Comunicat de presă - Deputat Alexandru Dimitriu (USR)
Proiect USR în sprijinul companiilor care sunt în insolvență și vor să se redreseze
Companiile care se află în insolvență și care doresc să se redreseze, prin proceduri de reorganizare, vor beneficia de un sprijin, prin eliminarea din categoria veniturilor impozabile a sumelor rezultate prin diminuarea datoriilor pe care le au de plătit. O propunere de modificare a Codului fiscal a fost depusă, în acest sens, de deputatul USR Alexandru Dimitriu.
Procedura reorganizării este etapa în care companiei aflate în insolvență i se acordă șansa de a-și repune pe picioare activitatea. Concret, legea îi permite debitorului, în anumite limite, să propună prin planul de reorganizare inclusiv diminuări ale creanțelor pe care le datorează.
Din punct de vedere fiscal însă, această diminuare a creanțelor e considerată venituri impozabile pentru debitor, caz în care se poate ajunge ca taxarea să anuleze tocmai beneficiul acordat debitorului.
Mai simplu spus: dacă o firmă ajunge în insolvență și are datorii de 100 de lei, poate rezulta, în urma planului de reorganizare, că ea poate plăti acum doar 80 de lei (tocmai pentru că procedura insolvenței se asigură nu doar că datoriile sunt recuperate, ci și că afacerea mai are o șansă să se pună pe picioare). După care vine statul și obligă firma să plătească impozit pe diferența de 20 de lei, pe motiv că ar fi avut un beneficiu.
'Dar ce facem dacă societatea, după ce achită acel impozit, nu mai are bani să plătească cei 80 de lei și, astfel, ajunge în faliment? Practic, procedura menită să ajute la redresarea afacerii amenință să o îngroape, tocmai prin impozitul pe care o obligă să-l plătească la stat. Pentru a evita această situație injustă pentru mediul de afaceri și, în special, pentru capitalul românesc, am depus o propunere legislativă pentru eliminarea acestui impozit', explică deputatul USR Alexandru Dimitriu.
USR a depus, de-a lungul timpului, numeroase proiecte legislative în sprijinul mediului de afaceri. Printre ele: propunerea prin care sumele pe care companiile le au de primit de la stat pentru concediile medicale - deloc de neglijat, dacă ne uităm că statul a ajuns la o datorie totală de 4,2 miliarde lei - să se compenseze cu taxele pe care ele le au de plată către buget. La aproape 3 ani de la depunere, PSD și PNL au respins proiectul USR în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților, urmează votul în plen.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].