Orban: Plata persoanelor cu dizabilităţi, preluată integral la bugetul de stat, dacă vor exista resurse financiare

Prim-ministrul interimar Ludovic Orban a declarat că plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi va fi preluată integral la bugetul de stat, doar în măsura în care raportul semestrial va indica faptul că există resurse în acest sens, arătând totodată că spaţiul bugetar este "foarte limitat".
"Nu noi am instituit această obligaţie, nu noi am pus în cârca bugetelor locale plata persoanelor cu dizabilităţi. Obiectivul nostru este să reluăm la bugetul de stat plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi şi plata asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi. Pe de altă parte, noi am venit într-un an în care constrângerile bugetare şi mai ales spaţiul bugetar pe care îl avem la dispoziţie este foarte limitat. Gândiţi-vă că în aceste condiţii, totuşi, am crescut alocările către bugetele locale din cota de impozit pe venit la 63% şi ne-am angajat să preluăm în prima fază 50% din cheltuielile cu persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi. Dacă, după raportul semestrial, există resurse financiare, vom încerca să preluăm integral. Dar nu pot să vă garantez lucrul acesta. Pentru că, pe de o parte, trebuie să ne achităm toate obligaţiile pe PNDL - şi va trebui să suplimentăm banii pentru PNDL, pentru că ştiu cum merg decontările şi e păcat să începi investiţii pe care să nu le finalizezi (...). În măsura în care vom găsi resurse, cu siguranţă vom încerca", a spus Ludovic Orban, prezent la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor.
Pe de altă parte, el a atras atenţia asupra modului în care se acordă certificatele de încadrare pentru persoanele cu handicap, adăugând că în multe cazuri acest lucru nu se face în concordanţă cu prevederile legale.
"În Vâlcea, la întâlnirea cu primarii, am constatat că aproape s-au dublat persoanele cu dizabilităţi, prin includerea şi a persoanelor aflate la pensie, care au primit certificat de încadrare ca persoane cu handicap. Vom lua măsuri privitor la mecanismul de acordare a acestor certificate. Nu poţi să accepţi aproape să îţi crească cu 250.000 numărul de persoane încadrate, în condiţiile în care ştiţi de la firul ierbii - sigur că vă e greu să luaţi decizii, pentru că nu aveţi competenţa - că în multe cazuri aceste certificate de încadrare nu se dau pe bune, în corespondenţă cu realitatea. Trebuie un mecanism în care efectiv să putem să asigurăm acordarea strict în conformitate cu prevederile legale, chiar dacă vom prelua cheltuielile la bugetul de stat. Iar acesta va fi rolul AJPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială - n.r.)", a spus premierul interimar. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Ultima zi de depunere a candidaturilor la BEC
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24:00. Până în prezent, BEC a decis înregistrarea candidaturilor lui Ni
Prezidențiale2025/ BEC - măsuri pentru exercitarea dreptului de vot în condiții de legalitate, egalitate și integritate
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din mai în condiții de legalitate, egalitate și integritate. Potrivit deciziei, alegătorii care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-au stabilit domiciliul sau reședința votează numai l
Prezidențiale2025/AEP: Ghidul finanțării campaniei electorale la prezidențiale, în dezbatere publică
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat, vineri, în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Proiectul de hotărâre a AEP poate fi consultat la secțiunea Legislație electorală - Transparență decizională de pe site-u
Prezidențiale2025/ BEC a decis înregistrarea candidaturii lui Victor Ponta
Biroul Electoral Central a decis, vineri, înregistrarea candidaturii independente a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din mai. 'Din analiza dosarului de candidatură al domnului Ponta Victor-Viorel s-a constatat că acesta conține înscrisurile prevăzute de Decizia nr. 2D/26.02.2025 privind documentele pe care trebuie să le depună partid
Prezidențiale2025/ BEC a decis sesizarea organelor de urmărire penală și CNA, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare. 'BEC aduce la cunoștința publicului faptul că, în ședința din 14 martie 2025, a decis în unanimitate sesizarea organelor de urmă
Ilie Bolojan participă la reuniunea în format de videoconferință convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă la reuniunea în format de videoconferință convocată de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Keir Starmer. Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea are loc de la ora 12:00. Premierul britanic Keir Starmer va găzdui s&ac
Prezidențiale2025/Simion, despre candidatura sa și a Aneimaria Gavrilă: Vedem cine se poziționează mai bine pentru câștigarea turului II
Președintele AUR, George Simion, a declarat vineri că, în cazul în care vor fi validate ambele candidaturi la alegerile prezidențiale, respectiv a sa și a președintei POT, Anamaria Gavrilă, va rămâne în cursă cel care se va poziționa mai bine pentru câștigarea turului II. 'În consens, prin constatarea ca
Iuliu Winkler: Nu vom vedea în următorii ani o armată europeană, dar o cooperare militară mai serioasă va fi
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, pentru AGERPRES, că nu crede că se poate vorbi de constituirea în următorii ani a unei armate europene propriu-zisă, însă sigur va fi o cooperare militară mult mai serioasă între statele UE decât a fost până acum. 'A fost adoptat săptămâna aceasta, la Stra
Prezidențiale2025/Simion, despre Târziu: S-ar putea să fie un pic de gelozie că nu a fost ales el candidatul mișcării suveraniste
Președintele AUR, George Simion, a declarat, vineri, referindu-se la declarațiile lui Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, care a afirmat că partidul ar fi trebuit să aleagă 'un candidat cu șanse mai mari' pentru alegerile prezidențiale din luna mai, că acesta 'greșește' și 's-ar putea să fie un pic de geloz
Prezidențiale2025/BEC: John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidatura
John - Ion Banu - Muscel și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura ca independent pentru funcția de Președinte al României. 'Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a domnului
Legea 'fugarilor' - promulgată de președintele interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Această modificare a Codului penal urmărește înăsprirea pedepselor pentru
Prezidențiale2025/Turcan: Divizarea voturilor proeuropene ar putea da țara pe mâna radicalilor
Liderul Organizației Județene PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, crede că în România există 'acest pericol al izolaționismului, extremismului, haosului și îndepărtării de la orice sursă predictibilă și stabilă de dezvoltare' și de aceea face apel către partidele proeuropene, avertizând că 'divizarea voturilor proeuropene ar putea
Prezidențiale2025/Simion: S-au strâns peste 600.000 de semnături; voi deveni ținta sistemului în următoarele două luni
Președintele AUR, George Simion, și-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC) și a declarat că a depus peste 600.000 de semnături, afirmând că va deveni 'ținta sistemului în următoarele două luni'. 'Nu e vorba despre mine, dar despre mine vă pot spune un singur lucru,
George Becali s-a retras din AUR: Nu pot să accept să se strângă semnături pentru Anamaria Gavrilă
Deputatul George Becali a anunțat, vineri, că s-a retras din AUR pentru că nu poate accepta ca președintele partidului, George Simion, să strângă semnături pentru candidatura liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile din luna mai. 'Trebuie să spun cu demnitate ceea ce cred. (...) Fiecare are părerea lui. M-am retras din AUR, de ce?
Prezidențiale2025/ George Simion (AUR) și-a depus candidatura la BEC
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit BEC, odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care Partidul Alianța pentru Unirea Românilor dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor