Alegeri în Rusia: Aplicaţia de ''vot inteligent'' a lui Navalnîi a dispărut de pe platformele Google şi Apple
Aliaţii opozantului rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi au acuzat vineri Google şi Apple că au suprimat aplicaţia de ''vot inteligent'' de pe platformele lor, denunţând o ''cenzură'', în prima zi a alegerilor legislative ruse din care cea mai mare parte a opoziţiei este exclusă,
A fost lansată oficial cursa pentru preşedinţia partidului de guvernământ din Japonia
Campania electorală pentru preşedinţia Partidului Liberal Democrat din Japonia (PLD, de guvernământ) a început oficial vineri, patru candidaţi concurând pentru a-l înlocui pe Yoshihide Suga la conducerea formaţiunii şi a guvernului japonez. Aceştia promit să creeze o naţiune mai unită prin abordarea unor provocări
Situaţia Afganistanului, discutată la un summit ad-hoc al G-20, după Adunarea Generală a ONU (ministrul de externe italian)
Situaţia din Afganistan va fi subiectul unui summit ad-hoc al G-20, grupul principalelor 20 de economii mondiale, care va avea loc după încheierea Adunării generale a ONU, la 30 septembrie, a anunţat ministrul de externe italian Luigi Di Maio într-un interviu publicat vineri, citat de Reuters. &qu
Australia: Statul Queensland legalizează eutanasia voluntară
Statul australian Queensland (nord-est) a votat în favoarea legalizării eutanasiei voluntare, devenind al cincilea stat din Australia unde este permisă această procedură, relatează vineri dpa. Legea, care le va permite persoanelor eligibile accesul la eutanasie, ca opţiune suplimentară de a-şi pune capăt vie
Washingtonul a impus sancţiuni unor susţinători ai Al-Qaida din Turcia
Administraţia americană a impus sancţiuni împotriva a cinci susţinători financiari ai organizaţiei teroriste Al-Qaida care activează în Turcia, informează vineri agenţia Reuters. Sancţiunile vizează cinci indivizi de diferite cetăţenii care "au furnizat sprijin financiar şi logistic grupării teror
Popularitatea preşedintelui american, Joe Biden, la cel mai scăzut nivel de la preluarea mandatului (sondaj)
Popularitatea preşedintelui american, Joe Biden, a ajuns la cel mai scăzut nivel din timpul preşedinţiei sale, americanii părând să fie din ce în ce mai critici cu privire la răspunsul său la pandemia de COVID-19, potrivit ultimului sondaj de opinie Reuters/Ipsos.
Schimbările climatice şi ''provocările de securitate'', pe agenda summitului ţărilor din sudul UE
Grecia găzduieşte vineri cel de-al optulea summit al ţărilor din sudul UE, în cadrul căruia se va pune accentul pe ''schimbările climatice'' şi pe ''provocările de securitate'', între care criza afgană şi un posibil val de migraţie, informează France Presse. Demnita
SUA: Washingtonul dezvăluie că fuga preşedintelui afgan a determinat eşuarea unui acord de tranziţie
Fuga preşedintelui afgan Ashraf Ghani pe 15 august a grăbit victoria totală a talibanilor şi a făcut să eşueze un acord negociat de Statele Unite &ici
Brazilia: Popularitatea preşedintelui Bolsonaro a ajuns la cel mai scăzut nivel
Popularitatea preşedintelui Jair Bolsonaro a atins cel mai scăzut nivel din cei aproape trei ani de mandat, ajungând la 22%, potrivit rezultatelor unui sondaj al institutului Datafolha, date publicităţii joi, transmite AFP. Astfel, doar 22% din cei chestionaţi consideră activitatea preşedintelui de extremă dr
Armenia: Erevanul acţionează împotriva Azerbaidjanului la Curtea Internaţională de Justiţie
Armenia a introdus joi un recurs împotriva Azerbaidjanului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), principalul organ judiciar al ONU, pentru discriminare rasială, inclusiv în timpul conflictului care a avut loc recent, informează AFP. Erevanul susţine că "de zeci de ani Azerbaidjanul îi s
VIDEO SUA: Taxarea bogaţilor şi favorizarea clasei de mijloc, viziunea economică a preşedintelui Biden
Impozitarea celor mai bogaţi şi răsfăţarea clasei de mijloc, aceasta este viziunea economică a preşedintelui american Joe Biden, care a apărat joi un plan gigantic de cheltuieli publice, proiect emblematic al mandatului său, pe care Congresul urmează să îl voteze, transmite AFP. <if
Franţa: După anularea contractului pentru submarine, Franţa anulează o seară de gală la Washington
Autorităţile franceze au anulat o seară de gală programată vineri la Washington, a confirmat joi ambasada Franţei în capitala SUA, după anularea "contractului secolului" de furnizare a unor submarine către Australia, care a generat o criză transatlantică, informează AFP. Recepţia ce urma să se desfă
Rusia: S-au deschis primele secţii de votare în scrutinul legislativ care va dura trei zile
Primele secţii de votare s-au deschis vineri în Extremul Orient rus în cadrul alegerilor legislative care au loc timp de trei zile, un scrutin din care au fost excluşi mulţi opozanţi ai Kremlinului, informează AFP. "Să-i dăm drumul!", a declarat preşedinta Comisiei Electorale Centrale, Ella Pa
Australia şi SUA au convenit să intensifice cooperarea aeriană în domeniul militar
Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a anunţat joi, la Washington, că Statele Unite şi Australia au ajuns la noi acorduri privind postura forţelor militare care vor conduce la o intensificare a cooperării aeriene prin desfăşurarea prin rotaţie a tuturor tipurilor de avioane militare americane în Australia, transmite Reute
Franţa e un ''partener vital'' în regiunea indo-pacifică, asigură Blinken după reacţia Parisului împotriva alianţei AUKUS
Franţa este un ''partener vital'' al Statelor Unite în regiunea indo-pacifică, a asigurat joi secretarul american de stat Antony Blinken, după anunţarea unei noi alianţe de securitate între SUA, Marea Britanie şi Australia, ce a stârnit furia Parisului pentru că Franţa a pierdut astfel un important contra














