Comunicat de presă - Garda de Coastă Constanța
Motor de barcă, în valoare de 20.000 lei, căutat de autoritățile din Suedia, depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, un motor de barcă, semnalat ca fiind bun căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia.
În data de 08.06.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune specifică în zona de competență, pe linia prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.
Astfel, pe raza localității Sulina, colegii noștri au verificat o ambarcațiune care aparținea unui cetățean român, în vârstă de 56 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că motorul ambarcațiunii, de 70 de c.p., este semnalat în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de către autoritățile din Suedia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar motorul în cauză, în valoare de 22.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].