Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Astăzi, 28 martie a.c, în intervalul 07:00 - 20:00, echipajele operative au intervenit în 42 localități din 12 județe (AG, BZ, CS, DB, DJ, GR, HD, IF, MH, OT, PH, TR), precum și în municipiul București, pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de vremea rea.
Din cauza vântului puternic, salvatorii au acționat pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 93 de imobile și pentru degajarea celor 68 de copaci și 7 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost afectate 23 de autoturisme.
De asemenea, a fost înregistrată 1 victimă (femeie, 20 ani), în municipiul București, care a fost lovită de tencuiala căzută de pe fațada unei clădiri. În urma evaluării medicale, persoana a fost transportată la spital, conștientă, cooperantă.
Având în vedere că avertizările sunt încă în vigoare, dinamica situației din teren este atent monitorizată de către structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență și de Centrul Operațional din IGSU, pentru dispunerea imediată a măsurilor, astfel încât răspunsul la solicitările cetățenilor să fie optim acoperit.
Manifestați prudență și respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].