logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă activitățile pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor. Astfel, la data de 5 noiembrie a.c., în baza Planului de acțiune comun pentru creșterea gradului de siguranță școlară, polițiștii au acționat în municipiul Călărași pentru menținerea ordinii și siguranței publice în incinta și în zona unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea faptelor de violență și reducerea riscului de victimizare a elevilor.

Totodată, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat activități educativ-preventive la Școala Gimnazială 'Nicolae Titulescu' și Școala Gimnazială 'Constantin Brâncoveanu' din municipiul Călărași, având ca obiectiv formarea, încă de la vârste fragede, a unor conduite preventive, prudente și responsabile în circulația pe drumurile publice, indiferent de calitatea participanților la trafic: pietoni, bicicliști, conducători de mopede, utilizatori de trotinete electrice sau conducători de autovehicule.

De asemenea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași au desfășurat activități preventive la Liceul 'Danubius' și la Grădinița cu Program Normal nr. 10 din municipiul Călărași.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Perișoru și la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Ștefan Vodă, iar polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Modelu au desfășurat activități educativ-preventive la Școala Gimnazială nr. 2 din comuna Borcea.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu elevii despre prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului, combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea faptelor de violență, precum și importanța frecventării cursurilor școlare. Totodată, au fost prezentate materiale video și informative, inclusiv în cadrul campaniei 'Tăcerea e tot violență, vocea ta e soluția', prin care s-a urmărit conștientizarea riscurilor și încurajarea adoptării unui comportament responsabil. De asemenea, elevilor le-a fost prezentată profesia de polițist.

Polițiștii vor continua astfel de demersuri preventive, în vederea consolidării unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și a dezvoltării unui comportament responsabil în rândul elevilor.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.