logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația 'Descoperă-ți pasiunea în IT'

Soluții marca Generația Z pentru probleme actuale: sănătate, supravegherea vârstnicilor, trafic sau risipă alimentară. Aplicații create de elevi, premiate la Gala DpIT Cluj-Napoca

Un dispozitiv revoluționar care ajută la detectarea problemelor respiratorii, un sistem de securitate care detectează intrușii în casă, un program de învățare al limbajului pentru deficienți de auz, o soluție ingenioasă pentru păstrarea concentrării neurodivergenților, precum și idei spectaculoase pentru comunicare, securitate, trafic, reducerea risipei alimentelor și siguranța vârstnicilor singuri.

Sunt câteva din utilitățile aplicațiilor premiate joi seara la Gala DpIT (Descoperă-ți pasiunea în IT), create de elevi din Cluj-Napoca, Turda, București, Vaslui, Iași, Deva, Oradea și Sibiu.

Premiul 1 - aplicația Grai

Grai este o aplicație mobilă care le permite persoanelor cu dizartrie severă să comunice mai ușor și mai natural. Un model de recunoaștere a vorbirii, adaptat acestor tulburări, analizează vocea, iar mișcarea buzelor surprinsă de cameră întărește interpretarea. Rezultatul este transformat imediat în text și rostit cu o voce sintetizată clară, pentru că a fi înțeles este un drept fundamental.

Echipa: Chiriac Alexia-Ioana (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca), Geapana Alexandru-Daniel, Mocan Raul-Andrei, Muntean Maria-Mihaela (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca), Greab David-Alexandru (Colegiul Național 'Emil Racoviță', Cluj-Napoca) și Popa David-Cristian ('Liceul Teoretic 'Avram Iancu' Cluj-Napoca).

Mentori: Hangea Anca și Istoc Oana (Wolfpack Digital)

Video promo: https://youtu.be/ZtJHX8AHYmM

Premiul 2 - aplicația Thores

Thores este un sistem portabil care monitorizează respirația în timpul somnului, format dintr-un plasture discret purtat pe piept și o aplicație mobilă. Inteligența artificială învață tiparul respirator personal al fiecărui utilizator și ajută la detectarea timpurie a problemelor respiratorii, precum apneea, care altfel ar trece neobservate.

Echipa: Baidoc Patric-David, Pop Andrei-Rareș (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Borgovan Maria (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca), Oprean Natasha (Liceul Teoretic 'Avram Iancu'', Cluj-Napoca), Rus Vlad-Andrei și Ștefan-Cazacu Ian (Colegiul Național 'Emil Racoviță', Cluj-Napoca).

Mentor: Matei Cristian de la BMW Techworks

Video promo: https://youtu.be/Ls2hzLdWDP0

Premiul 3 - aplicația Securi-Fi

Securi-Fi este un sistem de securitate pentru locuință care folosește doar rețeaua Wi-Fi existentă pentru a detecta mișcarea, fără camere și fără compromisuri la confidențialitate. Rețeaua mesh de patru noduri, ușor de instalat, transformă traficul Wi-Fi într-un detector de mișcare care funcționează prin pereți. Pe scurt: identifică intrusul fără să îl vadă vreodată.

Echipa: Chiș Mihai-Alexandru, Mărușca Rebecca-Andreea, Pal-Șerban Natalia (Liceul Teoretic 'Avram Iancu'', Cluj-Napoca), Lupșan Andrei-Luca (Liceul Teoretic 'Elf' , Cluj-Napoca), Neamț Ștefan-Vladimir și Predescu Gabriel-Ioan (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca).

Mentor: Șofran Geo-David de la Bosch România

Securi-Fi a mai fost recompensată și cu premiul special pentru realizarea tehnică.

Video promo: https://youtu.be/r_yrhR2JJyI

Premiul Special 'Hitachi Digital' 1- Aplicația Signa

Signa face învățarea Limbii Semnelor Române la fel de simplă ca un joc. Prin lecții scurte și interactive și exerciții în fața camerei, aplicația îți recunoaște semnele în timp real și îți spune pe loc dacă le-ai făcut corect.

Echipa: Boncea Enia-Carina (Colegiul Național 'Mihai Viteazul', Turda), Margin David, Petrișor Ionuț-Cătălin (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Oniga Rareș-Ciprian (Liceul Teoretic 'Avram Iancu'', Cluj-Napoca), Șchiau Rareș-Lucian (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca) și Socaciu Andreea-Maria (Colegiul Național 'Emil Racoviță', Cluj-Napoca.

