, se află pe teritoriul venezuelean', a scris în media sociale Edmundo Gonzalez, fost candidat la președinției din parte
Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina
Forțele armate germane vor participa la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru Ucraina, care se va desfășura în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre, informează duminică dpa. Un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Berlin a precizat pentru
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestațiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunțat într-un mesaj video difuzat duminică în rețelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanților violenți, în contextul protestelor în lanț împotriva guvernului de la Tirana, transmite AFP. ''Oricine decide să rămân
Arabia Saudită redeschide parțial aeroportul din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse internaționale. Saudiții au interceptat încă un val de rachete
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziția sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Ușakov, relatează Reuters. SUA nu au reușit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Ușakov într-un
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o ''discuție sinceră'' privind libera circulație în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulație ale Uniunii Europene ca parte a viitoarei relații a Regatului Unit cu UE, conform unui articol publicat duminică în Sunday Times, citat de AFP. Liderul laburist s-a angajat să prezinte diverse opțiuni pentru legături mai str&acir
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir
Atac mortal în Franța: Arestul preventiv al suspectului, ridicat din motive psihiatrice (parchetul antiterorist)
Arestul preventiv al atacatorului care a ucis o persoană și a rănit alte cinci în regiunea pariziană vineri a fost suspendat din motive psihiatrice, a anunțat duminică Parchetul Național Antiterorist (PNAT), conform AFP. ''În urma unui examen psihiatric efectuat asupra lui Kevin T. sâmbătă seara, arestul său preventiv
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției (FOTO/VIDEO)
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș














