Vlad Soare (ONJN): Cererile de autoexcludere a dependenților de jocuri de noroc, anulate doar la Oficiul Național
Cererile de autoexcludere din sălile de jocuri de noroc se vor putea anula doar la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, nu la operatorii de jocuri de noroc, a anunțat, marți, președintele ONJN, Vlad Cristian Soare, la o dezbatere privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc, eveniment organizat la Palatul Parlamentului.
'Urmează să dăm un ordin chiar săptămâna aceasta, nu e nevoie să avem intervenție legislativă pe acest aspect. Toate cererile de autoexcludere se vor putea anula, pentru că așa este legislația, doar la ONJN, în niciun caz la operatori', a precizat Soare.
El a subliniat că România se află într-un moment decisiv pentru lupta împotriva adicției, moment în care 'nici autoritățile, nici politicienii, nici instituțiile nu mai pot rămâne în spatele unor funcții sau unor titulaturi'.
'Este nevoie de reforme reale, care să nu fie doar prezente, ci cu adevărat funcționale, profesioniste și asumate. Nu ne mai permitem amânări. În domeniile noastre se află responsabilitatea de a transforma cifrele în soluții și speranță. În zonele de responsabilitate socială, ONJN colectează aproximativ 40 de milioane de euro. Din acești bani, 70% merg la bugetul de stat, iar 30% rămân în bugetul ONJN pentru a finanța proiecte. În acest an, inclusiv prin reportarea sumelor din anii anteriori, vom avea la dispoziție aproximativ 25 de milioane de euro pentru a face mai mult decât să supraveghem', a transmis președintele ONJN.
Vlad Cristian Soare a menționat că industria pe care o reglementează ONJN contribuie la bugetul de stat, în total, cu 2 miliarde de euro anual, iar gradul de colectare este de 90%.
'Nu ne mai permitem să pierdem timp. În urmă cu mai puțin de o lună, când am preluat mandatul în fruntea ONJN, mi-am asumat o realitate. Dependența de jocuri de noroc este o problemă reală', a conchis el.

Președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, Rareș Achiriloaie, consideră că instituirea unui sistem de asistență pentru cei dependenți de jocuri de noroc este prioritară.
'Studiile arată că oricine începe cu un comportament nesănătos de adicție la vârsta adolescenței are de două - patru ori mai multe șanse să continue acest comportament și ca adult, (...) să fie dependent toată viața. (...) În alte state, în care vedem rezultate foarte bune, cu cât copiii petrec mai mult timp cu familia, inclusiv în weekend, cu atât mai mult vedem o comunitate care nu are dependențe și nu are aceste probleme sociale pe termen lung', a spus Achiriloaie.
Prezentă la dezbatere, Alina Gorghiu (PNL), fost ministru al Justiției, a afirmat că aproximativ 100 de persoane depun zilnic la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc cereri de autoexcludere.
'Statul român își poate permite un număr de centre pentru a ajuta tinerii și persoanele adulte din România. Persoanele dependente au dreptul la un serviciu public de calitate de la statul român ca să scape de această dependență, de servicii publice plătite din bani publici sau din fonduri europene. (...) S-a ajuns cam la 100 de cereri de autoexcludere pe zi depuse la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Asta înseamnă că oamenii conștientizează problema. (...) E clar că numărul persoanelor care se luptă cu dependența de jocuri de noroc este mult mai mare decât cel pe care îl vehiculăm în spațiul public. Probabil că acea cifră de 100.000 de persoane (...) să fie mult mai mare decât vorbim între noi', a detaliat Alina Gorghiu.
Ea a opinat că 'este timpul' să fie concretizat soluții, pentru tratarea persoanelor dependente.

Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, a subliniat că adicțiile, în general, intră în sfera sănătății mintale, iar fenomenul trebuie abordat cu calm, făcându-se diferența între dependența de substanțe psihoactive și cea de mediul online.
'Oamenii care sunt dependenți de jocuri de noroc trebuie atrași cu încredere și cu calm. Până nu demult, în România, dependențele pentru droguri erau abordate greșit. Pe de altă parte, trebuie să facem diferența între dependența de substanțe și dependența de mediul online. Aici este o dependență nu doar pentru copii, este pentru toată lumea. Prima măsură este ca noi, legislativul, să blocăm aceste reclame. Revenind la adicția de jocuri de noroc pentru copii, aceste jocuri ajung la ei prin mecanismele de promovare. Prevenția pentru adicția jocurilor de noroc trebuie să înceapă cu blocarea acestor reclame care atrag copiii. (...) Noi tratăm efectul, dar oare tratăm și cauza? Discuțiile sunt multiple, dar ca să putem rezolva problema trebuie tratată cu calm', a explicat Rogobete.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Comisia pentru cultură și media din Senat și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor au organizat, marți, o masă rotundă privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc. AGERPRES/(A - redactor: Sorinel Peneș, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