Mentori: Soporan Roxana, Olar Paula de la Betfair România

Video promo: https://youtu.be/E9atIrzzLVs

Premiul Special 'Hitachi Digital' 2 - AplicațiaViaGo

ViaGo este un modul inteligent atașabil, conectat la o aplicație mobilă, care oferă siguranță persoanelor cu dificultăți de deplasare prin localizare GPS în timp real, detecție automată a căderilor și alerte SOS. Utilizatorii își păstrează independența, iar familiile lor au liniște.

Echipa: Cârje Andrei (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Faraga Ștefan, Marchiș Tudor (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca), Schubert Julia (Colegiul Național 'Emil Racoviță', Cluj-Napoca) și Timbuc Rareș-Ioan (Liceul Teoretic 'Avram Iancu'', Cluj-Napoca).

Mentor: Dima Darius de la Bosch România.

Video promo: https://youtu.be/8WpRE8YibtQ

Premiul Special 'Hitachi Digital' 3 - aplicația ResQKit

ResQKit este o aplicație mobilă care îi ghidează pas cu pas pe martorii unei urgențe medicale prin manevrele de prim ajutor, pe baza ghidurilor oficiale, chiar și fără internet. Un asistent AI opțional alege rapid protocolul potrivit, fără a pune diagnostice. Aplicația nu înlocuiește serviciile de urgență, ci te ajută să acționezi corect până la sosirea lor.

Echipa: Bojan Maia-Cezara (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca), Gruber Alexandra-Maria, Roșoga Matei, Vicașiu Vlad (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca), Nossa Maria-Sofia, Voina Alexandru (Liceul Teoretic 'Avram Iancu', Cluj-Napoca), Petru-Man Luca (Colegiul Național 'George Coșbuc', Cluj-Napoca).

Mentor: Vlad Edward de la BMW Techworks

Video promo: https://youtu.be/iJ9sfqVlLHM

Premiul Special 'Accesa' 1 - aplicația PrivaCare Home

PrivaCare Home redefinește îngrijirea la distanță printr-o tehnologie inteligentă și non-invazivă. Senzorii de monitorizare pasivă urmăresc discret activitatea din locuință, oferind siguranță vârstnicilor și persoanelor care au nevoie de îngrijire, fără să le invadeze spațiul sau rutina.

Echipa: Boancă Adelina-Rianna (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca), Ferșeta Alexandru-Petru, Soroiu Radu, Hudin Horea (Liceul Teoretic 'Avram Iancu', Cluj-Napoca), Florea Luca, Lupșa Mara-Simina (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca).
Mentor: Laura Osorhean de la Accenture România.

Video promo: https://youtu.be/9o5BuNQhiwM

Premiul Special 'Accesa' 2 - aplicația UniMatch

UniMatch este platforma digitală pentru viitorii studenți din România care vor să aleagă facultatea potrivită. Aplicația adună într-un singur loc informații esențiale despre universitățile din țară și programele lor de studii, de la criterii de admitere și oportunități de carieră până la recenzii de la studenți și absolvenți.

Echipa: Bântea Matei, Rădulescu Mădălina-Cristina (Colegiul Național 'Cantemir Vodă', București), Hulpan Constantin-Alexandru (Liceul Teoretic 'Emil Racoviță', Vaslui), Lungu Răzvan-Tudor, Oancea Miruna-Ioana (Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale', București), Rusan Ioan-Alexandru (Colegiul Național ,,Decebal', Deva), Solcanu Adrian și Solcanu Victor (Colegiul Național 'Costache Negruzzi', Iași).
Mentori: Raluca Preda și Robu Anca de la Nagarro România.

Video promo: https://youtu.be/JxM7-aZdRBA

Premiul Special 'BMW Techworks' 1 - aplicația Parkey

Parkey este soluția digitală care le redă șoferilor controlul în aglomerația urbană. Prin rezervarea în avans a locului de parcare dorit, aplicația reduce timpul pierdut în trafic, elimină stresul de la volan și face fiecare drum mai eficient.

Echipa: Androhovici Andrei (Colegiul Național 'Gheorghe Șincai' Cluj-Napoca), Hâlma Matei-Alexandru și Sturz Luca-Radu (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Ciorbă Ana, Murărița Nadia-Emilia și Străjan Andrei-Mihai (Colegiul Național 'Emil Racoviță', Cluj-Napoca).

Mentori: Puiac Silvia, Pargea Larisa, Ghemeș Paul (MSG Systems România).

Parkey a mai câștigat și 'Premiul publicului'.

Video promo: https://youtu.be/oKbQ-yDdD2I

Premiul Special 'BMW Techworks' 2 - aplicația Fireye

Fireye este un sistem de protecție a pădurilor care combină monitorizarea video în timp real cu date de mediu preluate din diverse baze de date și API-uri. Pe baza lor, Fireye estimează riscul de incendiu și modelează direcția în care se propagă flăcările, oferind echipelor de intervenție informațiile necesare pentru a limita pagubele.

