logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Tăriceanu, despre postul de procuror şef european: Rolul principal al lui Kovesi ar fi să ne blocheze accesul la fondurile europene

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, afirmă că în cazul în care România ar obţine, prin Laura Codruţa Kovesi, postul de procuror şef european, acest lucru ar reprezenta, de fapt, "un măr otrăvit", întrucât fosta şefă a DNA ar urma să aibă ca "rol principal" blocarea accesului la fonduri europene pentru ţara noastră.

"Constatare: ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă. După împărţirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania şi Franţa în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensaţie, şansele de a avea postul de procuror şef european pentru Laura Kovesi.Dincolo de faptul că Vestul nu îmi pare deloc interesat în acest moment în a acorda 'compensaţii' Estului, ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post - presupunând că l-am obţine - nu e, de fapt, un măr otrăvit. Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene. Cu alte cuvinte, UE ne-ar da cu o mână şi ne-ar bloca cu două", a scris Tăriceanu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

El susţine că "firme autohtone au fost lichidate prin suspectarea şi anchetarea la nesfârşit a patronilor ori a managerilor".

"Să reamintim cum a fost capitalul românesc călcat efectiv pe cap şi au fost forţaţi să lase locul liber pentru investitorii străini care au avut drum presărat cu petale de flori? Aşa cum azi românii află cum au lovit în subvenţiile agricultorilor români deciziile comisarului european Dacian Julien Cioloş, mi-e să nu descoperim peste ani cum a îngropat procuroarea europeană Kovesi ce a mai rămas din capitalul românesc. Vedem unitate când e vorba să ni se ia, dar nu vedem unitate când trebuie să impunem noi ceva. Aşa îmi explic dezbaterile subţirele din spaţiul public despre ce portofoliu de comisar european ni se va acorda în acest mandat al noii Comisii Europene. Cred că mai putem prinde un post substanţial dacă vom conlucra, Guvern-Parlament-Preşedinte, şi nu ne ducem după fentă, spre bucuria altora", mai spune Tăriceanu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 10-06-2025 21:30

Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare continuă miercuri; Burnete: Azi au fost înregistrate progrese

Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare vor continua și miercuri, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, a anunțat Radu Burnete, care de la 1 iulie va fi consilier prezidențial pe probleme economice și sociale. 'Astăzi, cele patru partide au

Politic 10-06-2025 21:06

Spitalul SRI: Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este stabilă

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', este stabilă, a anunțat, marți seara, Serviciul Român de Informații. 'În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluția stării de sănătate', a prec

Viata Parlamentara 10-06-2025 18:48

Senat: Proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, adoptat

Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Au fost înregistrate 118 voturi 'pentru' și opt împotrivă. Propunerea legislativă pentru mod

Politic 10-06-2025 17:32

Președinții României și Republicii Moldova au depus coroane de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare de la Chișinău

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au depus, marți, coroane de flori la 'Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt' din Chișinău.  

Politic 10-06-2025 17:17

Miniștrii Ivan și Fechet, discuții la Praid cu experții străni și români: Prioritatea este devierea pârâului Corund

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, alături de ministrul Mediului, Mircea Fechet și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-au întâlnit marți, la Praid, cu experții străini și români care sprijină activitatea autorităților în situația de criză provocată de inundarea salinei, fiind prezentat de către aceștia un rap

Viata Parlamentara 10-06-2025 17:17

Campanie de donare de sânge, la Camera Deputaților

Cinci deputați și 48 de angajați ai Camerei Deputaților au donat, marți, sânge, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei 'Avem același sânge. Fii salvator!'. Un număr de 90 de persoane s-au înscris, marți, pentru a dona sânge, dar doar 53 au întrunit condițiile necesare procedurii.

Viata Parlamentara 10-06-2025 17:14

Parlamentarele social-democrate - inițiativă privind introducerea infracțiunii de femicid

Deputatele și senatoarele Partidului Social Democrat au anunțat, marți, lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal. 'Această inițiativă l

Viata Parlamentara 10-06-2025 17:05

Vlad Soare (ONJN): Cererile de autoexcludere a dependenților de jocuri de noroc, anulate doar la Oficiul Național

Cererile de autoexcludere din sălile de jocuri de noroc se vor putea anula doar la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, nu la operatorii de jocuri de noroc, a anunțat, marți, președintele ONJN, Vlad Cristian Soare, la o dezbatere privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc, eveniment organizat la Palatul Pa

Politic 10-06-2025 16:52

Maia Sandu: Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marți că țara sa are nevoie de sprijin din partea României pentru a combate atacurile cibernetice, în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc toamna aceasta.  

Politic 10-06-2025 16:24

Atac armat la Graz/ Nicușor Dan: Gândurile mele sunt alături de toate victimele, de poporul austriac

Președintele Nicușor Dan i-a transmis condoleanțe, marți, omologului său austriac, după atacul armat de la școala din orașul Graz. 'Condoleanțele mele, domnule președinte Alexander Van der Bellen, după atacul șocant asupra unei școli din Graz, soldat cu atât de mulți elevi morți și răniți. Gândurile mele sunt alături de toate v

Politic 10-06-2025 16:02

Nicușor Dan: E posibil ca premierul să fie desemnat săptămâna aceasta; discuțiile tehnice continuă marți și miercuri

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la Chișinău, că este posibil ca premierul să fie desemnat în această săptămână, iar discuțiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar continuă și miercuri. 'Eu ce am spus acum câteva zile - am spus că este o posibilitate desemnarea prim-ministrului î

Viata Parlamentara 10-06-2025 15:56

Ciprian Ciubuc: Îmi voi continua mandatul ca deputat suveranist independent, liber de dictatură internă

Deputatul Ciprian Ciubuc a declarat, marți, după ce a fost exclus din S.O.S. România, că își va continua mandatul ca 'deputat suveranist independent', 'liber de dictatură internă', menționând că nu a greșit cu nimic că s-a 'opus ca partidul să ajungă brelocul dnei Partid'. 'România are nevoie

Politic 10-06-2025 15:47

Nicușor Dan: Proiectul cel mai important al Republicii Moldova - aderarea la UE; aveți sprijinul nostru

România sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a subliniat, marți, la Chișinău, președintele Nicușor Dan, care s-a declarat foarte optimist că la alegerile parlamentare din toamnă cetățenii acestei țări vor păstra direcția europeană. 'Proiectul cel mai important al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europ

Politic 10-06-2025 15:31

Președintele Republicii Moldova: Mă bucur că în fruntea României avem un om care ne este prieten

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat marți faptul că în fruntea României se află 'un partener ferm' și un prieten al poporului moldovean, cum l-a numit pe omologul său, Nicușor Dan. 'Mă bucur că în fruntea României avem un partener ferm, un om care respectă Republica Moldova și care ne este

Politic 10-06-2025 15:26

Cătălin Predoiu, în urma atacului de la Graz: Condamnăm cu fermitate violența și suntem solidari cu autoritățile austriece

Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis marți un mesaj de condoleanțe, în urma atacului armat comis la o școală din orașul austriac Graz. 'Suntem întristați și transmitem condoleanțe pentru victimele tragicului atac armat din Graz, Austria. Gândurile noastre sunt alături de familiile îndurerate și de poporul