Prezidențiale2025/Simion, despre candidatura sa și a Aneimaria Gavrilă: Vedem cine se poziționează mai bine pentru câștigarea turului II

Președintele AUR, George Simion, a declarat vineri că, în cazul în care vor fi validate ambele candidaturi la alegerile prezidențiale, respectiv a sa și a președintei POT, Anamaria Gavrilă, va rămâne în cursă cel care se va poziționa mai bine pentru câștigarea turului II.
'În consens, prin constatarea candidatului care are cele mai mari șanse. Eu sper, așa ar fi normal, ca ambele candidaturi să fie admise și să revenim la democrație și vom sta, conform celor discutate, conform celor agreate între noi, avem un consens și un plan în acest sens. Vedem în opinia publică ce candidat se poziționează mai bine pentru câștigarea turului II', a precizat Simion, întrebat pe această temă.
Întrebat ce o recomandă pe Anamaria Gavrilă pentru cea mai înaltă funcție în stat, Simion a spus că cel mai important lucru este faptul că lidera POT nu face parte 'din acest sistem corupt care a condus România'.
'Este o tânără eminentă care 15 ani a reprezentat România cu succes în străinătate și nu face parte din acest sistem corupt care a condus România de 35 de ani', a punctat Simion.
În context, liderul AUR a fost întrebat ce funcție i-ar oferi lui Călin Georgescu, dacă ar ajunge președintele României.
'Domnul Călin Georgescu nu va avea o funcție, alta decât o are prin votul poporului român. Poporul român a votat, într-un număr foarte mare, ca domnul Călin Georgescu să fie la conducerea țării. Și dacă mă întrebați pe mine, ar trebui să revenim la democrație și la voința poporului român și să facem dreptate', a afirmat Simion. AGERPRES /(A - redactor: Sorinel Peneș, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de valori
România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun - arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sprijinirea competitivității economiilor noastre, afirmă Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezid
Ziua Independenței de Stat și Ziua Europei/ Abrudean: Convergența acestor sărbători reflectă destinul european al României
Aderarea României la Uniunea Europeană nu este un accident istoric, ci rezultatul unei traiectorii asumate de veacuri, a evidențiat, vineri, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Europei și Zilei Independenței de Stat. 'România a privit întotdeauna spre valori
Prezidențiale2025/ Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale (oficial)
Curtea Constituțională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe data de 4 mai. Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, vineri, în cadrul controlului privind respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, conferind efectivitate competențelor &ic
Prezidențiale2025/ Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale (surse)
Curtea Constituțională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe data de 4 mai, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. Biroul Electoral Central a dat publicității, marți seara, rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor proceselor v
Ziua Europei/ Hurezeanu: România continuă să sprijine și să se bazeze pe idealul unei Europe unite
România continuă să sprijine și să se bazeze - în actualul context european și internațional complicat, marcat de provocări fără precedent în ultimele decenii - pe idealul unei Europe unite și puternice, a afirmat, vineri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în mesajul transmis la împlinirea a 75 de ani de la preze
Prezidențiale2025/TVR le propune finaliștilor la alegerile prezidențiale mai multe variante pentru dezbatere - 14, 15 și 16 mai
Televiziunea Română le propune candidaților din turul al doilea al alegerilor prezidențiale mai multe variante pentru dezbatere - 14, 15 și 16 mai, cu opțiuni flexibile de format - atât în direct, cât și înregistrat și așteaptă răspunsul de la George Simion și Nicușor Dan. 'Televiziunea Română, care a de
Ziua Europei/ Marcel Ciolacu: România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni
România s-a modernizat 'nu cu vorbe goale', ci cu bani europeni, iar pentru țara noastră drumul este clar - doar alături de Uniunea Europeană și partenerii săi, a declarat, vineri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, cu prilejul Zilei Europei. 'Astăzi, de Ziua Europei, suntem datori să reafirmăm opțiunea de a ne construi viitor
Ziua Europei/ Bolojan: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum
România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum, a afirmat, vineri, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis de Ziua Europei. 'Uniunea Europeană înseamnă și valori: democrație, stat de drept, libertate, solidaritate. Valori care ne dau un cadru stabil pentru a ne dezvolta. F
Ziua Europei/ Predoiu: Reziliența proiectului european în fața extremismului și a interferențelor ostile presupune o acțiune comună
Reziliența proiectului european în fața extremismului, a dezinformării și a interferențelor ostile presupune o acțiune comună, fermă și constantă, în deplin respect al valorilor fundamentale ale libertății și demnității umane, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu, vineri, într-un mesaj cu prilejul Zilei Europei.
Ziua Europei/ PNL: Europa înseamnă drepturi, siguranță, libertate și viziune comună pentru generațiile viitoare
Europa înseamnă mai mult decât fonduri, infrastructură sau proiecte, înseamnă drepturi, siguranță, libertate și o viziune comună pentru generațiile viitoare, a transmis, vineri, Partidul Național Liberal, de Ziua Europei. 'Astăzi, 9 mai, celebrăm unitatea, pacea și valorile democratice care stau la temelia Uniunii Europen
Senat/ Moțiunea simplă împotriva lui Rafila - scoasă de pe ordinea de zi a plenului de luni
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, inițiată de SOS România, AUR și POT, programată inițial a fi dezbătută și votată luni, a fost scoasă de Biroul permanent de pe ordinea de zi a plenului Senatului. Motivul invocat a fost similar celui de la Camera Deputaților, unde moțiunea simplă împotriva min
Prezidențiale2025 - dezbatereTV/Nicușor Dan: Mă voi lupta pentru condiția socială a profesorilor, inclusiv pentru salariile acestora
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale se va lupta pentru condiția socială a cadrelor didactice, inclusiv pentru salariile acestei categorii profesionale. 'Este un domeniu la care țin. Locul meu de muncă, înainte de a fi politician, a fost cercet
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Simion: Voi reduce drastic numărul de instituții de control, vom reduce birocrația
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, le-a transmis joi seara un mesaj antreprenorilor, promițând reducerea 'drastică a numărului de instituții de control, reducerea birocrației, reducerea impozitării muncii'.
VIDEO Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Vreau să fac un Guvern împreună cu partidele pro-occidentale, inclusiv PSD
Nicușor Dan, candidat independent la Președinție, a declarat, joi, că, în cazul în care va deveni șef al statului, intenționează să formeze un Guvern cu partidele pro-occidentale, inclusiv Partidul Social Democrat. 'Am spus că nu avem nevoie de alegeri anticipate, am spus că nu avem nevoie de un Guvern minoritar, pe scurt - că
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Simion: Vizez un guvern de uniune națională care să liniștească lucrurile
Candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, spune că vizează, dacă va câștiga turul al doilea de scrutin, un guvern de largă majoritate națională, care să asigure ieșirea României din crizele suprapuse în care se află. 'Conform prevederilor constituționale, în momentul în care nu există o majoritate parlam