logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie ucraineană care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 11:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetățean ucrainean, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autovehicul înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisului privind inspecția tehnică periodică, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat modificări mecanice în zona numărului de înmatriculare și au stabilit că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.