Chile se va alătura acţiunii Africii de Sud la CIJ împotriva Israelului
Chile se va alătura acţiunii intentate de Africa de Sud la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) prin care Israelul este acuzat de genocid în Fâşia Gaza, a declarat preşedintele Gabriel Boric în parlamentul ţării, transmite dpa.
''Nu vom înceta niciodată să fim revoltaţi de acţiunile oarbe şi absolut disproporţionate ale forţelor armate israeliene împotriva civililor nevinovaţi, în special a femeilor şi copiilor palestinieni'', a spus Boric, adresându-se sâmbătă parlamentului chilian.
Chile se va alătura şi va sprijini acţiunea Africii de Sud, a adăugat el.
Boric a condamnat de asemenea atacul comis de Hamas pe 7 octombrie şi a cerut eliberarea ostaticilor israelieni.
''Nu accept să fim obligaţi să alegem între barbarii'', a subliniat el.
Într-un comunicat postat de Ministerul de Externe pe platforma X, Chile a cerut o încetare imediată a focului în Gaza şi recunoaşterea a două state - Israel şi Palestina.
Africa de Sud a declanşat acţiunea în justiţie la Haga la sfârşitul anului trecut. Într-o hotărâre preliminară, CIJ a ordonat Israelului să ia toate măsurile pentru a preveni un genocid şi a permite ca ajutorul umanitar să ajungă la populaţia civilă.
La sfârşitul lunii mai, CIJ a ordonat Israelului să înceteze imediat ofensiva la Rafah, în extremitatea sudică a enclavei palestiniene.
Duminică, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că numărul celor ucişi a ajuns la 36.439 - dintre care cel puţin 60 în ultimele 24 de ore -, iar al răniţilor, la 82.627. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Un adolescent de 16 ani a fost arestat după un presupus atac la un liceu din Bavaria
Poliția germană a arestat un suspect în vârstă de 16 ani după un atac la un liceu din Schongau, Bavaria, miercuri, soldat cu rănirea gravă a două fete, informează AFP și dpa.
Trump amenință Iranul că îi va distruge podurile, infrastructura energetică, uzinele de desalinizare și că îi va ocupa insula Kharg
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul că îi va ocupa insula petrolieră strategică Kharg, îi va distruge infrastructura de generare a energiei electrice, precum și podurile și instalațiile de desalinizare a apei, relatează agenția EFE. Adresându-se presei la începutul unei întâlniri c
#Ucraina: Macron evocă, la finalul summitului NATO de la Ankara, exerciții militare cu țările din Coaliția Voinței
Președintele francez Emmanuel Macron a evocat miercuri viitoare exerciții militare comune și inedite ale țărilor din ''Coaliția Voinței'', aliate ale Ucrainei, în scopul ''credibilizării și consolidării'' activității sale de planificare, relatează AFP. ''Pe 13 iulie, la Paris, 'Coaliția Voinței
Republica Cehă nu va participa la sprijinul de 70 de miliarde de euro pentru #Ucraina, anunță premierul Andrej Babis
Republica Cehă nu va participa la pachetul de sprijin în valoare de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina convenit de statele NATO la summitul de la Ankara, a anunțat miercuri seară premierul ceh Andrej Babis, citat de Reuters. Statele membre ale NATO au promis asistență militară în valoare de 70 de miliarde de euro (80 de miliarde
Zelenski l-a convins pe Trump ca #Ucraina să primească licența fabricării sistemelor antiaeriene Patriot
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că Ucraina poate primi din partea SUA licența de producție a sistemelor antiaeriene Patriot, o cerere insistentă a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care s-a întâlnit miercuri la summitul NATO la Ankara, relatează agențiile AFP și EFE. ''Vă vom da o licență
Mark Rutte: Criza de combustibil provocată de loviturile ucrainene are un impact asupra economiei Rusiei
Ucraina are foarte mare succes în lovirea infrastructurii energetice din Rusia, iar acest lucru are un impact asupra economiei Rusiei, a declarat miercuri, la Ankara, secretarul general al NATO, Mark Rutte, care și-a exprimat totuși îndoiala că acest lucru contează pentru un președinte care este dispus să sacrifice până la 30.000 de oameni lunar &ic
