Legea 'fugarilor' - promulgată de președintele interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului.
Această modificare a Codului penal urmărește înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate, care este asimilată evadării dacă persoana condamnată nu se prezintă la organul de Poliție în termen de șapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea instanței.
'Evadarea din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerariului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei', prevede legea.
Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.
Camera Deputaților a adoptat această lege în noiembrie 2023, în calitate de for decizional. În decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat la CCR 'Legea fugarilor'.
După mai multe amânări, în octombrie anul trecut CCR a respins sesizarea ICCJ în legătură cu 'Legea fugarilor' și a stabilit că actul normativ este constituțional. AGERPRES/(AS - redactor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul - întrevedere cu ambasadorul SUA; cooperarea în domeniul apărării și dimensiunea economică a parteneriatului bilateral, teme discutate
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, discuțiile fiind axate pe importanța prezenței militare americane, cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române, precum și dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și
Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină
Președintele Nicușor Dan subliniază că România are nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online. El amintește într-un
Darău: Programul SAFE nu este în pericol; ordonanța contestată se referea la posibilitatea exproprierii unor active
Senatorul USR Irineu Darău, fost ministru al Economiei, oferă asigurări că Programul SAFE nu este în pericol, după decizia Curții Constituționale. 'Programul SAFE este 100%
PNL: Decizia CEDO confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate; instanțele nu decid alocarea banilor publici
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate și instanțele nu pot decide în locul Executivului cum sunt folosiți banii publici, a transmis, joi, Partidul Național Liberal. Reacția liberalilor vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis joi că România nu a încă
AUR spune că va apăra dreptul lui Dan Tanasă la un proces echitabil
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține că trimiterea în judecată a deputatului Dan Tanasă pentru incitare la violență, ură sau discriminare reprezintă transformarea unei poziții politice privind migrația, piața muncii și viitorul societății românești într-un dosar penal. 'AUR a luat la cunoștință cu surprindere de trim
Turcan, după atacurile din școli: Avem soluții, inclusiv legi care zac blocate în Parlament
Deputata PNL Raluca Turcan a cerut, joi, măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli, în contextul incidentelor recente în care elevi au fost răniți cu arme albe. Ea susține că există deja soluții legislative pentru prevenirea violenței, însă mai multe proiecte inițiate în acest sens sunt blocate în Parlament. Turcan
Ministrul Dezvoltării anunță decontarea a peste 40 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat, joi, lucrări în valoare totală de peste 40 de milioane de lei pentru 143 de investiții realizate prin componentele C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Marcel-Alexandru Stoica. Pentru asigurarea infr
PSD: S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan - cel mai mare din UE
Partidul Social Democrat consideră că datele publicate de Eurostat arată că Guvernul Bolojan lasă în urmă un deficit de 9,2% din PIB (date ajustate sezonier), cel mai mare din Uniunea Europeană și semnificativ peste deficitul de 7,7% din PIB înregistrat de Guvernul Ciolacu la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025. 'S-a aprins lumina pe
Allen Coliban (USR) cere lămuriri privind reacția SRI la declarațiile lui Ludovic Orban
Deputatul USR Allen Coliban, membru în Comisia parlamentară de control al activității SRI, va solicita Serviciului Român de Informații să răspundă la mai multe întrebări legate de reacția publică avută marți, în urma unor declarații făcute de fostul premier Ludovic Orban. Totodată, Coliban va cere SRI să inițieze un dia
CSAT - în ședință; pe agendă - implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește joi în ședință, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan, va avea loc la ora 18:00. Este prima ședință a CSAT la care participă premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. &Ic
Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri și aliați europeni
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din țări partenere și aliate, subiectele majore abordate cu aceștia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, și protejarea libertății de navigație și a rutelor comerciale esențiale pentru
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion - numită director de cabinet al premierului
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar
Neculăescu, convorbire cu omologul lituanian: România și Lituania vor deveni și mai apropiate pe Flancul Estic al NATO
Marea Neagră și Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România și Lituania vor deveni în această zonă și mai apropiate și mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Șeful diplomației române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omolo
Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație
Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de
Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică
România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români







