Donald Trump, dezamăgit de Michael Cohen: ''Ce fel de avocat îşi înregistrează clientul?''
Preşedintele american Donald Trump l-a criticat miercuri din nou pe fostul său avocat Michael Cohen, după ce postul CNN a difuzat înregistrarea în care ei discutau despre posibilitatea de a cumpăra tăcerea unei foste 'playmate' cu care actualul lider de la Casa Albă ar fi avut o relaţie extraconjugală, relatează agenţia dpa. 'Ce fel de
Comisia Europeană, criticată pentru 'gestionare defectuoasă' în scandalul Barroso
Comisia Europeană (CE) a fost acuzată de mediatoarea UE (Ombudsman European) pentru 'gestionare defectuoasă' în cazul lui José Manuel Barroso, pentru că actualul preşedinte al CE, Jean-Claude Juncker, a închis ochii în faţa activităţilor de lobby ale predecesorului său în funcţie, potrivit AFP. După numeroase sesizări, me
UPDATE Carnagiu în sudul Siriei: Bilanţul victimelor atentatelor revendicate de Statul Islamic urcă la cel puţin 156 de morţi
Cel puţin 156 de persoane au decedat miercuri într-o serie de atacuri revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic în sudul Siriei, acesta reprezentând unul din cele mai severe bilanţuri de la începutul războiului în 2011 în această ţară, informează AFP. Sunt primele atacuri - atentate sinucigaşe şi asalturi asupra unor
Turcia: Pastorul american Brunson, în arest la domiciliu sub supraveghere
Un tribunal turc a ordonat miercuri plasarea în arest la domiciliu sub supraveghere a pastorului american Andrew Brunson, judecat pentru 'terorism' şi 'spionaj' într-un caz care a tensionat relaţiile dintre Ankara şi Washington, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, citată de France Presse. Brunson este încarcerat din octo
Emmanuel Macron, în Spania şi Portugalia pentru a discuta despre Europa şi conectarea energetică
Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua joi şi vineri prima sa vizită în Spania şi în Portugalia, ţări care împărtăşesc dorinţa sa de a relansa Europa, dar care se aşteaptă ca Parisul să le ajute să se conecteze la reţelele europene de electricitate şi de gaz, relatează AFP. Macron, care se îndepărtează astfel de afacerea Benall
Şase combatanţi SI ucişi în raiduri aeriene în Siria (armata americană)
Şase membri ai grupării extremiste Stat Islamic, care pregăteau atacuri în Statele Unite, Arabia Saudită şi Suedia, au fost ucişi în raiduri aeriene conduse de SUA în Siria, a anunţat armata americană, informează miercuri dpa. Cei şase au fost descrişi ca lideri şi planificatori, potrivit unui comunicat difuzat marţi noapte de Comandamentul C
Deputata care a spus că Rusia este ţinută să nu cadă în abis de Dumnezeu şi Stalin, şefă la cultură în Duma rusă
O jurnalistă şi deputată rusă cunoscută pentru laudele la adresa lui Stalin şi ideile sale ultraconservatoare urmează să fie numită la conducerea Comisiei de Cultură din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), a informat miercuri media ruse, citate de AFP. Candidatura Elenei Iampolskaia a fost avansată de către partidul Rusia Unită (de gu
Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni va concedia peste 250 de angajaţi după blocarea ajutorului american
Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) şi-a anunţat miercuri decizia de a concedia peste 250 de angajaţi din Fâşia Gaza şi din Cisiordania, după reducerea drastică a ajutorului american pentru organizaţia internaţională, relatează AFP. Purtătorul de cuvânt al UNRWA, Chris Gunness, a afirmat într-un comunicat că 154 de angajaţi pal
Siria: Erdogan afirmă că va discuta cu Putin situaţia din provincia siriană Deraa
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că va purta discuţii cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la ofensiva lansată de regimul de la Damasc în provincia Deraa, sudul Siriei, cu sprijinul Moscovei, relatează AFP. Liderii turc şi rus urmează să se întâlnească joi în marja summitului Brics (Brazilia, Rusia, In
Republica Moldova, cea mai vulnerabilă ţară din Europa Centrală şi de Est la propaganda rusă (studiu)
Republica Moldova este ţara cea mai expusă la propaganda rusă şi, respectiv, cea mai vulnerabilă în privinţa dezinformării şi manipulării, potrivit studiului intitulat "Rezistenţa faţă de dezinformare în Europa Centrală şi de Est", relatează miercuri portalul Media-azi.md, Radio Chişinău şi Moldova.org. P
CJUE permite extrădările către Polonia, în pofida temerilor privind statul de drept
Statele membre ale Uniunii Europene pot extrăda suspecţi către Polonia, în pofida temerilor legate de situaţia statului de drept din această ţară, atât timp cât ele consideră că persoana în cauză va avea parte de un proces corect, a decis miercuri Curtea de Justiţie a UE (CJUE), relatează dpa. Cazul se referă la L.M., un cetăţean polone
Japonia şi Germania se unesc în faţa politicilor protecţioniste ale lui Trump
Ministrul de externe japonez, Taro Kono, şi omologul său german Heiko Maas au convenit miercuri să promoveze comerţul liber şi au subliniat importanţa de a intensifica relaţiile economice bilaterale, în faţa protecţionismului tot mai accentuat al preşedintelui american Donald Trump, transmit dpa şi Kyodo. "Ordinea internaţională liberă, deschisă şi
Statul Islamic a revendicat atacul armat de la Toronto (AMAQ)
Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat miercuri atacul armat comis duminică în oraşul canadian Toronto în care au fost ucise două persoane, o fetiţă de 10 ani şi o tânără de 18 ani, şi 13 au fost rănite, a anunţat miercuri agenţia de ştiri a grupării AMAQ, relatează Reuters. Atacatorul ''a fost un soldat al Statului Islamic şi
Maşină cu explozibili în portbagaj, abandonată în parcarea unui centru comercial la nord de Paris
O maşină care conţinea explozibili în portbagaj a fost găsită marţi seara în parcarea unui centru comercial din Sarcelles, în nordul Parisului, au anunţat miercuri surse concordante citate de AFP. Potrivit surselor, ocupanţii maşinii erau urmăriţi de jandarmi şi poliţie după ce s-au sustras de la un control rutier. După ce au ajuns în p
Fostul lider catalan Carles Puigdemont va reveni în Belgia în acest weekend
Fostul lider catalan Carles Puigdemont, aflat de patru luni în Germania, a anunţat miercuri că va reveni în Belgia 'în acest weekend', după ce justiţia spaniolă a retras mandatul de arestare european emis pe numele său, transmite AFP. ''În acest weekend voi reveni în Belgia'', a anunţat Puigdemont înt