Echipa: Burlea Mădălina, Salomie Miruna-Riana, Cabac Dragoș (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Furcea Răzvan-Adrian și Țegean Thomas (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca).

Mentor: Petra Linaru (Accenture România).

Video promo: https://youtu.be/5gtnzD0mbPE

'Viziune asupra viitorului digital'

'Să fii martor al evoluției Academiei DpIT este o adevărată sursă de inspirație. Ediția din acest an ne-a reconfirmat că tinerii din România nu doar excelează în domeniul tehnologiei, ci au și viziunea și maturitatea de a o pune în slujba unor soluții cu impact real în societate. Proiectele prezentate au demonstrat o combinație remarcabilă de inovație tehnologică, spirit antreprenorial și viziune asupra viitorului digital.
Dincolo de cod, ceea ce impresionează cu adevărat este capacitatea acestor tineri de a colabora, de a găsi soluții creative sub presiunea timpului și de a-și susține ideile cu încredere, pasiune și entuziasm. Academia DpIT are o contribuție importantă la formarea noii generații de specialiști și lideri în IT, iar pentru noi este o onoare să susținem un program care transformă curiozitatea, pasiunea și potențialul tinerilor în rezultate concrete și proiecte cu valoare pentru societate', declară Iustinian Șovrea, Country Manager Hitachi Digital.

Premiul Special 'MSG Systems' - Aplicația Marco Polo

Marco Polo este aplicația gândită pentru navetistul de zi cu zi, care aduce într-un singur loc toate autobuzele, publice și private. În loc să cauți informații în mai multe locuri, ai totul la îndemână, iar micile frustrări ale navetei zilnice dispar.

Echipa: Chirilă Șerban-Mihai, Doroftei Dragoș-Cristian, Ghiurău Alexandru-Patric, Toth Ruxandra, Țîru Eduard Emanuel (Colegiul Național 'Mihai Eminescu', Oradea), Ghiță Andrei-Liviu (Liceul Teoretic ,,Wenford Academy', Oradea), Precup Luca-Marcus (Liceul 'Aurel Lazăr', Oradea).

Mentor: Nagy Ladislau Radu de la Hitachi Digital.

Video promo: https://youtu.be/ADxHMs_DaLs

Premiul Special 'Bosch' - aplicația StepbyStep

StepbyStep este o aplicație care îi ajută pe copiii neurodivergenți să rămână concentrați pe ceea ce învață. Prin activități sub formă de joc, învățarea devine mai prietenoasă, mai captivantă și mai ușor de urmărit.

Echipa: Drăghici Eduard, Feraru Tudor-Andrei, (Liceul de Informatică 'Tiberiu Popoviciu', Cluj-Napoca), Duma Naomi-Rahela, Lenghel Ciprian-Patric (Liceul Teoretic 'Lucian Blaga', Cluj-Napoca) și Handra-Călugăr Mihnea-Emanuel (Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu', Cluj-Napoca).

Mentor: Zbranca Madalina (Hitachi Digital)

Video promo: https://youtu.be/oAvR_qSCd_Q

Premiul Special 'Accenture' - aplicația WasteLess

WasteLess este ajutorul tău din bucătărie, care are grijă să nu mai risipești mâncare. Aplicația ține evidența cantităților și a datelor de expirare ale produselor și transformă ingredientele uitate în rețete noi, totul la un click distanță.

Echipa: Băiașu Bogdan-Andrei, Bratu Patric-Ștefan, Crăciunean Dominic-Ștefan și Sin-Bulban Tudor (Colegiul Național 'Samuel von Brukenthal', Sibiu).

Mentor: Constantinescu Constantin (ScanStart)

Video promo: https://youtu.be/j6NfJOprG4k

Premiile acordate au fost în valoare totală de 40.000 lei.

Inițiat la Cluj în urmă cu 12 ani, programul 'Academia DpIT', dezvoltat de Asociația 'Descoperă-ți pasiunea în IT', le oferă liceenilor și studenților din toată țara posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, ajutându-i astfel să descopere lumea tehnologiei, a inovației și a antreprenoriatului, prin corelarea practicii și mentoratului cu dobândirea de cunoștințe tehnice și socio-umane.

Toate programele organizate de Asociația DpIT sunt gratuite.

Partenerii principali ai Asociației DpIT în derularea ediției 2026: Hitachi Digital (GlobalLogic România), Accesa România, BMW TechWorks România, Bosch România, MSG Systems România, Accenture România, Betfair România Development, Wolfpack Digital, Nagarro România, JWP Connatix, NetMatch, ScanStart, Universitatea 'Babeș-Bolyai' Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, SmartHR și Cluj IT Cluster.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.