Acordul de securitate UE - #Ucraina, o etapă spre pace şi prosperiate, declară Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a estimat că acest text constituie o etapă spre "pace şi prosperitate" pe continent, informează AFP. Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la c&ac
China: Fostul ministru al apărării Li Shangfu, exclus din Partidul Comunist
Fostul ministru chinez al apărării Li Shangfu, demis brusc din funcţie anul trecut fără nicio explicaţie, a fost exclus din Partidul Comunist, a informat joi televiziunea de stat chineză CCTV, relatează AFP şi Reuters. Li Shangfu "a provocat un mare prejudiciu cauzei Partidului, apărării naţionale şi dezvoltă
#Ucraina: Un diplomat american găsit mort într-un hotel din Kiev în condiţii neelucidate (media)
Corpul neînsufleţit al unui diplomat american a fost descoperit în hotelul Hilton din Kiev, a relatat publicaţia Ukrainska Pravda, citând surse din cadrul poliţiei ucrainene. Trupul neînsufleţit al unui reprezentant al Ambasadei SUA în Ucraina a fost găsit în hotelul Hilton pe 2
Bulgaria vrea ca UE să intervină în disputa sa cu Macedonia de Nord privind menţionarea etnicilor bulgari în Constituţiei
Bulgaria caută să implice Uniunea Europeană în disputa sa cu Macedonia de Nord în ce priveşte menţionarea etnicilor bulgari în preambulul Constituţiei ţării vecine, a declarat preşedintele Rumen Radev miercuri, la Sofia, transmite dpa. Radev a spus că se aşteaptă la discuţii imediate şi specifice cu privire la respectarea pri
Iran: Doi candidaţi ultraconservatori s-au retras din cursa prezidenţială, îndemânând la 'unitatea forţelor revoluţionare'
Doi candidaţi ultraconservatori s-au retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale din Iran ce vor avea loc vineri şi în care au rămas, astfel, patru candidaţi, transmite AFP. Primarul capitalei Teheran, Alireza Zakani, a anunţat la prânz pe reţeaua X că nu va participa la scrutin, după retragerea lui Amir Hossein Ghazizadeh-Hashrmi, comu
Reducerea nivelului relaţiilor cu ţările occidentale: Rusia ia în considerare o astfel de posibilitate, dar nu a luat încă vreo decizie (Kremlin)
Rusia ia în considerare o posibilă scădere a nivelului relaţiilor sale diplomatice cu Occidentul din cauza implicării tot mai mari a SUA şi a aliaţilor lor în războiul din Ucraina, dar nu a luat încă nicio decizie în acest sens, relatează joi Reuters. "Problema reducerii nivelului relaţiilor diplomatice este o practică standard pen
Rusia condamnă cu fermitate tentativa de lovitură de stat din Bolivia
Ministerul rus de Externe a condamnat joi tentativa de lovitură de stat din Bolivia, situaţie pe care a calificat-o drept "inadmisibilă", exprimându-şi "sprijinul total şi neclintit" pentru preşedintele Luis Arce, transmite AFP. "Condamnăm ferm tentativa de lovitură militară", se afirmă într-un comunicat al Ministerulu
#Ucraina: Rusia lansează un atac asupra unei a treia zone de frontieră în regiunea Harkov
Ucraina a declarat joi că a respins un atac întreprins de un grup de sabotaj şi de recunoaştere (DRG) într-o a treia zonă de frontieră în regiunea Harkov (nord-est), unde forţele ruse acţionează intens în alte două sectoare distincte, potrivit EFE. Potrivit canalului Telegram ucrainean DeepState, luptele ar continua în sectorul So
UE exprimă sprijin ferm pentru ordinea constituţională din Bolivia, după o tentativă de lovitură de stat
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au exprimat joi sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru ordinea constituţională şi statul de drept în Bolivia, unde a avut loc o încercare eşuată de lovitură de stat, transmite EFE. "Condamn ferm încercările de a răsturna guvernul
Franţa/alegeri: Le Pen avertizează că, dacă formaţiunea sa ajunge la guvernare, Macron nu va putea trimite trupe în #Ucraina
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, avertizează că, dacă formaţiunea sa va câştiga alegerile legislative anticipate şi va forma noul guvern, preşedintele Emmanuel Macron nu va avea mână liberă în politica externă şi de apărare a ţării şi nu va putea trimite militari în Ucraina, relatează EFE. Candidatul partidului Adunarea N
#Ucraina a interceptat 23 de drone şi cinci rachete lansate de Rusia, dar nu a putut doborî o rachetă hipersonică Kinjal
Rusia a efectuat în noaptea de miercuri spre joi un atac combinat asupra Ucrainei cu şase rachete, între care una hipersonică de tipul Kinjal, şi 23 de drone, au anunţat în cursul dimineţii Forţele aeriene ucrainene, care susţin că au interceptat şi doborât toate dronele kamikaze de tipul Shahed, precum şi cinci rachete, potrivit agenţiilor de presă R
Modificarea doctrinei nucleare a Rusiei evocată din nou de Moscova (media)
SUA ar trebui să ţină cont de discuţiile în curs privind posibila modificare a doctrinei nucleare a Rusiei care doreşte să o adapteze la evoluţiile survenite în ultimul timp în relaţiile internaţionale, a declarat ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov într-un interviu publicat joi de oficiosul rusesc Izvestia, potrivit Reuters.
Taiwanul detectează 35 de avioane chineze în jurul insulei
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi că 35 de avioane chineze au fost detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea noului preşedinte Lai Ching-te la Taipei, notează AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate în perioada de 24 de ore până joi la ora 06.00 (miercur
VIDEO Coreea de Nord susţine că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple
Coreea de Nord a reuşit miercuri testul unei rachete cu focoase multiple, a informat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA, scrie AFP. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes pe 26 iunie un test de separare şi control al unor focoase mobile individuale", a indicat agenţia, precizând că "ogivele separate au atins trei
Israelul "nu doreşte" un război în Liban, dar poate "provoca pagube enorme"
Israelul nu doreşte un război împotriva Hezbollah în Liban, dar poate, totuşi, "provoca pagube enorme" acestei ţări, a avertizat miercuri ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, pe fondul temerilor legate de extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, notează AFP. "Nu dorim război, dar ne pregătim pentru or













