Senat: Cererea DNA în cazul lui Florian Bodog - luni, pe ordinea de zi a Biroului permanent

Biroul permanent (BP) al Senatului ia în discuţie, luni, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, suspectat de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie legate de modalitatea în care ar fi angajat o consilieră în perioada mandatului său.
Ulterior, BP va înainta cererea Comisiei juridice pentru formularea unui punct de vedere, care va fi transmis plenului Senatului.
DNA a transmis, joi, un comunicat de presă în care arată că procurorii DNA "desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului".
Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său. AGERPRES /(AS-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare continuă miercuri; Burnete: Azi au fost înregistrate progrese
Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare vor continua și miercuri, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, a anunțat Radu Burnete, care de la 1 iulie va fi consilier prezidențial pe probleme economice și sociale. 'Astăzi, cele patru partide au
Spitalul SRI: Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este stabilă
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', este stabilă, a anunțat, marți seara, Serviciul Român de Informații. 'În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluția stării de sănătate', a prec
Senat: Proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, adoptat
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Au fost înregistrate 118 voturi 'pentru' și opt împotrivă. Propunerea legislativă pentru mod
Președinții României și Republicii Moldova au depus coroane de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au depus, marți, coroane de flori la 'Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt' din Chișinău.
Miniștrii Ivan și Fechet, discuții la Praid cu experții străni și români: Prioritatea este devierea pârâului Corund
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, alături de ministrul Mediului, Mircea Fechet și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-au întâlnit marți, la Praid, cu experții străini și români care sprijină activitatea autorităților în situația de criză provocată de inundarea salinei, fiind prezentat de către aceștia un rap
Campanie de donare de sânge, la Camera Deputaților
Cinci deputați și 48 de angajați ai Camerei Deputaților au donat, marți, sânge, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei 'Avem același sânge. Fii salvator!'. Un număr de 90 de persoane s-au înscris, marți, pentru a dona sânge, dar doar 53 au întrunit condițiile necesare procedurii.
Parlamentarele social-democrate - inițiativă privind introducerea infracțiunii de femicid
Deputatele și senatoarele Partidului Social Democrat au anunțat, marți, lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal. 'Această inițiativă l
Vlad Soare (ONJN): Cererile de autoexcludere a dependenților de jocuri de noroc, anulate doar la Oficiul Național
Cererile de autoexcludere din sălile de jocuri de noroc se vor putea anula doar la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, nu la operatorii de jocuri de noroc, a anunțat, marți, președintele ONJN, Vlad Cristian Soare, la o dezbatere privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc, eveniment organizat la Palatul Pa
Maia Sandu: Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marți că țara sa are nevoie de sprijin din partea României pentru a combate atacurile cibernetice, în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc toamna aceasta.
Atac armat la Graz/ Nicușor Dan: Gândurile mele sunt alături de toate victimele, de poporul austriac
Președintele Nicușor Dan i-a transmis condoleanțe, marți, omologului său austriac, după atacul armat de la școala din orașul Graz. 'Condoleanțele mele, domnule președinte Alexander Van der Bellen, după atacul șocant asupra unei școli din Graz, soldat cu atât de mulți elevi morți și răniți. Gândurile mele sunt alături de toate v
Nicușor Dan: E posibil ca premierul să fie desemnat săptămâna aceasta; discuțiile tehnice continuă marți și miercuri
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la Chișinău, că este posibil ca premierul să fie desemnat în această săptămână, iar discuțiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar continuă și miercuri. 'Eu ce am spus acum câteva zile - am spus că este o posibilitate desemnarea prim-ministrului î
Ciprian Ciubuc: Îmi voi continua mandatul ca deputat suveranist independent, liber de dictatură internă
Deputatul Ciprian Ciubuc a declarat, marți, după ce a fost exclus din S.O.S. România, că își va continua mandatul ca 'deputat suveranist independent', 'liber de dictatură internă', menționând că nu a greșit cu nimic că s-a 'opus ca partidul să ajungă brelocul dnei Partid'. 'România are nevoie
Nicușor Dan: Proiectul cel mai important al Republicii Moldova - aderarea la UE; aveți sprijinul nostru
România sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a subliniat, marți, la Chișinău, președintele Nicușor Dan, care s-a declarat foarte optimist că la alegerile parlamentare din toamnă cetățenii acestei țări vor păstra direcția europeană. 'Proiectul cel mai important al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europ
Președintele Republicii Moldova: Mă bucur că în fruntea României avem un om care ne este prieten
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat marți faptul că în fruntea României se află 'un partener ferm' și un prieten al poporului moldovean, cum l-a numit pe omologul său, Nicușor Dan. 'Mă bucur că în fruntea României avem un partener ferm, un om care respectă Republica Moldova și care ne este
Cătălin Predoiu, în urma atacului de la Graz: Condamnăm cu fermitate violența și suntem solidari cu autoritățile austriece
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis marți un mesaj de condoleanțe, în urma atacului armat comis la o școală din orașul austriac Graz. 'Suntem întristați și transmitem condoleanțe pentru victimele tragicului atac armat din Graz, Austria. Gândurile noastre sunt alături de familiile îndurerate și de poporul