Kremlinul reacționează cu prudență la remarcile lui Trump privind reluarea testelor nucleare
Kremlinul a reacționat joi cu prudență la remarcile președintelui american Donald Trump despre reluarea testelor nucleare de către SUA, afirmând că Rusia nu a efectuat teste nucleare, dar că Moscova va urma exemplul dacă Washingtonul o va face, potrivit Reuters.
Donald Trump a ordonat joi armatei SUA să reia imediat testarea armelor nucleare, după o pauză de 33 de ani, cu câteva minute înainte de întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping la Busan, în Coreea de Sud.
Din cauza 'programelor de teste ale altor țări', Statele Unite vor începe testarea 'pe picior de egalitate', a anunțat Trump într-o postare pe rețeaua sa socială Truth Social.
'Președintele Trump a menționat în declarația sa că alte țări sunt angajate în testarea armelor nucleare. Până acum, nu știam că cineva efectuează astfel de teste', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferința sa de presă zilnică.
Rusia, a spus el, nu a primit nicio notificare prealabilă din partea Statelor Unite cu privire la o schimbare a poziției Washingtonului în privința testelor nucleare.
Întrebat dacă Kremlinul consideră că remarcile lui Trump au declanșat o nouă cursă a înarmării nucleare, Peskov a răspuns: 'Nu chiar'.
În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că testul rusesc cu racheta de croazieră Burevestnik din 21 octombrie și cel cu torpila nucleară Poseidon din 28 octombrie nu au fost, în niciun caz, teste cu arme nucleare.
Peskov și-a exprimat totodată încrederea că 'informația a fost transmisă corect președintelui Trump'.
'Rusia este o țară suverană și are dreptul să ia decizii suverane. Toate țările se preocupă să-și dezvolte sistemele de apărare și acesta nu reprezintă un test nuclear', a insistat el, potrivit EFE.
Putin, a cărui țară dispune de cel mai mare arsenal nuclear din lume, a afirmat în repetate rânduri că, dacă o țară testează o armă nucleară, și Rusia va face la fel.
'Vreau să reamintesc declarația președintelui Putin, reiterată de nenumărate ori: dacă cineva se abate de la moratoriu, Rusia va acționa în consecință', a spus Peskov.
Rusia postsovietică nu a testat niciodată o armă nucleară. Uniunea Sovietică a efectuat ultimul test în 1990, SUA în 1992, iar China în 1996. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ













