Dăncilă: Sunt multe etnii în Delta Dunării care convieţuiesc împreună; un exemplu pentru multe zone

Premierul Viorica Dăncilă a apreciat, sâmbătă, la Sulina, armonia în care convieţuiesc oamenii din Delta Dunării, deşi fac parte din diverse minorităţi, şi a afirmat că sunt "un exemplu pentru multe zone din ţară".
"Aici, oamenii sunt foarte calzi. Este un loc izolat. Vara sunt foarte mulţi turişti, dar iarna e pustiu. Sunt doar localnicii, dar au aceeaşi căldură. Sunt multe etnii, ucraineni, lipoveni, greci care convieţuiesc împreună şi sunt un exemplu pentru multe zone din ţară", a declarat premierul.
Dăncilă a participat la Festivalul borşului pescăresc organizat de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), ai cărei reprezentanţi s-au întrecut în prepararea mâncărurilor pe bază de peşte.
"Este o acţiune tradiţională organizată de UUR care reuneşte etnicii ucraineni din peste opt judeţe din ţară şi din Ucraina. E o acţiune care dă posibilitatea ucrainenilor de aici să-şi păstreze tradiţiile şi să arate şi populaţiei majoritare cultura minorităţii ucrainene", a declarat pentru AGERPRES preşedintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav-Petreţchi.
În timpul vizitei la Festivalul borşului pescăresc din Sulina, premierul Viorica Dăncilă a gustat preparate pregătite de participanţi şi a făcut fotografii cu aceştia.
Deplasarea premierului în oraşul Sulina s-a încheiat pe plaja de la Marea Neagră.
"Plaja a rămas la fel. Nu sunt foarte multe construcţii, dar poate că tocmai ăsta este farmecul aici, la Sulina. Îmi place foarte mult. Este locul unde am copilărit", a afirmat premierul Dăncilă.
Pe plaja de la Marea Neagră, premierul şi miniştrii care au însoţit-o au fost întâmpinaţi de copiii participanţi la programul guvernamental ARC care pictau pasarela către mare.
De altfel, premierul Viorica Dăncilă a apreciat talentul copiilor şi în atelierele de pictură din tabăra din Sulina.
"Pun foarte mult suflet în picturi şi acest lucru este foarte important pentru noi. Dorim să plece cu amintiri frumoase de aici şi să aibă dorinţa de a se întoarce în România", a declarat premierul la finalul ceremoniei de deschidere a programului ARC, în timp ce vizita atelierele de pictură la care participă copiii prezenţi în tabăra din oraşul Sulina.
Înainte de a ieşi din centrul de agrement, Dăncilă a jucat tenis de masă cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Premierul a vizitat apoi terenul de fotbal din tabără, iar miniştrii prezenţi la eveniment au jucat fotbal.
În timpul vizitei, premierul a afirmat că au fost făcute modificări la OUG 114 din 2018 "acolo unde lucrurile nu funcţionează bine".
"Am spus de prima dată că vom da dovadă de flexibilitate pe ordonanţa 114. Pe diferite domenii care au fost incluse în această ordonanţă am făcut modificări acolo unde lucrurile nu funcţionează bine, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu partenerii sociali. Suntem deschişi să facem noi modificări în alte domenii", a afirmat premierul Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a deschis, sâmbătă dimineaţa, la Sulina, programul guvernamental ARC, care găzduieşte în acest an un număr record de participanţi, peste 3.000 de copii din comunităţile de români din afara graniţelor, evenimentul fiind organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi de Ministerul Tineretului şi Sportului. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare continuă miercuri; Burnete: Azi au fost înregistrate progrese
Discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare vor continua și miercuri, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, a anunțat Radu Burnete, care de la 1 iulie va fi consilier prezidențial pe probleme economice și sociale. 'Astăzi, cele patru partide au
Spitalul SRI: Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este stabilă
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', este stabilă, a anunțat, marți seara, Serviciul Român de Informații. 'În acest moment, pacientul este stabil. Nu s-a schimbat nimic în evoluția stării de sănătate', a prec
Senat: Proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, adoptat
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Au fost înregistrate 118 voturi 'pentru' și opt împotrivă. Propunerea legislativă pentru mod
Președinții României și Republicii Moldova au depus coroane de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au depus, marți, coroane de flori la 'Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt' din Chișinău.
