Trump va ataca 'organizațiile globaliste' la ONU (purtătoare de cuvânt)
Donald Trump va ataca marți, în discursul său la Adunarea Generală a ONU, 'organizațiile globaliste' care au 'subminat ordinea mondială', a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, relatează AFP. Președintele SUA va avea, de asemenea, discuții bilaterale la New York cu omologii săi ucrainean și argentinian, pe lângă o înt
R. Moldova: 74 de arestări înaintea alegerilor; autoritățile afirmă că au destructurat o rețea de sabotaj a spionajului militar rus
Forțele de securitate din Republica Moldova au arestat luni 74 de persoane după efectuarea a peste 250 de percheziții, acțiuni în urma cărora, potrivit unui consilier al președintei Maia Sandu, a fost destructurată o rețea de sabotaj instruită în Serbia de serviciul rus de informații militare GRU pentru desfășurarea unor operațiuni de destabilizare odată
Proteste pro-palestiene în Italia: Zeci de răniți, arestări, greve, porturi și șosele blocate
Manifestațiile desfășurate luni în Italia împotriva ofensivei militare israeliene în Fâșia Gaza au degenerat în confruntări între protestatari și poliție la Milano și în alte orașe, în timp ce zeci de mii de persoane au mărșăluit la Roma, iar porturi italiene au fost blocate de lucrătorii acestora, relatează agențiile R
Hamas difuzează o înregistrare video cu un ostatic israeliano-german ținut captiv în Gaza
Aripa armată a Hamas a publicat luni o înregistrare video cu un ostatic germano-israelian răpit în timpul atacului sângeros în Israel al mișcării islamiste palestiniene din 7 octombrie 2023 care a declanșat războiul din Fâșia Gaza, relatează AFP. Identificat de Forumul Familiilor Ostatice ca fiind Alon Ohel, &icir
Maia Sandu: Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi periculoase pentru țară și întreaga regiune
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a atras atenția luni, într-un discurs la Chișinău, că 'dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi directe și periculoase pentru țara noastră și pentru întreaga regiune' și 'toți moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat'. 'Dragi moldoveni, de acasă și
Ungaria: Aderarea Ucrainei la UE va falimenta Ungaria și Europa, crede Viktor Orban
Ungaria nu dorește intrarea Uniunii Europene în război, așadar nu susține aderarea Ucrainei la UE, care ar falimenta Ungaria și toată Europa, a afirmat luni premierul ungar Viktor Orban, într-un discurs la deschiderea sesiunii de toamnă a parlamentului de la Budapesta, potrivit agenției MTI. 'Toamna aceasta Ungaria va trebui să
R. Moldova: Peste 250 de percheziții înainte de alegeri, inclusiv în închisori, pentru a preveni 'acțiuni destabilizatoare' ale Rusiei
Forțele de securitate din Republica Moldova au anunțat că au efectuat luni peste 250 de percheziții în cadrul unui dosar penal pentru 'pregătirea de tulburări masive și acțiuni destabilizatoare' din partea Rusiei la alegerile legislative ce vor avea loc duminică, relatează agențiile Reuters și EFE. Peste o sută de persoane au fost vizate de acest
Polonia, dispusă să doboare drone sau avioane rusești, dar numai în situații clare și cu susținerea NATO
Premierul polonez Donald Tusk a declarat luni că țara sa este dispusă să ia 'orice decizie' pentru doborârea unor ținte aeriene ce ar putea reprezenta o amenințare, cum ar fi avioane sau drone rusești, dar numai în situații clare de încălcare de către acestea a spațiului aerian polonez și numai dacă există un sprijin unanim din partea aliați
Putin îi propune lui Trump un acord temporar de control al armelor nucleare care ar prelungi statu-quo-ul cu un an
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că este pregătit să extindă cu un an ultimul tratat de control al armelor dintre Washington și Moscova, care limitează numărul de arme nucleare deținute de fiecare parte, dacă omologul său american Donald Trump va face același lucru, relatează Reuters. Noul Tratat de Reducere a Armelor Strategice
Șeful organizației pentru energie nucleară din Iran în vizită la Moscova pentru a semna acorduri de cooperare
Șeful organizației pentru energie atomică din Iran, Mohammad Eslami, se află la Moscova pentru discuții, a informat luni o agenție de știri iraniană, în timp ce ONU ia în considerare reimpunerea de sancțiuni regimului de la Teheran din cauza programului său nuclear, informează Reuters. Vineri, Consiliul de Securitate al ONU, format
Fostul disident sovietic Serghei Hodorovici a murit la Paris la vârsta de 85 de ani
Fostul disident sovietic Serghei Hodorovici, închis în anii 1980 pentru gestionarea unui fond clandestin de sprijin pentru prizonierii de conștiință, a murit duminică la Paris, la vârsta de 85 de ani, a anunțat luni familia sa pentru AFP. Serghei Hodorovici a fost condamnat în 1983 și trimis în lagărul de prizonieri Norilsk din no
Siria: Primele alegeri parlamentare după înlăturarea președintelui Bashar al-Assad vor avea loc pe 5 octombrie
Primele alegeri legislative din Siria după înlăturarea președintelui Bashar al-Assad sunt programate oficial să se desfășoare pe 5 octombrie, relatează luni dpa. Informația a fost publicată duminică de agenția de știri oficială SANA, care a citat Comisia Electorală Supremă din Siria. Rămâne neclar însă modul în care se va
Israelul a întărit prezența militară pe toate fronturile pentru Anul Nou evreiesc
Armata israeliană a anunțat luni că a întărit toate fronturile sale de luptă cu forțe aeriene, terestre și navale pe parcursul sărbătoririi Anului Nou evreiesc, relatează Reuters. La începutul acestui an, presa israeliană a scris că armata a pus capăt îndelungatei practici de a acorda permisii la nivel de unitate în timpul sărbătorilor.
NATO discută marți încălcarea spațiului aerian al Estoniei de către Rusia
Ambasadorii celor 32 de state membre ale NATO se vor reuni marți la Bruxelles, la cererea Estoniei, pentru a discuta încălcarea spațiului aerian al acestei țări de către Rusia, a declarat luni agenției France Presse un oficial al alianței. Estonia a convocat reprezentanții aliaților la consultări conform Articolului 4 din Tratatul NATO,
Țările NATO agravează tensiunile prin acuzațiile lor 'nefondate', susține Kremlinul
Kremlinul a acuzat luni țările membre ale NATO că agravează tensiunile prin acuzațiile lor ''nefondate'' conform cărora Rusia a încălcat spațiul aerian al unor state din Alianța Nord-Atlantică, informează AFP. ''Considerăm aceste declarații ca nule, nefondate și înscriindu-se în continuitatea unei poli



