Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare continuă miercuri; Burnete: Azi au fost înregistrate progrese

Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare vor continua și miercuri, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, a anunțat Radu Burnete, care de la 1 iulie va fi consilier prezidențial pe probleme economice și sociale.
'Astăzi, cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese. Discuțiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcții și obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate. Discuțiile vor continua și mâine, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, urmând apoi abordarea măsurilor de creștere a veniturilor bugetare', a scris Burnete pe pagina sa de Facebook.
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la Chișinău, că discuțiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar nu sunt într-un blocaj.
'Reprezentanții partidelor au avut discuții tehnice în care au identificat (...) vreo 60 - 80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului pe care le-au listat, la unele s-a calculat impactul bugetar. Ieri a fost o discuție politică pe acest set de măsuri și pe celelalte care sunt cumva mult mai simplu de agreat pe domeniile corespunzând celorlalte ministere și, în urma discuției de ieri, s-a considerat că este corect ca ele să continue într-o formă în care să fie și reprezentantul politic, adică liderul de partid, și tehnic și pe partea economică pentru ca politicul să înțeleagă mai bine. Nu este un blocaj, e o discuție tehnică cu efecte evident, care continuă azi și mâine', a precizat Nicușor Dan. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MAE - Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Suspendarea temporară a circulației rutiere pe Podul Giurgiu-Ruse, joi și vineri
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 12 iunie, ora 20:00 - 13 iunie, ora 4:00, autoritățile din țara vecină vor aplica măsura suspendării temporare a circulației rutiere pe Podul Ruse - Giurgiu pentru toate categoriile de autovehicule.
Ședință de guvern - Modificări în finanțarea proiectelor culturale, exproprieri de imobile private pentru drumuri
Guvernul va aproba, în ședința de joi, prin hotărâre, un amendament la Acordul cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea proiectului privind finalizarea construcției, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, document semnat în 2007, în sensul
Nicușor Dan, discuții cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Odesa, cu reprezentanții comunității românești din sudul Ucrainei, pe care i-a asigurat că România 'le rămâne aproape prin dialog constant, acțiuni concrete și susținere instituțională'. 'Astăzi, la Odesa, am avut o discuție foarte bună cu reprezentanții comunități
MAE - Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Suspendarea temporară a circulației rutiere pe Podul Giurgiu-Ruse, joi și vineri
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 12 iunie, ora 20:00 - 13 iunie, ora 4:00, autoritățile din țara vecină vor aplica măsura suspendării temporare a circulației rutiere pe Podul Ruse - Giurgiu pentru toate categoriile de autovehicule.
Constanța/Huțucă (PNL), după ce primarul i-a cerut viceprimarului demisia: Discuția trebuia purtată inițial la partid
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, face apel la rațiune după ce, miercuri, primarul liberal al municipiului reședință, Vergil Chițac, i-a cerut public demisia din funcție viceprimarului Ionuț Rusu, care face parte din același partid. Anunțul a fost făcut de Chițac într-o conferință de presă organizată de Clubul Sportiv
Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est/ Nicușor Dan: Trebuie să fim fermi în denunțarea acțiunilor Rusiei
Odesa - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a cerut fermitate, miercuri, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, în denunțarea acțiunilor Rusiei, care folosește 'strategii de amânare și sabotare a procesului de pace'. El a arătat că 'singurul limbaj pe care Rusia îl
Ministrul Muncii: Vrem să ajutăm persoanele vulnerabile, după încetarea plafonării la energie; propunere - tichet de 71 lei/lună
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, afirmă că se lucrează la o modalitate de sprijinire a persoanelor vulnerabile după încetarea, la 1 iulie, a plafonării prețurilor la energie, iar în acest moment există ca propunere introducerea unui tichet de 71 de lei pe lună. 'Astăzi, când discutăm, suntem într-o fază matu
MAE: SUA nu au notificat partea română în legătură cu relocarea unor cetățeni români de pe teritoriul american
Statele Unite ale Americii nu au notificat partea română în legătură cu intenții de relocare a unor cetățeni români de pe teritoriul american în alte instituții, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'România și SUA au un parteneriat activ de cooperare în materie de securitate dezvoltat pe parc
USR: Președinta ANAF - chemată la Comisia de buget a Camerei Deputaților să explice pierderile provocate de evaziunea fiscală
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a aprobat audierea președintei ANAF, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, au anunțat, miercuri, într-un comunicat, reprezentanții Uniunii Salvați România (USR). Conform sursei citate, solicitarea în acest sens a fost formulată de deputatul USR Cezar Drăgoescu și adopta
Senat: Procedura de alegere a unui judecător la CCR, declanșată
Biroul permanent al Senatului a declanșat, miercuri, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională din partea acestui for legislativ, termenul de depunere a candidaturilor fiind 20 iunie. Candidații vor fi audiați de Comisia juridică pe 23 iunie, în aceeași zi urmând să fie votat și numit în plenul Senatului
Cameră: Mandatul judecătorului CCR Varga Attila expiră; votul pentru numirea noului judecător - în 25 iunie
Curtea Constituțională a României (CCR) a informat, miercuri, conducerea Camerei Deputaților privind expirarea în data de 12 iulie a mandatului judecătorului Varga Attila, iar Biroul permanent a decis calendarul numirii unui nou judecător, votul în plen urmând să aibă loc în data de 25 iunie. 'Vă informăm că,
Csoma Botond (UDMR): În acest moment, trebuie să avem o largă majoritate parlamentară
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a afirmat, miercuri, că ar trebui să se formeze un Guvern cu 'o largă' majoritate parlamentară din partidele cu orientare pro-europeană. Întrebat la Parlament dacă un Guvern fără USR ar fi posibil, în condițiile în care lideri PSD au avansat în ultimele zile acest scenariu, el a susținut c
Camera Deputaților: 2026 - Anul 'Nadia Comăneci'
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care instituie anul 2026 drept Anul 'Nadia Comăneci'. Potrivit proiectului, adoptat cu unanimitate de voturi, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada
Camera Deputaților/Măsuri de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei, discursului instigator la ură în mediul online - adoptate
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler. Deputații au adoptat, cu 199 de voturi 'pentru', 99
Peiu (AUR): Pare aproape imposibil de convenit asupra unui guvern; singura soluție - alegeri anticipate
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că 'singura soluție' la problemele economice ale țării sunt alegerile anticipate, apreciind că 'pare aproape imposibil' de convenit asupra unui guvern 'care să facă ceva' pentru reechilibrarea bugetului statului. 'Se pare că lipsește liantul natural între cele