Miniștrii Ivan și Fechet, discuții la Praid cu experții străni și români: Prioritatea este devierea pârâului Corund
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, alături de ministrul Mediului, Mircea Fechet și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-au întâlnit marți, la Praid, cu experții străini și români care sprijină activitatea autorităților în situația de criză provocată de inundarea salinei, fiind prezentat de către aceștia un rap
Campanie de donare de sânge, la Camera Deputaților
Cinci deputați și 48 de angajați ai Camerei Deputaților au donat, marți, sânge, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei 'Avem același sânge. Fii salvator!'. Un număr de 90 de persoane s-au înscris, marți, pentru a dona sânge, dar doar 53 au întrunit condițiile necesare procedurii.
Parlamentarele social-democrate - inițiativă privind introducerea infracțiunii de femicid
Deputatele și senatoarele Partidului Social Democrat au anunțat, marți, lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal. 'Această inițiativă l
Vlad Soare (ONJN): Cererile de autoexcludere a dependenților de jocuri de noroc, anulate doar la Oficiul Național
Cererile de autoexcludere din sălile de jocuri de noroc se vor putea anula doar la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, nu la operatorii de jocuri de noroc, a anunțat, marți, președintele ONJN, Vlad Cristian Soare, la o dezbatere privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc, eveniment organizat la Palatul Pa
Maia Sandu: Avem nevoie de sprijin ca să respingem atacurile cibernetice
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marți că țara sa are nevoie de sprijin din partea României pentru a combate atacurile cibernetice, în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc toamna aceasta.
Atac armat la Graz/ Nicușor Dan: Gândurile mele sunt alături de toate victimele, de poporul austriac
Președintele Nicușor Dan i-a transmis condoleanțe, marți, omologului său austriac, după atacul armat de la școala din orașul Graz. 'Condoleanțele mele, domnule președinte Alexander Van der Bellen, după atacul șocant asupra unei școli din Graz, soldat cu atât de mulți elevi morți și răniți. Gândurile mele sunt alături de toate v
Nicușor Dan: E posibil ca premierul să fie desemnat săptămâna aceasta; discuțiile tehnice continuă marți și miercuri
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, la Chișinău, că este posibil ca premierul să fie desemnat în această săptămână, iar discuțiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar continuă și miercuri. 'Eu ce am spus acum câteva zile - am spus că este o posibilitate desemnarea prim-ministrului î
Ciprian Ciubuc: Îmi voi continua mandatul ca deputat suveranist independent, liber de dictatură internă
Deputatul Ciprian Ciubuc a declarat, marți, după ce a fost exclus din S.O.S. România, că își va continua mandatul ca 'deputat suveranist independent', 'liber de dictatură internă', menționând că nu a greșit cu nimic că s-a 'opus ca partidul să ajungă brelocul dnei Partid'. 'România are nevoie
Nicușor Dan: Proiectul cel mai important al Republicii Moldova - aderarea la UE; aveți sprijinul nostru
România sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a subliniat, marți, la Chișinău, președintele Nicușor Dan, care s-a declarat foarte optimist că la alegerile parlamentare din toamnă cetățenii acestei țări vor păstra direcția europeană. 'Proiectul cel mai important al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europ
Președintele Republicii Moldova: Mă bucur că în fruntea României avem un om care ne este prieten
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat marți faptul că în fruntea României se află 'un partener ferm' și un prieten al poporului moldovean, cum l-a numit pe omologul său, Nicușor Dan. 'Mă bucur că în fruntea României avem un partener ferm, un om care respectă Republica Moldova și care ne este
Cătălin Predoiu, în urma atacului de la Graz: Condamnăm cu fermitate violența și suntem solidari cu autoritățile austriece
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis marți un mesaj de condoleanțe, în urma atacului armat comis la o școală din orașul austriac Graz. 'Suntem întristați și transmitem condoleanțe pentru victimele tragicului atac armat din Graz, Austria. Gândurile noastre sunt alături de familiile îndurerate și de poporul