Ponta, despre o moţiune de cenzură a PNL: Orban face un joc ascuns; a ieşit s-o sprijine pe Dăncilă
Liderul PNL, Ludovic Orban, 'face un joc ascuns', 'ieşind cumva să o sprijine pe Viorica Dăncilă', a afirmat, luni, liderul PRO România, Victor Ponta, care s-a referit la anunţul privind depunerea unei moţiuni de cenzură de către liberali. "Cred că domnul Orban ori face un joc ascuns pe care nu-l înţelegm noi,
Premierul a transmis preşedintelui Iohannis propunerile de miniştri la Educaţie, Justiţie şi Interne (surse)
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, la Palatul Cotroceni, propunerile de noi miniştri la Educaţie, Justiţie şi Interne, au precizat pentru AGERPRES surse guvernamentale. Comitetul Executiv al PSD a validat, săptămâna trecută, vineri, ca propuneri de noi miniştri pe Dana Gîrbovan la Justiţie, Şerban Valeca la Educaţie şi Mih
Ministrul bulgar de Externe: Interconectorul de gaze cu România va fi finalizat până la sfârşitul anului
Vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ekaterina Zaharieva, a declarat luni că interconectorul de gaze cu România şi staţia de comprimare vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. "Şi eu, şi Guvernul bulgar ne bucurăm foarte mult că lucrăm cu Guvernul dumneavoastră în ceea ce priveşte int
Delegaţia permanentă a ALDE va vota ieşirea de la guvernare (surse)
Forurile de conducere ale ALDE vor decide, luni, ieşirea de la guvernare, urmând ca miniştrii susţinuţi de acest partid să îşi dea demisia în prima şedinţă de guvern, au informat surse politice. Decizia de a ieşi de la guvernare a survenit după ce PSD nu a susţinut cererea ALDE vizând o restructurare guvernamentală şi u
Ponta: Pro România susţine candidatura lui Mircea Diaconu la prezidenţiale
Pro România susţine candidatura lui Mircea Diaconu la Preşedinţia României, a anunţat, luni, liderul partidului, Victor Ponta. El a adăugat că formaţiunea sa îl susţine pe Diaconu în calitate de candidat independent, şi nu de membru al Pro România. "Majoritatea colegilor a fost de părere să-l s
Premierul Dăncilă - întrevedere cu viceprim-ministrul bulgar; a exprimat dorinţa aprofundării cooperării dintre cele două ţări
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepremierul bulgar Ekaterina Zaharieva, ministru al Afacerilor Externe, aflată în vizită la Bucureşti, context în care a exprimat dorinţa aprofundării cooperării dintre cele două ţări. Potrivit unui comunicat al Guvernului, vizita oficialului
MAE: Aşa-numitele ''alegeri prezidenţiale'' derulate în regiunea Abhazia ''nelegitime'' şi ''nerelevante'' din punct de vedere politic
Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat preocuparea, luni, printr-un comunicat de presă, faţă de "potenţialul destabilizator" al aşa-numitelor "alegeri prezidenţiale" derulate, la 25 august, pe teritoriul regiunii Abhazia din Georgia, pe care le consideră "nelegitime" şi "nerelevante" din punct de vedere politic şi juridic.
Reuniunea diplomaţiei/ A fost semnat un memorandum de colaborare MAE - PNUD
Un memorandum de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a fost semnat, luni, la Bucureşti, de secretarul de stat în MAE Maria Magdalena Grigore şi asistentul secretarului general al PNUD, Mirjana Spoljaric. "Acest document constituie baza legală prin care cele două
Rareş Bogdan îi cere Vioricăi Dăncilă să facă alte propuneri pentru funcţia de comisar european
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan i-a cerut, luni, prim-ministrului Viorica Dăncilă să facă alte propuneri pentru funcţia de comisar european din partea României, adăugând că potrivit informaţiilor pe care le deţine, Rovana Plumb sau Dan Nica nu ar avea şanse să obţină un portofoliu. "În această dimineaţă am primit
Ponta: Văd un parteneriat între partide care sunt în Opoziţie pentru susţinerea unui candidat
Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat luni că vede un parteneriat între partide care sunt în Opoziţie pentru susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, cum este Mircea Diaconu, însă a adăugat că acesta nu se înscrie nici în PRO România şi nici în ALDE. "Eu văd un parteneria
Orban: PNL a decis depunerea unei moţiuni de cenzură
Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune de cenzură, a anunţat, luni, liderul formaţiunii, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. "PNL a luat astăzi în dezbatere situaţia politică şi a luat decizia depunerii unei moţiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coali
Sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor pentru proiectele privind recursul compensatoriu, amnistia şi graţierea şi OUG 114
Camera Deputaţilor se întruneşte în sesiune extraordinară luni, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege - anularea recursului compensatoriu, a amnistiei şi graţierii - şi Ordonanţa 114, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, după şedinţa Biroului permanent. Aceste proiecte urmează să fie dezbătute în comisiile de speciali
Victor Ponta: Cred că Mircea Diaconu este un candidat altfel în alegerile prezidenţiale
Liderul PRO România, Victor Ponta, consideră că fostul europarlamentar Mircea Diaconu reprezintă "un candidat altfel" în alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. "Eu cred că domnul Diaconu reprezintă un candidat altfel: nu are în spate un partid, nu are în spate tot felul de lucruri. Şi noi îl susţinem logisti
Dăncilă le cere ambasadorilor români să acorde în continuare susţinere pentru candidatura României la OCDE
Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, luni, diplomaţilor români să acorde în continuare susţinerea pentru candidatura ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. "Candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică rămâne unul dintre obiectivele de politică externă căruia vă rog s
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii români
Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte, marţi, la Palatul Cotroceni, pe şefii de misiuni şi consulii generali cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Potrivit agendei şefului statului, întâlnirea va avea loc la ora 12,00. Reuniunea se desfăşoară de luni până joi la Bucureşti şi este organizată de Ministe