Trump avertizează Iranul asupra unui nou posibil bombardament noaptea aceasta
Președintele american Donald Trump a avertizat miercuri asupra unui posibil nou atac aerian împotriva Iranului în noaptea care urmează, adăugând însă că va aștepta mai întâi să vadă cum decurg ultimele negocieri cu Teheranul, transmit agențiile Reuters și EFE. El anunțase mai devreme că acordul de înce
Parlamentul European adoptă o rezoluție privind Serbia, fără un amendament referitor la președintele Vucic
Parlamentul European a adoptat miercuri 468 de voturi ''pentru'', 116 ''împotrivă'' și 79 de abțineri o rezoluție fără caracter obligatoriu privind Serbia propusă de raportorul special pentru această țară, europarlamentarul croat Tonino Picula din grupul S&D, transmite Tanjug. Înaintea votului, e
NATO este mai unită ca niciodată, declară secretarul general Mark Rutte după summitul de la Ankara
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că summitul de la Ankara, încheiat miercuri după-amiază, a produs un ''sentiment imens de unitate'', la câteva ore după ce președintele american Donald Trump a dispus tăierea relațiilor comerciale cu Spania și și-a reiterat revendicările privitoare la Groenlanda.
NATO: Statele membre își reafirmă angajamentul ferm față de clauza apărării colective (declarație)
Statele membre ale NATO și-au reafirmat miercuri, în declarația de la finalul Summitului de la Ankara, ''angajamentul ferm'' față de clauza apărării colective inclusă în articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, transmit Reuters, AFP și dpa. În declarația de la finalul reuniunii la nivel înalt găzduite de capitala turcă,
Franța: Deși condamnată penal, Marine Le Pen va face campanie pentru prezidențiale în tandem cu Jordan Bardella
Lidera de facto a extremei-drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat miercuri că va candida anul viitor la alegerile prezidențiale în tandem cu Jordan Bardella, președintele partidului său, Adunarea Națională (RN), care, în cazul câștigării alegerilor ar urma să-i fie prim-ministru, anunț făcut a doua zi după ce ea a fost condamnată în apel p
Președintele turc pledează pentru ridicarea restricțiilor de cooperare în domeniul apărării între aliații NATO
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a pledat miercuri pentru eliminarea restricțiilor privind cooperarea în domeniul apărării între aliații NATO, transmite Anadolu. ''Restricțiile dintre aliați privind cooperarea în domeniul apărării, în special în industria de apărare, ar trebui ridicate'', a d
Trump nu a menționat criticile la adresa Spaniei și nu a ridicat problema Groenlandei la reuniunea liderilor statelor NATO (surse)
Președintele american Donald Trump nu a repetat criticile la adresa Spaniei și nici anunțul său privind suspendarea armistițiului interimar cu Iranul în cadrul reuniunii liderilor din statele membre de miercuri, a declarat pentru Reuters o sursă la curent cu discuțiile. Donald Trump, care mai devreme a dispus o încetare a schimburi
Olanda pregătește o lege care obligă companiile să producă pentru armată în caz de război
Guvernul olandez pregătește o lege care i-ar permite să oblige - în situații de urgență, cum ar fi războiul - un grup mic de companii să fabrice produse pentru Forțele Armate și chiar să rechiziționeze stocurile acestora pentru a garanta aprovizionarea cu echipamentele necesare, informează miercuri EFE. Ministrul economiei, Heleen Herber
Gaza: ''Consiliul Păcii'' al lui Trump ia în considerare crearea unei prime ''zone umanitare'' (responsabil)
''Consiliul Păcii'', fondat de președintele american Donald Trump pentru a pune capăt războiului în Fâșia Gaza, ia în considerare crearea unei ''zone umanitare'' în sudul teritoriului, unde ar putea fi primiți zeci de mii de palestinieni care să fie supuși unui control prealabil, a declarat miercuri pentru Franc












