Comunicat de presă - Poliția Română
În urma celor 65 de percheziții domiciliare efectuate, la data de 3 noiembrie 2026, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, la datele de 3 și 4 noiembrie 2026, a fost dispusă reținerea a 8 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor.
Totodată, față de alte 4 persoane, au fost puse în aplicare mandate europene de arestare, emise de către autoritățile judiciare belgiene.
Pe parcursul perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe seturi de plăcuțe de înmatriculare false, aproximativ 77.000 de euro, 61.000 de lei și 3.000 de lire sterline, 22 de paleți ce conțin piese auto, 32 de paleți ce conțin produse cosmetice, 21 de paleți conținând 847 de saci cu detergent pudră de 15 kilograme, 19 paleți conținând 1.710 saci cu detergent pudră de 10 kilograme, 396 de saci cu detergent pudră de 7 kilograme, 440 de pungi cu detergent de 4 și 1,5 kilograme, 660 de cutii cu capsule de detergent, peste 6.000 de flacoane cu șampon și balsam pentru păr, 130 de bucăți detergent de vase, 137 de bax-uri cu băuturi răcoritoare, 4 laptopuri, mai multe sigilii, precum și alte mijloace de probă.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea formulată de către procurori și a dispus arestarea preventivă a două dintre persoane. Față de alte șase persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești au luat măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmilor inspectoratelor de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița, Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Link știre inițială - https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/grup-infractional-organizat-specializat-in-inselaciuni-fals-si-spalarea-banilor-destructurat-de-politisti-si-procurori
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.