Comunicat de presă - Poliția Capitalei
Ieri, 13 martie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, în colaborare cu inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrație Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură economică.
În acest context, un prim obiectiv a fost monitorizarea și controlul, în vederea respectării prevederilor legale privind reducerea evaziunii fiscale și crearea unui mediu de afaceri concurențial legal și combaterea transporturilor de bunuri fără documente de proveniență legală.
Astfel, au fost oprite în trafic, într-o zonă din Sectorul 2, două autoutilitare, care transportau mărfuri, respectiv încălțăminte, purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, susceptibile de a fi contrafăcute.
Precizăm faptul că în cauză au fost ridicate, în vederea confiscării aproximativ 14.000 de astfel de bunuri. Valoarea de piață fiind estimată la 300.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infractiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație de produse purtând o marcă similară cu o marcă protejată pe teritoriul Romaniei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].