Italia: Întâlnirea cu 'vestele galbene' franceze a fost 'deplin legitimă' afirmă Di Maio
Vicepremierul italian Luigi Di Maio şi-a apărat joi dreptul de a se fi întâlnit luni cu reprezentanţi ai 'vestelor galbene' franceze, gest denunţat de Paris ca 'o nouă provocare inacceptabilă' din partea unor responsabili italieni, transmit dpa şi AFP. 'Preşedintele (francez Emmanuel) Macron a atacat de mai multe ori guver
Militarii americani anunţă că sunt gata să protejeze diplomaţii din Venezuela
Forţele armate ale SUA sunt pregătite să protejeze personalul diplomatic american şi sediile acestuia din Venezuela, a declarat joi amiralul Craig Feller, citat de Reuters. Feller, şeful Comandamentului de Sud al Statelor Unite, care are în subordine forţele americane din America de Sud, a precizat în cadrul unei audieri a comisiei pentru serviciil
Elveţia promite 150.000 de franci celor care vor pirata votul său electronic
Elveţia a lansat joi o provocare hackerilor care vor reuşi să pirateze sistemul său de vot electronic de nouă generaţie, oferind ca premiu o recompensă în valoare totală de 150.000 de franci elveţieni (aproximativ 132.000 de euro), potrivit France Presse. Cancelaria federală anunţă că un fals scrutin va fi organizat din 25 februarie până în 2
Federica Mogherini reia apelul la o soluţie paşnică la criza din Venezuela pentru evitarea haosului
Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a reluat joi un apel la o soluţie politică şi paşnică la criza crescândă din Venezuela, în deschiderea unei reuniuni a Grupului de contact internaţional din Uruguay, relatează agenţia Reuters. Potrivit lui Mogherini, o astfel de soluţie este singura cale pentru evitarea în continuare a haosului &ic
May promite să ducă la îndeplinire Brexit-ul la timp; Tusk nu întrevede încă un progres
Prim-ministrul britanic Theresa May a promis joi, după întâlnirile avute la Bruxelles cu oficiali ai Uniunii Europene, să ducă la îndeplinire Brexit-ul, în pofida eşecului de a obţine garanţii asupra modificărilor-cheie pe care le solicita pentru acordul de retragere a Marii Britanii din UE, transmite dpa. 'Sarcina mea este să livre
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, atrage atenţia că un Brexit fără acord ar fi o "catastrofă"
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, atrage atenţia asupra consecinţelor catastrofice ale unui Brexit fără acord, în urma unor discuţii la Bruxelles cu premierul britanic Theresa May, relatează DPA. "Suntem foarte îngrijoraţi. Suntem la doar câteva săptămâni distanţă de o catastrofă economică şi umană. Aceasta este
Micul dejun cu rugăciune naţională: Donald Trump le promite credincioşilor că nu îi va dezamăgi
Cu ocazia Micului Dejun cu Rugăciune Naţională, un eveniment cu o tradiţie de peste 60 de ani, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a promis joi credincioşilor că nu îi va dezamăgi, relatează DPA. "Nu vă voi dezamăgi. Niciodată. Vă pot spune asta", şi-a început Trump discursul în faţa a 1000 de persoane adunate la eveniment
'Nu ne interesează polemica', răspunde Salvini după rechemarea ambasadorului francez
Vicepremierul italian Matteo Salvini a reacţionat joi după rechemarea la Paris a ambasadorului francez pentru consultări, dând asigurări că guvernul de la Roma nu doreşte să intre în polemic
Guy Verhofstadt: Relaţiile mai strânse după Brexit ar putea depăşi impasul referitor la ''backstop''
Uniunea Europeană (UE) este gata să aibă relaţii mai strânse cu Regatul Unit după Brexit, astfel ca mecanismul controversat de ''backstop'' (plasă de siguranţă) privind graniţa irlandeză să nu fie folosit niciodată, a declarat joi Guy Verhofstadt, negociatorul şef al Parlamentului European (PE) pentru dosarul Brexit, relatează Reuters. Ad
Ucraina interzice prin lege prezenţa observatorilor ruşi la alegerile prezidenţiale
Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul unicameral) a interzis miercuri, prin lege, prezenţa observatorilor ruşi la alegerile prezidenţiale din 31 martie, informează agenţiile de presă EFE şi Rbc Ukraina. Legea, susţinută de 232 de deputaţi, cu şase mai mult decât minimul necesar, încearcă "sa reducă riscurile şi ameninţările de ingerinţă ale Fed
SUA: Trump se declară victima unei ''hărţuiri nesfârşite''
Deveniţi majoritari în Camera Reprezentanţilor, democraţii americani intenţionează să se folosească de puternicele comisii ale acesteia, lucru pe care liderul de la Casa Albă, Donald Trump, îl vede ca o "hărţuire nesfârşită a preşedintelui", relatează AFP. "Aşadar, acum Adam Schiff (preşedintele Comisiei de Informaţii - n.r.),
Brexit: Parlamentul britanic va dezbate pe 14 februarie o moţiune; deputaţii vor putea propune din nou amendamente
Parlamentul britanic va avea pe 14 februarie încă o dezbatere pe tema Brexit-ului, în cadrul căreia vor vota o moţiune şi, la fel cum s-a procedat la dezbaterea din 29 ianuarie, deputaţii Camerei Comunelor vor putea propune amendamente la acordul de retragere pe care l-au respins pe 15 ianuarie cu o largă majoritate, relatează joi agenţia Reuters.
Venezuela: După Maduro, şi Guaido face apel la papa Francisc să medieze în criza politică
Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al ţării, a lansat joi un apel către papa Francisc să joace un rol de mediere în criza politică din ţara sa, după ce rivalul său, preşedintele Nicolas Maduro, i-a adresat o invitaţie similară suveranului pontif, transmite dpa. Vorbind la postul de ştiri italian SkyTg24, Guaido
Franţa şi-a rechemat 'pentru consultări' ambasadorul din Italia după 'atacuri' fără 'precedent' de la Roma
Franţa şi-a rechemat 'pentru consultări' ambasadorul din Italia după o serie de 'declaraţii revoltătoare' şi 'atacuri fără fundament' şi fără 'precedent' ale unor responsabili italieni, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Paris, transmit AFP şi Reuters. 'Franţa face, de mai multe luni, obiectul unor acuzaţii r
Juncker, dispus să discute cu Londra despre declaraţia politică privind relaţia post-Brexit, nu şi despre acordul de retragere
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat dispus să renegocieze cu Londra declaraţia politică privind relaţia post-Brexit între UE şi Regatul Unit, însă a respins din nou cererea premierului britanic Theresa May, cu care s-a întâlnit joi la Bruxelles, de a renegocia acordul de retragere a Regatului Unit din UE, deşi acesta a fost